Beatrice (Tricy) Abramovici, „un caz tipic de vocație triumfătoare”[1], se naște la București în data de 13 septembrie 1945, dar este înregistrată de tatăl ei în data de 14. În copilărie, mica Beatrice apare, la opt ani și jumătate, pe scena Operei, în Rusalka, e solistă a Corului de Copii Radio, merge la cursuri de muzică și dans și face sport de performanță până la 16 ani, când este și campioană republicană la gimnastică sportivă, pentru ca mai apoi, absolventă fiind a secției reale a Liceului Nr. 16 din capitală, să se orienteze către Facultatea de Energetică, specializarea Relee, Stații și Automatizări. Perioada studenției e descrisă chiar de ea, astfel: „(…) în facultate, recitam și jucam în spectacole (…) studențești. Din 1966 a început colaborarea mea cu T.E.S., în care am trecut foarte repede de la figurație la roluri importante. Tot în perioada studenției prezentam la TV «Antena tineretului», împreună cu Mariana Mihuț și Florian Pittiș. Jucam și la «Cassandra» în spectacolele claselor de regie (…)”[2] Facultatea o absolvă în anul 1969 cu titlul de inginer energetic diplomat, însă opțiunea ei se îndreaptă către teatru și, din același an, devine angajată permanentă a Teatrului Evreiesc de Stat.
De-a lungul întregii sale cariere aici, Tricy Abramovici este solicitată de către aproape toți regizorii care, în timp, s-au constituit într-un nucleu dur al Teatrului Evreiesc de Stat din București, nu doar de la înființarea sa, în anul 1948, ci și în perioada premergătoare acestei instituții, respectiv Teatrul Barașeum. Colaboratorilor frecvenți ai actriței – George Teodorescu, Adrian Lupu, Franz Auerbach, Israil Bercovici, Bebe Bercovici sau Harry Eliad – li se adaugă și nume precum Iso Schapira, Ivan Helmer, Mauriciu Sekler, Benno Popliker sau Rudy Rosenfeld, iar, spre finalul anilor ´80, chiar înainte de plecarea sa în Israel, Victor Ioan Frunză și Olimpia Arghir.
În perioada de început, cea a anilor ´60, Tricy Abramovici e colaboratoare externă a acestui teatru, fiind distribuită în diverse spectacole muzicale, ceea ce face ca în presă ea să fie privită ca „(…) dansatoare, cîntăreață, replicantă cu haz în spectacole cu miză, evident, mai mică (…)”[3], urmând ca în anii ´70 să se impună, pas cu pas, în roluri tot mai dificile și de facturi diferite, ajungând „cap de afiș” al acestui teatru.[4]
Chiar dacă, printre partiturile care implică preponderent muzică și dans, actriței i se oferă și roluri precum Debora în Golem de H. Leivik (1970), în regia lui Ivan Helmer, sau, tot în același an, Mira în Vrăjitoarea de Avram Goldfaden (un titlu de referință în teatrul evreiesc) – în regia lui George Teodorescu, rolul care va atrage atenția presei este cel al Hildei Wangel în Constructorul Solness de Henrik Ibsen (1972), regizat de Franz Auerbach. Astfel, în revista Teatrul, Dumitru Negreanu este cumva dispus să acorde un oarecare credit „replicantei cu haz”, el fiind însă reținut și încă prevăzător în aprecieri: Tricy Abramovici, după părerea sa, „își încearcă disponibilitățile în interpretarea unui rol foarte dificil”[5] efortul său fiind „vizibil și merituos”[6], ea mergând, în construcţia personajului său, pe ideea „unei tinere capricioase, puțin visătoare, puțin îndrăgostită, cochetînd cu sine și cu alții (…)”[7] Intrată, însă, în atenția cronicarilor, actrița va reuși în anii care urmează să fixeze asupra sa privirile pline de curiozitate profesională atrase cu acest rol. Drumul ei în teatru va continua cu partituri importante în spectacole realizate după titluri-simbol din literatura dramatică evreiască, precum Lozul cel mare și Tevie lăptarul de Șalom Alehem sau Mirale Efros de Iacob Gordin.
