Arsenescu Werner, Mihaela

„Teatrul este a doua mea natură”[1], îmi spunea Mihaela Arsenescu Werner într-un interviu realizat pentru revista Teatrul azi. A fost admisă cu cea mai mare medie la școala de teatru, după ce s-a pregătit cu Dina Cocea pentru dificilul examen. Avea doar 17 ani și, privind retrospectiv lista consistentă de roluri interpretate, e cert că a ales profesiunea pentru care e potrivită. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București în 1971 (clasa profesor Constantin Moruzan) și a ajuns la Craiova, la Teatrul Național. Un deceniu a jucat acolo (1971-1981), interval în care i-au fost încredințate nu mai puțin de 31 de roluri, ceea ce înseamnă o medie de trei pe stagiune, adică unul la aproximativ trei luni. Un ritm alert, care îi valorifica înzestrarea naturală și energia artistică. A pășit din clasa de la IATC pe scena profesionistă într-o partitură râvnită de orice actriță, Desdemona în Othello de William Shakespeare, regia Călin Florian (1971). A găsit formula potrivită, așa reiese dintr-o cronică în publicația poloneză  Expres ilostrovany în care se subliniază noutatea pe care tânăra o aducea: „…a interpretat acest rol într-un fel cu totul deosebit de concepția tradițională. A fost nu o fată naivă, care nu știe să se apere, ci o femeie conștientă de sentimentele ei, care încearcă să lupte cu soarta tragică, cu seninătate, cu o cochetărie fină, bine gândită.”[2] Perioada craioveană a însumat o serie de partituri cu încărcătură dramatică care au amorsat calitățile actoricești ale Mihaelei Arsenescu Werner. Provocările au continuat cu Sânziana, în Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri (regia Valentina Balogh, 1972), Abigail Williams, în Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller (regia Dinu Costin Azimioară, 1974), Lady Macbeth, în  Macbeth de William Shakespeare (regia Florica Mălureanu, 1976) etc.

„Teatrul este rostul, sensul, împlinirea, locul meu. Teatrul va dispărea odată cu oglinzile, adică niciodată. Omul are nevoie să-și verifice nu numai ținuta sau coafura, cât mai ales să-și privească sufletul, iar Teatrul este oglinda fermecată, cu mii de ape în care se poate vedea așa cum este: sublim și abject, că așa e natura umană.”[3], consideră Mihaela Arsenescu Werner. O actriță cu har valorificat prin exercițiu și profesionalism. O înfățișare de mare feminitate este dublată de inteligență artistică și raționalitate, un tandem eficient artistic în toate colaborările cu regizorii și partenerii de scenă. E genul de artistă pentru care se pune în scenă o piesă sau alta, știind că în interpretarea ei va atinge desăvârșirea. E cameleonică, excelând atât în dramatic, cât și în comic, are calitatea de-a stabili rapid conexiuni emoționale cu publicul, validându-și astfel personajele.

Din 1981, actriță la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Mihaela Arsenescu Werner a început cu Rosalinda din Cum vă place de William Shakespeare, rol dorit pentru generozitatea lui dramaturgică. Partituri principale sau de mai mică întindere, pe toate le-a tratat cu neliniștea specifică interogațiilor de adecvare în etapa repetițiilor, pentru ca seara premierei să dezvăluie surpriza celei mai ingenioase soluții.  Domnișoara Cucu din Steaua fără nume de Mihail Sebastian, un rol iconic al textelor scenice autohtone, așteptat de multe actrițe, deși secundar, căci oferă o partitură ofertantă prin intensitatea ei teatrală, prin provocarea de portretizare, i-a fost atribuit de Nicoleta Toia (1987). Nu era tocmai pe stilul ei actoricesc, dar de aici a venit și ineditul pe care criticul teatral Ștefan Oprea l-a revelat: „E plăcut să vezi un actor care-și iese din matca obișnuită, propunând o noutate absolută. Domnișoara Cucu e un destin grotesc oscilând între dramatic și comic, actrița […] purtând-o cu iscusință prin scenă, unde aduce aerul întregului târg și, totodată, drama unei ratări.”[4]

