Critic, istoric, teoretician teatral și, mai ales, profesoară pentru generații întregi de actori, regizori și critici de teatru, Ileana Berlogea este, azi, un nume înconjurat de legendă. Activitatea ei neobosită, depășind patru decenii, în cadrul IATC/UNATC București a lăsat în urmă o imagine luminoasă, confirmată nu doar de indiscutabilul profesionalism al operei sale, ci și de memoria sentimentală a celor care i-au fost studenți ori colegi.
Născută în inima Transilvaniei în 1931, destinul Ilenei Berlogea e, inevitabil, legat de marile zguduiri politice prin care a trecut România de după cel de-al doilea război mondial. Finalul acestuia o găsește elevă la Liceul greco-catolic de la Blaj, însă acesta e desființat odată cu interzicerea Bisericii greco-catolice; ultimul an îl va absolvi la Cluj. După doar un an de studii la Drept, e admisă la Institutul de teatru în 1950, la casa Irinei Răchițeanu. Cu toate că își ia diploma de actriță în 1954, va prefera totuși să nu profeseze, fiind mult mai atrasă de munca didactică și de cercetare. Zece ani mai târziu, își va lua doctoratul la Institutul de Stat de Artă Teatrală „A. V. Lunacearski” din Moscova. În 1956 se căsătorește cu medicul Octavian Berlogea, în acea vreme ministru al prevederilor sociale, ulterior îndeplinind funcții de conducere mai mici, în domeniul medicinii muncii.
Angajată la IATC (actualul UNATC) la doar un an de la absolvire, Ileana Berlogea se specializează academic în domeniul istoriei teatrului, în principal cel al teatrului universal, pentru care va lucra ca autor al Istoriei teatrului universal (Antichitatea, Evul Mediu, Renașterea), Editura Didactică și Pedagogică, 1981 și, alături de Silvia Cucu și Eugen Nicoară, Istoria teatrului universal (Clasicismul, Romantismul, Realismul) în 1982.
Între 1985 și 1991 a fost rector al institutului, pricină care și explică, în pofida unui comportament public foarte controlat, evitând textele de asumare ideologică fățișă până la finalul deceniului opt, numărul mare de articole de tip propagandistic apărute între 1980 și 1989. Paradoxal, dar și dând mărturie despre complicatele, uneori labirinticele poteci ale unei construcții de carieră în perioada comunistă, majoritatea volumelor de autor publicate de profesoara bucureșteană nu fac concesie limbajului de lemn al epocii, nici temelor standard impuse de directivele de partid.
Ileana Berlogea a combinat, cu consecvență, de-a lungul întregii sale cariere, munca teoretică și cea de istoric, cu critica de întâmpinare, eseul de călătorie, publicistica teatrală de popularizare. În decursul anilor, a scris monografii dedicate artiștilor români (Gheorghe Storin, Editura Meridiane, București, 1965, Agatha Bârsescu, Editura Meridiane, București, 1972, mai recent Liviu Ciulei, regizor pe patru continente, Editura Rampa și Ecranul, București, 1998), dar și unor mari dramaturgi străini: Pirandello, Editura pentru Literatura Universală, București, 1967 ori Bernard Show în România, Editura Meridiane, București, 1968. Această din urmă lucrare pare a deschide drumul către o mai profundă aplecare către analiza spectacologică și către teoria teatrală, lucru care va fi lesne de observat în viitoarele sale scrieri.