Până atunci, însă, casa de discuri Electrecord editează în anul 1974 albumul A nigndl, cu melodii din folclorul evreiesc, disc pe care Tricy Abramovici interpretează patru melodii, trei dintre ele în duet cu Bebe Bercovici, alături de Orchestra Teatrului Evreiesc de Stat, dirijată de Haim Schwartzmann. Acest album va cunoaște mai apoi reeditări succesive la diverse case de discuri din Germania, ultima din ele apărând în 2010.
În teatru, în anul următor, 1975, Iacob Rotman o distribuie pe Abramovici într-o nouă variantă scenică a Lozului cel mare de Șalom Alehem, prilej cu care Alecu Popovici scrie că actrița aduce pe scenă „grație elegantă, poezie proaspătă”[8], Traian Șelmaru considerând-o, la rândul lui, „plină de poezie și farmec”[9]. În revista Teatrul, pe de altă parte, Virgil Munteanu ține să îi menționeze separat pe cei pe care îi consideră a fi vârfurile acestei producții: „Bineînțeles, din numeroasa distribuție, care cuprinde aproape întreaga trupă a teatrului, reținem și consemnăm pe Samuel Fischler, care a realizat cu simplitate, căldură și umor, chipul croitorului Simele, pe Seydy Glück, volubilă în rolul soției acestuia și pe Tricy Abramovici, adorabilă în rolul fiicei lor.”[10]
Tot în același an, actrița e distribuită într-un spectacol bazat pe un alt mare succes și un titlu cu tradiție în teatrul evreiesc, și anume Tevie lăptarul, după Șalom Alehem, în adaptarea lui Benno Popliker și regia lui Adrian Lupu. De această dată, Tricy Abramovici atrage atenția Valeriei Ducea, care scrie: „(…) am remarcat-o, încă o dată, pe Tricy Abramovici pentru sensibilitatea și grația, pentru sinceritatea cu care a înfățișat chipul fetei lui Tevie (…).”[11]
1975 pare să fie și anul în care prinde puțin avânt și cariera cinematografică a actriței. Având apariții foarte scurte pe marele ecran până la acel moment – una în 1973, în filmul Despre o anume fericire regizat de Mihai Constantinescu, iar alta în 1974, în filmul lui Dinu Cocea, Stejar, extremă urgență, unde are un moment de flamenco, Tricy Abramovici e distribuită acum în noul film al regizorului Manole Marcus, Actorul și sălbaticii, unde apare alături de Toma Caragiu. Nici acesta nu este un rol de mare întindere, însă îi aduce un evident câștig la capitolul vizibilitate. Pe lângă scenele vorbite, ea este și protagonista unei flamboaiante scene de muzică și dans, în care își dovedește încă o dată în fața publicului larg excelentele calități vocale, dublate de o prezență scenică spectaculoasă, bine pusă în valoare în această peliculă. Și regizorului însuși pare să îi fi plăcut în mod deosebit momentul de varieteu al actriței, pentru că îl va relua mai apoi în producția Non stop (1981), care se dorea a fi o retrospectivă a filmelor muzicale românești de până atunci. Momentul cu pricina e utilizat integral în noul film, chiar dacă scena de muzică și dans a lui Tricy Abramovici e întreruptă de mai multe ori de desfășurarea acțiunii peliculei din care este extrasă. La rândul său, Călin Căliman, în cronica pe care o face filmului Actorul și sălbaticii în numărul 5/1975 al revistei Contemporanul (la pagina 8), ține să o amintească alături de actorii care merită menționați, în afară de cei din rolurile principale, ceea ce, conjugat cu ce se întâmpla în acest moment în teatru cu cariera actriței, confirmă faptul că ea se îndrepta vertiginos spre statutul de vedetă nu doar a Teatrului Evreiesc de Stat, ci la nivel național.