Exigentă cu sine însăși, e un excelent camarad creativ, caracterizat de un firesc scenic care încurajează echipa și convinge privitorii. Sensibilitatea interpretativă atinge nuanțe profunde pe care le transferă privitorilor. Una dintre calitățile pe care le menționează ea însăși este detașarea critică, capacitatea de-a se autoevalua, devenind propriul său spectator și critic riguros. Curiozitatea teoretică a secondat tot timpul aptitudinile native, completându-le printr-o raționalitate care i-a îngăduit să nu se înșurubeze într-o unică tipologie, ci să testeze toate registrele dramatice. „În dramă, la fel ca-n comedie, oglinda necruțătoare pe care i-o pui în față semenului tău te obligă și pe tine, creator, să-ți înfrunți adevărata imagine. A-i face pe oameni să plângă înseamnă să-i înțelegi. A-i face să râdă mi se pare cea mai directă cale de a le spune că-i iubești”[5], declara Mihaela Arsenescu Werner la sărbătorirea a 30 de ani de teatru.

A jucat clasici (Goldoni, Molière, Cehov, Caragiale, Alecsandri)  și contemporani (August Strindberg,  Friedrich Dürrenmatt, Eugène Ionesco, Paul Zindel, Tracy Letts, Leonard Gershe, Ronald Harwood etc.) cu egală pricepere și atenție creativă. Printre rolurile obligatoriu de menționat se înscrie Efectul razelor Gamma asupra anemonelor de Paul Zindel, unde a strălucit alături de trei actrițe, încă studente, într-un pariu profesional care a adus în perimetrul de joc dascăli și învățăcei. Un exercițiu de meserie motivant pentru toată lumea, atât pentru debutantele Antonela Cornici, Petronela Grigorescu și Lenuș Radu, cât și pentru Cornelia Gheorghiu și Mihaela Arsenescu Werner, „«maestrele» care au flancat acest trio actoricesc ultratânăr.”[6] Același cronicar, Constantin Paiu, preciza în analiza din 1997 că

„…în acest cvintet cuprinzând atâtea demonstrații de virtuozitate actoricească, rolul solistului i-a revenit Mihaelei Arsenescu Werner – Beatrice. […] Nimic uitat și nimic de prisos în portretul tulburător al acestei femei umilite de viață […]. Actrița își călăuzește personajul cu siguranța unei mari doamne a scenei, excesul și insignifiantul sunt ocolite cu luciditate, tragicul în stare pură capătă chip și consistență”[7].

În legătură cu aceeași creație, Sorina Bălănescu aprecia că „Mihaela Arsenescu-Werner poartă cu sine frică și tristețe, o frumusețe încă nepierită a chipului, statura fragilă, nervoasă și expresivă, aflată într-un echilibru labil, un fel de pact cu lucrurile urâte ce o înconjoară. Aduce trăire la margine de umanitate, la margine de rațiune, cu ascunderi de sine și de alții, cu disperare bine dozată actoricește.”[8] Interpretarea de excepție i-a dus Premiul Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru.

Numele actriței s-a regăsit pe afișele spectacolelor realizate de Călin Florian, Dan Alexandrescu,  Dan Stoica, Dan Micu, Dan Nasta, Nicoleta Toia, Eugen Tudoran, Cornel Todea, Dragoș Galgoțiu, Irina Popescu Boieru, Mircea Marin, Moshe Yassur (SUA), Alexander Hausvater, Cristian Hadji-Culea, Nicolae Scarlat, Valeriu Moisescu, Beke Sandor (Ungaria) etc.

Știința dozajului fin, a bunei măsuri scenice, echilibrul între mijloacele de expresie scenică (voce, gestualitate, ritm, raportare la partenerii de replică), naturalețea interpretării sunt liniile pe care și-a fundamentat creația.

„Trebuie neapărat să spun cu câtă încântare am urmărit-o, din nou, pe Mihaela Arsenescu Werner şi nu în unul, ci în două roluri. Eleganța artistică a actriței, firescul cu care creează personajele încredințate, atenția cu care le ipostaziază scenic şi le prezintă publicului sunt calități în favoarea spectacolului.”[9], scriam după premiera cu Harold și Maude de Colin Higgins.