De exemplu, subintitulată „Călătorie teatrală prin Statele Unite”, Teatrul american de azi (Cluj, Dacia, 1978) este, într-adevăr, rodul unui stagiu de cercetare în USA, între 1974 și 1975, despre care profesoara mai scrisese în presă, la vremea respectivă, diverse articole și corespondențe. Meritul principal al cărții este acela că nu oferă doar imagini spectacologice disparate ale vieții artistice de pe Broadway, din off și off-off, ci încearcă și reușește să producă o radiografie fenomenologică a relației dintre mainstream și experimental, integrând nu doar vizibilul și fascinantul New York teatral, ci și teatrul (de repertoriu sau de „grupuri”) din California, din Texas ori Mississippi, cu un cameo dedicat Teatro Campesino. Autoarea utilizează analitic și descriptiv interviuri și discuții cu oameni de teatru reprezentativi din locurile pe care le vizitează, pune mereu lucrurile în context istoric și social, dar insistă analitic și asupra dimensiunilor novatoare ale tendințelor din off și off-off Broadway ce se asimilează, în timp, în teatrul cvasi-comercial. O carte temeinică și, pentru publicul din mediile teatrale, fascinantă la vremea ei, dar încântătoare și astăzi.
Ileana Berlogea revine în 1985 cu un volum de eseuri intitulat Teatrul și societatea contemporană (București, Editura Meridiane, 1985). Titlul nu e nici pe departe unul circumstanțial: autoarea își urmărește tema cu rigoare, pentru a circumscrie momentele de conjuncție dintre crizele sociopolitice contemporane și orizontul în mișcare al expresiei teatrale. În acest sens, autoarea e unul dintre puținii critici și teatrologi români ai epocii care oferă direcțiilor estetice din dramaturgie și spectacologia vremii o contextualizare socio-politică, cartografiind astfel, multidimensional, un peisaj cultural de o remarcabilă bogăție. Împărțită în două secțiuni, cea dintâi e dedicată dramaturgiei – dar nu sunt decât puține studii centrate pe dramaturgi, de exemplu Ionesco, ci mai degrabă pe tendințe, în manieră tematistă: „Distrugerea eroului”, „Furioșii”, „Granițele dintre genuri”, „Teatrul documentar german” etc. A doua este o foarte consistentă secțiune dedicată spectacologiei din a doua jumătate a secolului XX: Julian Beck, Grotowski, Open Theatre, Bread and Puppet, Luca Ronconi, ca și un subcapitol binevenit despre teatrul Arianei Mnouchkine. Cartea pare să fi dorit să acopere un spațiu extins al problematicii teatrale contemporane, umplând pe cât posibil golurile – de informație, dar și de reflecție – cu privire la direcțiile teatrale cele mai semnificative din spațiul occidental, în vârful de val al interesului artistic și public față de teatru dintre 1960 și 1980.
După 1989, profesoara bucureșteană își continuă activitatea didactică, ca și pe cea publicistică, însă probabil cea mai consistentă și mai amplă dintre operele sale rămâne, din pricina prematurei sale dispariții, în manuscris: transcrisă și editată cu atenție și dedicație de fiica sa, Anca Berlogea Boariu (regizor, teatrolog și producător de film), August Strindberg, un precursor singuratic al dramaturgiei contemporane, apărută la Editura Academiei în 2011, se dovedește un studiu complex, profund și original, lectură obligatorie în orice bibliografie teatrologică contemporană.
Îngrijind monografii (Octavian Cotescu, în colaborare cu Ion Toboșaru, București, Ed. Meridiane, 1993), volume de dramaturgie (Teatrul expresionist german, București, Univers, 1974) sau de studii, opera eseistică a Ilenei Berlogea – dedicată autorilor, regizorilor, spectacologiei, comparatisticii – rămâne răspândită prin publicațiile teatrale și culturale ale deceniilor 7-9 (Teatrul, Secolul XX, Studii și cercetări de istoria artei, Studii de literatură universală ș.a.). Ea ar merita, din toate punctele de vedere, reconstituită, editată și publicată cât mai curând într-o formulă unitară.
Posteritatea muncii de pedagog și cercetător teatral a Ilenei Berlogea e una pe cât de bogată, pe atât de dificil de cuantificat: dincolo de opera scrisă, zeci de oameni de teatru români, de toate felurile, rămân, adesea nemărturisit, îndatorați îndrumării sale pline de grijă, competență și generozitate.
Miruna Runcan
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.02.32