Marea expunere, însă, avea să vină în anul următor, 1976, nu doar în teatru, ci și la televiziune. La T.E.S. are loc, așadar, premiera spectacolului Evreica din Toledo, o adaptare de Al. Mirodan după L. Feuchtwanger, în regia lui George Teodorescu. Acesta e rolul care i-a mai adăugat o dimensiune extrem de importantă în ochii presei de specialitate, determinând cronicarii să înceapă a vedea în ea o actriță cu profunzimi și înclinații dramatice cărora păreau a nu le fi acordat prea mare atenție până în acel moment, distrași fiind, probabil, de talentul muzical și coregrafic al artistei. Chiar și așa, în cronica pe care o face spectacolului în revista Teatrul, Virgil Munteanu pare să se piardă ușor cu firea, atunci când folosește în aceeași propoziție de două ori adjectivul „frumoasă”, la distanță de doar câteva cuvinte: „Frumoasa Raquel e frumoasa Tricy Abramovici, grațioasă, calină, pură, totodată inteligentă, fermă, împietrită în credința ei. (…)”[12] Tot acest rol îl determină și pe Bogdan Ulmu să îi facă un portret actriței în numărul 8 al revistei Teatrul, în cadrul rubricii „Actori și roluri – Tricy Abramovici: Raquel”, portret care îndeamnă la o citare mai extinsă. El începe astfel:
„(…) vorbind despre Tricy Abramovici, îți dai seama că nu poți folosi aceleași epitete pe care le folosești în legătură cu actorii colegi cu ea; că nu-i găsești – oricît te-ai strădui – afinități cu nici unul dintre ei. (…) tînăra actriță a dovedit, pe lîngă calitățile indispensabile oricărui bun interpret – sensibilitate, fior dramatic, personalitate – un farmec propriu, care te face să o reții de la prima apariție, să o urmărești cu atenție pînă la finalul reprezentației, intuind neprevăzutul pe care-l implică, de fiecare dată, jocul ei. Am văzut-o pe Tricy Abramovici și în roluri de dramă, și de comedie, în creații de autentic tragism, dar și în musical-uri; am reținut-o și ca pe o bună actriță de film (Actorul și sălbaticii), și ca maestră de balet (în spectacolul Cîntec pentru sora soarelui)”[13] pentru a ajunge mai apoi la analiza rolului avut în vedere: „Actrița a reliefat în mod remarcabil zbuciumul final al Raquelei, conturat pe sinusoida climaxului: de la fata senină și naivă, la îndrăgostita imprudentă, apoi, la soția nelegitimă, prizoniera patimei oarbe și a castelului din Galiana, pînă la mama nefericită din final, pradă inocentă a conformismului devenit acțiune violentă. Decorul spectacolului era simplu – niște faruri și două-trei elemente sugestive. Luminile care invadau scena porneau, însă, din privirea electrizantă a actriței…”[14]
Prestația ei în acest rol nu trece neobservată nici de Helga Höfer, redactor cultural al cotidianului de limbă germană Neuer Weg, editat la București, ea scoțând în evidență faptul că Tricy Abramovici reprezenta, la momentul respectiv, imaginea unei stagiuni al cărei accent principal a căzut îndeobște pe performanțele actrițelor:
„Acest sezon al actrițelor, cum poate oricine numi stagiunea curentă și o poate face cu cugetul împăcat, a adus cu sine confirmarea – sau, poate, și mai bine, a impus o tânără artistă care până acum le era foarte puțin cunoscută spectatorilor de teatru din București: Tricy Abramovici, de la Teatrul Evreiesc de Stat. Extrem de talentata și foarte frumoasa actriță joacă rolul titular în dramatizarea romanului scris de Lion Feuchtwanger, «Evreica din Toledo». (…) Tricy Abramovici este, spre norocul ei, nu doar o femeie frumoasă, ci și o actriță inteligentă. Rahel a ei este alertă, temperamentală și precaută, putând astfel amortiza contrastele rolului său de bună fiică a tatălui evreu și, în același timp, iubită credincioasă a cruciatului, printr-un joc bine dozat.”[15]