Își cunoaște capacitățile vocale și reușește și pe această linie, adaptând pronunția, modulând, punând vocalitatea în slujba profilului eroinelor ficționale și situațiilor scenice în care se află. „Cu vocea ei de frumoase inflexiuni, exprimând și aplombul unei jovialități cuceritoare și accentele, de timbru amărui, ale reflexivității, Mihaela Arsenescu-Werner își construiește personajele cu o catifelată rigoare. Dezinvoltă (răsfățându-se sau nu în mici excese), cu șăgălnicii colorate, dar și cu o inteligentă notă parodică în comedie – unde, dacă i se cere […] cântă și dansează, ea se transpune cu un patos bine temperat și în dramă.”[10] E o descriere care-i completează portretul.

În Fii cuminte, Cristofor! De Aurel Baranga i-a revenit rolul doamnei Victoria Sava. Remarcam atunci că „și-a conceput personajul coborât parcă dintr-o operă: graseind, punând pe note anumite replici și accentuând frazele ca într-o arie de bel-canto.ˮ Finețea dozajului îi rezervă prim-planul fără să epateze, menținând atenția printr-o „simplă trecere prin spațiul de joc, o părere enunțată în fața maestrului, doar pentru că a fost întrebată, o atitudine neverbalizată, o reacție sau alta fac din doamna Sava personajul cel mai reușit. O portretizare scenică impecabilă”.[11]

O altă reușită a fost cu Ogudalova din Fata fără zestre de A.N. Ostrovski, unde a concurat simbolic cu filmul foarte populat cu același nume. Iată ce spune Natalia Stancu despre ea:

„Mihaela Arsenescu Werner este absolut extraordinară în Ogudalova. Nu e o eroină «provincială», mărginită, vicleană, ci una rafinat-europeană – frumoasă, alunecoasă, insinuantă și sigură pe ea, capabilă să preia bărbătește «jocul tranzacțiilor», cu momente de sinceritate și altele de artificialitate afișată, vitală.ˮ[12]

Complexul fluturelui și-a intitulat Ștefan Oprea, care a urmărit îndeaproape evoluția în carieră a Mihaelei Arsenescu-Werner, analiza la Fluturii sunt liberi de Leonard Gershe (2010). O întruchipa pe Doamna Baker, excesiv de protectiva mamă a lui Don, tânărul cu deficiențe de vedere care vrea să devină independent. Cronicarul subliniază magnetismul ei actoricesc, prezența scenică electrizantă: „Din clipa intrării în scenă, spectacolul devine al ei, căci Mihaela Arsenescu Werner îi conferă și sens și dimensiune artistică. […] Cu un ales rafinament al mijloacelor, cu nuanțări infinitezimale ale rostirii, tonalităților și gesticii, îmbinând atitudinea grijulie față de fiu cu ironii tăioase la adresa fetei, actrița oferă tinerilor ei parteneri de scenă o superbă lecție de actorie.ˮ[13]

Într-un moment al maturității parcursului profesional, a decis că activitatea de creație se poate îmbina cu aceea de dascăl. În 2006, a obținut titlul de doctor în artele spectacolului așezând sub lupa teoretizării chiar unele dintre personajele jucate. Cercetarea de poetică actoricească se numește Tentația abisului. Destine dramatice în situații limită, transpuneri în limbaj scenic. Între coperțile cărții sunt pagini din care aflăm detalii legate de laboratorul propriu de concepere a ceea ce vedem la rampă. Pentru Adela, de pildă, din Cu cărțile ascunse de Antonio Buero Vallejo (1992): „Substanța tragică a partiturii Adelei, odată intuită, am încercat portretizarea scenică printr-o manieră de interpretare care să releve incapacitatea ei funciară de a mai construi un viitor.ˮ[14] Piesa de cameră reclama „dozajul jocului”, balansul fin între intensitatea trăirilor și proximitatea față de public. Criticul Valentin Silvestru scria după premieră că actrița „a fost scânteietoare în dramatism, convulsii sufletești, răceală, dispreț, pasiune târzie și abandon.ˮ[15]