În același an, 1976, se împlinește și un secol de teatru evreiesc în România, prilej cu care Israil Bercovici, la momentul respectiv secretar literar al Teatrului Evreiesc de Stat, publică la editura Kriterion volumul Hunder jor idiș teater in Rumenie, pentru ca, mai apoi, în anul 1982 să publice același volum, la aceeași editură, dar de dată asta în limba română, cu titlul O sută de ani de teatru evreiesc în România (versiunea în limba română aparținându-i autorului). În ultima parte a cărții, dedicată prezentului, Bercovici, care și lucrase cu ea de mai multe ori în calitate de regizor, o menționează în diverse contexte pe Tricy Abramovici, considerând-o a fi o personalitate artistică în plină ascensiune.[16] Anul acesta foarte bogat pentru actriță nu se încheie, însă, fără a-i aduce și primul rol principal într-un spectacol de teatru TV, și anume Larisa Dimitrievna în Fata fără zestre de Al. N. Ostrovski, în regia lui Matei Alexandru, unde Tricy Abramovici convinge, impunându-se ca prezență, dar și unde regizorul face o alegere cu totul nefericită, optând pentru dublarea actriței cu vocea Allei Baianova în momentul muzical, o opțiune cel puțin stranie, având în vedere calitățile vocale deosebite pe care Tricy Abramovici le dovedise până la acel moment cu vârf și îndesat.
Anul următor, 1977, îi aduce și primul rol principal pe marele ecran, în producția Oaspeți de seară, regizată de Gheorghe Turcu, a cărei promovare a luat forma unor turnee ale actorilor principali din distribuție, ei însoțind proiecțiile prin diverse orașe ale țării, pentru a prezenta momente artistice care constau în special în recitarea de versuri. Spre deosebire de ceilalți, însă, Tricy Abramovici are și un moment de dans: „Spectatorul care a descoperit-o în film pe Tricy Abramovici ca pe o actriță sobră și cu un simț precis al nuanțelor și-a putut face o idee mai cuprinzătoare despre paleta mijloacelor sale de expresie urmărind-o într-un dans modern (pe muzică de jazz interpretată de Mahalia Jackson), recitînd cu umor versurile lui Marin Sorescu sau ilustrînd reflecțiile despre viață, moarte și dragoste cuprinse în robaiurile poetului persan Omar Kayam.”[17] Cu toate acestea, deși părea că în sfârșit cucerise marele ecran, Tricy Abramovici nu va mai apărea în niciun film de cinema în România, chiar dacă, în Contemporanul, Călin Căliman o considera o „prezență pertinentă, spontană, un cîștig cert pentru cinematograf (…)”[18]
Actrița își continuă ascensiunea în teatru, și, ca urmare, Maria Marin o are ca invitată la rubrica „Viitorul rol”, unde o caracterizează astfel:
„Rapida ascensiune în rîndul valorilor generației sale este, desigur, rezultatul unei fericite îmbinări de calități – inteligență, intuiție, putere de concentrare, expresivitate spontană și originală; dar, s-o recunoaștem, acestea sunt darurile unei naturi generos dotate, ele ar fi împodobit și pe inginerul care era să fie Tricy Abramovici; acel ceva în plus, care face din ea o stea a scenei, este o neobișnuită radiație, o veritabilă forță de fascinație. Tînăra actriță nu se împiedică de hotarele genurilor: [ea fiind] tulburătoare în roluri de dramă, plină de aplomb în improvizația comică, proaspătă și strălucitoare în musical (…)”[19]
Într-adevăr, Tricy Abramovici continuă să atragă atenția asupra sa cu roluri precum Consuella din Cel care primește palme de Leonid Andreev (1979), în regia lui George Teodorescu, Barblin din Andorra de Max Frisch (1981), în regia lui Adrian Lupu, Gabriela din Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu (1982), în regia lui George Teodorescu sau Hipparchia din Diogene câinele de Dumitru Solomon (1982), în regia aceluiași George Teodorescu, secondat aici de Rudy Rosenfeld. Pentru ultimele două roluri menționate, Tricy Abramovici va primi premiul ATM pentru cea mai bună interpretare feminină pe anul 1982, alături de Illés Kinga și de Irina Petrescu.
Anii ´80 îi vor aduce actriței cu „siluetă frapantă”[20] și „privire hipnotizantă”[21] roluri generoase nu doar în teatru, ci și la radio și la TV, unde va fi prezentă din ce în ce mai mult în emisiunile de divertisment, și în special în cele în care timbrul ei vocal și amestecul de mister și eleganță rece o vor recomanda mai ales pentru interpretarea de melodii din perioada începutului de secol XX. La televiziune va mai juca, tot cu succes, în producția Stridia și perla de William Saroyan (1983), în regia lui Timotei Ursu, iar la teatru radiofonic va face parte din distribuțiile mai multor spectacole, dintre care musicalul Fratele meu, Charles de Edmond Deda, după Școala bârfelilor de Richard B. Sheridan, în regia lui Alexandru Darian, va fi transpus pe disc – în variantă prescurtată, cât să încapă pe o față de vinil – de către Electrecord. În 1982 se lansează serialul TV Hotel Polan und seine Gäste, regizat de Horst Seemann și produs de televiziunea din RDG, din a cărui distribuție face și ea parte. Despre această experiență vorbește și în amplul interviu pe care i-l acordă lui Dinu Kivu pentru revista Teatrul: „(…) mai recent am avut norocul să fiu distribuită într-o producție R.D.G. – Bohemia, destinul meu (numele sub care e cunoscut filmul în România, n.a.), un serial TV în culori, regizat de Horst Seeman (sic!), după romanul lui Jan Koplowitz – un fel de „saga” despre avatarurile unei familii evreiești, o montare de mare ambiție, la care au fost invitați să colaboreze actori din cinci țări. Îți dai seama ce ocazie să învăț o mulțime de lucruri de la ei!”[22]
Aflată în plină glorie, Tricy Abramovici apare în continuare în spectacole precum Între caftan și smoking (1983), în regia lui Rudy Rosenfeld, sau Se caută o stea de și în regia lui Harry Eliad, obținând cronici mai mult decât elogioase. Despre primul spectacol amintit, Valeria Ducea scrie: „Asistăm la reale performanțe, demne de un veritabil musical: Tricy Abramovici, în primul rînd – adevărat cap de afiș – jonglează cu ipostazele dramatice și cucerește sala prin magnetismul unei autentice personalități artistice, plasticizînd – alături de admirabilii ei parteneri – (Bebe Bercovici, Rudy Rosenfeld, n.a.) pățaniile bune sau rele ale tuturor personajelor care străbat în „caftane” și „smokinguri” (mai comode sau mai incomode) timpul ireversibil…”[23] Despre cel de al doilea, scrie Irina Coroiu: „Tricy Abramovici, excelentă actriță, cîntăreață și dansatoare, cu sclipirea de oțel a privirii, mlădierea de trestie a trupului și sonoritatea învăluitoare a vocii farmecă deopotrivă cînd joacă scene de teatru popular, cînd rostește patetic versurile unui cîntec sau se dezlănțuie în dansul tradițional al miresei.”[24] Relevantă în această perioadă mai este și apariția actriței în filmul Im Süden meiner Seele, o producție vest-germană în regia lui Frieder Schuller filmată între anii 1986-1988 și în România. Filmul surprinde anii petrecuți în București de către poetul Paul Celan, iar Tricy Abramovici este distribuită aici în rolul Rose Ausländer, cunoscuta poetă născută la Cernăuți.