Ca profesoară în mediul universitar, a transferat din propria expertiză la Universitatea “Mihail Kogălniceanu” Iaşi, Institutul de Studii Europene „Ştefan Lupaşcu” Iaşi, Universitatea Națională de Arte „George Enescuˮ Iași. Principalele sfaturi pe care le transmite generațiilor tinere sunt legate de „energia, pasiunea, munca fără preget, respectul față de public, gustul inconfundabil al reușitelor sau al tristeților oricărui practician (autorizat de vocație!) al unei arte vii și nobile cum este Teatrul. Îmi plac doar studenții care dublează talentul cu multă muncă.”[16]

Dăruirea Mihaelei Arsenescu Werner pentru arta teatrului înseamnă zeci de roluri, sute de ore de reprezentații, multe, foarte multe aplauze și suporteri, studenți pe care i-a modelat și care i-au călcat pe urme, recenzii favorabile, premii. Printre laurii care i-au răsplătit meritele artistice se află Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler (2002), Premiul UNITER acordat de British Council pentru spectacolul Quartet (2010), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2015), Titlul onorific de Societar al Teatrului Național „Vasile Alecsandriˮ din Iași.

Oltița Cîntec

Bibliografie

Mihaela Arsenescu Werner, Tentația abisului, destine dramatice limită în situații limită. Transpuneri în limbaj scenic, Editura PrincepsEdit, 2006

Sorina Bălănescu, Peisaj ieșean cu oameni de teatru și spectacole, Iași, Princeps Edit, 2004

Iași, oameni ai cetății. Teatru, album editat de Primăria Iași, 2018

Ștefan Oprea, Chipuri și măști, Iași, Cronica, 1996

Constantin Paiu, Dintele vremii, Iași, Princeps Edit, 2003

[1] Oltița Cîntec, „Teatrul este a doua mea natură”, Teatrul azi, 3-4/2009, p. 37

[2] Zofia Sliwinska, „Wizpta Teatru Narodovego Craiova z Lodzi”, Expres ilostrovany/26.11.1971

[3] Iași, oameni ai cetății. Teatru, album editat de Primăria Iași, 2018, p.20

[4] Ștefan Oprea, Chipuri și măști, Iași, Cronica, 1996, p.61.

[5] Cristina Bâzu, Sunt imens de bogată și niciodată singură, interviu în program de sală Teatrul Național „Vasile Alecsandriˮ Iași, 2011.

[6] Constantin Paiu, Dintele vremii, Iași, Princeps Edit, 2003, p. 364.

[7] Idem, p.366

[8] Sorina Bălănescu, Peisaj ieșean cu oameni de teatru și spectacole, Iași, Princeps Edit, 2004, pp. 143-144.

[9] Oltița Cîntec, „Patru actori douăsprezece roluri”,  Teatrul Azi, februarie 2008, pp. 173-176.

[10] Florin Faifer, „Mihaela Arsenescu-Werner, O catifelată rigoare”, Teatrul Azi, 1-2/1992, p. 31

[11] Oltiţa Cîntec, „O mare actriţă în “Fii cuminte, Cristofor!”, Evenimentul, 24.04.2001.

[12] Natalia Stancu, „Mihaela Arsenescu Werner şi Petru Ciubotaru în Fata fără  zestre”, Curierul Naţional/2000.

[13] Ștefan Oprea, „Complexul fluturelui”, Teatrul Azi, 1-2-3, 2010, pp. 203-204.

[14] Mihaela Arsenescu Werner, Tentația abisului, destine dramatice limită în situații limită. Transpuneri în limbaj scenic, Editura PrincepsEdit, 2006, p. 163

[15] Valentin Silvestru, „Întoarcerea pe față a… cărților ascunse”, Cultura națională, 1992

[16] Oltița Cîntec, „Teatrul este a doua mea natură”, Teatrul azi, 3-4, 2009, p.38