În 1987 are premiera spectacolul Și totuși o mare iubire de Bebe Bercovici, în regia lui Victor Ioan Frunză, iar în 1988 Sonata Kreuzer de Iacob Gordin, în regia Olimpiei Arghir. Acestea sunt ultimele două spectacole în care apare Tricy Abramovici înaintea plecării în Israel, însoțită de partenerul ei de viață, Bebe (Lupu) Bercovici, unde, în toamna anului 1988, obținuse un contract pentru câteva spectacole. La expirarea contractului însă, primește vestea că tatăl ei mai are doar câteva luni de trăit (sora ei emigrase în Israel în 1974, iar părinții în 1986)[25]. Decide să rămână alături de el până la final, dar între timp află că în România e considerată transfugă: „(…) din țară îmi veneau tot felul de vești despre ce se vorbea despre mine, despre ce mi se arunca în spinare (…). Am luat decizia să nu mă mai întorc.”[26]
În Israel, actrița va avea o frumoasă carieră, atât în teatru, cât și în film, care poate fi reconstituită pas cu pas din informațiile sporadice din mediul virtual și din propriile declarații: „Într-un an de zile m-am urcat pe scenă și am jucat în ebraică, dar numai eu știu ce efort a însemnat pentru mine acest an și câtă ambiție, într-o mentalitate diferită, într-o mentalitate de teatru diferită. (…).”[27] Efortul și ambiția, sădite pe terenul extrem de fertil al talentului său, îi vor asigura actriței un debut în forță pe scena israeliană în 1990, în spectacolul Mephisto, regizat de Micha Levinson la Teatrul din Berșeva – o adaptare scenică de Hillel Mittelpunkt a celebrului film regizat de István Szabo (la rândul său o ecranizare a romanului lui Klaus Mann), unde îl are ca partener pe nu mai puțin celebrul actor israelian Natan Datner. De asemenea, actrița își amintește cu plăcere și de rolul titular din Medeea de Euripide, în regia lui Vardit Shalfi, la Beit Tsiyonei America Z.O.A. House din Tel Aviv, unde joacă alături de Gil Alon, un alt nume foarte important al scenei israeliene, care, în calitate de regizor de astă dată, o va distribui mai apoi și în Mein Kampf de George Tabori, spectacol prezentat și la festivalul de teatru alternativ de la Akko. Au urmat apoi multe altele, la teatrele Cameri și Habima din Tel Aviv sau teatrul din Haifa. Începând din 1993, Tricy Abramovici este angajată permanentă a teatrului Yiddishpiel din Tel Aviv. Obține roluri și în seriale de televiziune sau în producții de cinema, unde este parteneră și cu actori evrei emigrați din România, precum Lia König, Rozina Cambos sau Bebe Bercovici (cunoscut în Israel ca Lupo Berkowitch). Printre rolurile importante din cinema se numără cele din Six Million Pieces (2001), în regia lui Tzipi Trope, Group Portrait with a Woman (2003), în regia lui Yitzhak Rubin sau Shalosh Ima’ot (2006), în regia Dinei Zvi-Riklis.
Invitată în anul 2020 la o întâlnire cu actori evrei din România emigrați în Israel, organizată de Institutul Cultural Român din Tel-Aviv, întâlnire la care au mai fost prezenți Lia König și Nicu Nitai, Tricy Abramovici consideră onorantă participarea sa la eveniment, punând-o alături de celelalte premii ale sale: „Ordinul Meritul Cultural (…), Diploma secției de critică teatrală semnată de Dina Cocea și Octavian Cotescu, scrisoarea de mulțumire din partea lui Hanoch Levin după colaborarea noastră la Teatrul Habima, care este înrămată pe perete – dimineața mă scol și văd și desenul pe care mi l-a făcut și zic: ok, am să supraviețuiesc; premiul Comunității Evreilor din România și Primăriei orașului Iași (…) pentru întreaga carieră și pentru contribuția mea la păstrarea, apărarea și promovarea limbii idiș”.[28]
Într-o atmosferă prietenească, alături de colegii actori și de un public care o înconjoară cu multă căldură, Tricy Abramovici rememorează întreaga ei carieră, concluzionând astfel: „Nu am cuvinte să mulțumesc publicului din România pentru dragostea cu care m-a înconjurat și cu care mă înconjoară până și în ziua de azi, când trec prin România. Și mulțumesc publicului israelian, care m-a acceptat în cele din urmă.”[29]
Evoluând în permanență între două culturi, Tricy Abramovici s-a impus, așadar, în fiecare dintre cele două, ea având trăsături de autentic star internațional: rafinament franţuzesc, strălucire hollywoodiană și un mister aparte care ar fi recomandat-o pentru filmele noir. Tocmai acest melanj cosmopolit, acest je-ne-sais-quoi doar al ei, care transcende granițele,
reprezintă baza la care s-au adăugat mai apoi toate celelalte calități, rezultatul final fiind o artistă completă.
[1] Maria Marin, „Viitorul rol”, Teatrul, nr. 9/1979, p. 32
[2] Dinu Kivu, „Invitatul nostru: Tricy Abramovici”, Teatrul, nr. 7-8/1983, p. 138
[3] Dumitru Negreanu, Teatrul, nr. 4/1971, p.71
[4] Maria Marin, „Viitorul rol”, Teatrul, nr. 9/1979, p. 32
[5] Dumitru Negreanu, „Constructorul Solness de Henrik Ibsen”, Teatrul, nr. 4/1971, p.71
[6] Ibidem
[7] Ibidem
[8] Alecu Popovici, „Lozul cel mare”, Contemporanul, nr. 42/1973, p. 4
[9] Traian Șelmaru, Informația Bucureștiului, nr. 6246/1973, p. 2
[10] Virgil Munteanu, „Lozul cel mare de Șalom Alehem”, Teatrul, nr. 10/1973, p. 39
[11] Valeria Ducea, „Tevie lăptarul după Șalom Alehem”, Teatrul, nr. 4/1975, p. 51
[12] Virgil Munteanu, „Evreica din Toledo”, Teatrul, nr. 2/1976, p.34
[13] Bogdan Ulmu, „Tricy Abramovici: Raquel”, Teatrul, nr. 8/1976, p.14
[14] Ibidem
[15] Helga Höfer, „Eine Saison der Schauspielerinnen”, Neuer Weg, nr. 8374/17.04.1976, p.6 – traducerea citatului: Mircea Sorin Rusu
[16] Israil Bercovici, O sută de ani de teatru evreiesc în România, București, Editura Kriterion 1982, p.230
[17] Cornel Cristian, „Oaspeți de seară”, Cinema, nr. 7/1977, p.3
[18] Călin Căliman, „Dincolo de realitate”, Contemporanul, nr. 17/1977, p.9
[19] Maria Marin, „Viitorul rol”, Teatrul, nr. 9/1979, p.32
[20] Celopatra Lorințiu, „Extrem feminin”, Scînteia tineretului, nr. 10457/1983, p.2
[21] Ecaterina Oproiu, „Grafologia la teleast”, Contemporanul, nr. 2/1983, p.13
[22] Dinu Kivu, „Invitatul nostru – Tricy Abramovici”, Teatrul, nr. 7-8/1983, p.141
[23] Valeria Ducea, „Între caftan și smoking de Bebe Bercovici”, Teatrul, nr. 10/1983, p.36
[24] Irina Coroiu, „Se caută o stea”, Teatrul, nr. 10/1983, p.37
[25] Conform interviului telefonic din data de 25.05. 2023
[26] Paloma Pașca, „Știam că actoria va fi drumul meu în viață”, Curierul național, 22.10.1996, p.13
[27] Radu Găină, „Lumea și noi: Destine artistice – Lya Konig Stolper, Tricy Abramovici și Iacob Bodo, TVR, 2010, https://www.youtube.com/watch?v=9i1rc6TaeIM
[28] Conferința „Mari actori români ai scenei israeliene” la ICR Tel Aviv – partea a III-a, https://www.youtube.com/watch?v=zeMjOJJNwDc
[29] Ibidem
Roluri în teatru:
După plecarea din România, În Israel a avut colaborări cu The Cameri Theatre of Tel Aviv, Habima National Theatre of Israel, Haifa Theatre, Beer Sheva Municipal Theatre, Yiddishpiel Theater of Tel Aviv.
Coregrafie pentru spectacole de teatru:
Roluri în spectacol de teatru TV:
Roluri la teatrul radiofonic:
Înregistrări la Electrecord și la alte case de discuri:
În România
În Republica Democrată Germană
În Israel
Caietul-program al spectacolului Mentsn vus svaign (Oameni care tac), de Alexandru Voitin, în regia lui George Teodorescu. Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti, 10.04.1971. © Arhiva Teatrului Evreiesc de Stat.
Descarcă PDFCaietul-program al spectacolului Udam in have (Adam şi Eva), de Aurel Baranga, în regia lui George Teodorescu. Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti, 04.12.1971. © Arhiva Teatrului Evreiesc de Stat.
Descarcă PDFCaietul-program al spectacolului Der boimaister Solness (Constructorul Solness), de Henrik Ibsen, în regia lui Franz Auerbach. Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti, 06.04.1972. © Arhiva Teatrului Evreiesc de Stat.
Descarcă PDFCaietul-program al spectacolului Mit di froien iz nist ti spasn (Cu femeile nu-i de glumit), de Harry Eliad și Bernard Friedman, în regia lui Harry Eliad. Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti, 26.03.1977. © Arhiva Teatrului Evreiesc de Stat.
Descarcă PDF
Portrete:
Interviuri:
Dinu Kivu, „Interviu Tricy Abramovici”, Teatrul, anul 28, nr. 7-8, iulie-august 1983, pp. 138-141.
Descarcă PDFPaloma Pasca, „Știam că actoria va fi drumul meu în viață – Interviu cu actrița Tricy Abramovici”, Curierul Național, 22 octombrie 1996, p. 13. ©Arhiva Teatrului Evreiesc de Stat
Descarcă PDF Descarcă PDFAlecu Popovici, „De la divertisment la dramă (Spectacole T.E.S.)”, Teatrul, anul XIII, nr. 2, februarie 1968, pp. 63-65.
Descarcă PDFFlorica Ichim, „«Orologiul din Praga» de Nazim Hikmet”, Munca, anul 25, nr. 6614, 18 februarie 1969, p. 2.
Descarcă PDFIleana Popovici, „«Golem» de H. Leivik”, Contemporanul, anul XXIV, nr. 20, 15 mai 1970, pp. 4-5.
Descarcă PDFMonica Săvulescu, „«Vrăjitoarea» de Avram Goldfaden la Teatrul Evreiesc de Stat”, Scînteia, anul 40, nr. 8663, 11 ianuarie 1971, p. 2.
Descarcă PDFAl.P., „«Adam şi Eva» (Teatrul Evreiesc de Stat)”, Contemporanul, anul 26, nr. 7, 11 februarie 1972, p. 4.
Descarcă PDF Descarcă PDFGabriela Melinescu, „«Dibuk» (Teatrul Evreiesc de Stat)”, România Literară, anul 8, nr. 36, 4 septembrie 1975, p. 16.
Descarcă PDFNicolae Spirescu, „Seducția modestiei și a seriozității”, Flacăra, anul 25, nr. 27, 8 iulie 1976, p. 17.
Descarcă PDFA.I., „«Şomaj fără rasă» de Savel Stiopul și Remus Nastu”, Cuvîntul Nou, anul 11, nr. 1947, 22 aprilie 1978, p. 2.
Descarcă PDFAdrian Dohotaru, „K.O. tehnic în ultima repriză a spectacolului!”, Flacăra, anul 31, nr. 23, 11 iunie 1982, p. 13.
Descarcă PDFMargareta Bărbuță, „La T.E.S. «Arca bunei speranțe»”, Informația Bucureștiului, anul 31, nr. 9415, 19 ianuarie 1984, p. 5.
Descarcă PDFMarian Popescu, „Un «musical» la T.E.S.”, România literară, anul 20, nr. 20, 14 mai 1987, p. 16
Descarcă PDFLudmila Patlanjoglu, „Spectacol și o carte…”, România literară, anul 21, nr. 37, 8 septembrie 1988, p. 16.
Descarcă PDFRaluca Tulbure, „Despre Tricy Abramovici”, Teatrul azi, nr. 7-9, 2020, pp. 185.
Descarcă PDFAcest sit utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de navigare.
Află mai multe sau ajustează-ți setările.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
