Există actrițe și actori, puțini între puțini, care nu pot fi încadrați în nicio categorie, care nu se supun niciunui fel de typecasting și care, în pofida faptului că au interpretat, o viață, un întreg caleidoscop de personaje diferite, care de care mai seducătoare, sunt totuși mereu recognoscibili fără să se repete stilistic, ca și când ar purta în ei înșiși o anumită tușă de penel, asemeni marilor pictori. Coca Bloos e exemplul perfect pentru această categorie a irepetabilului: artiști care compun o clasă a întâlnirilor din care aproape doar ei pot face parte. Pentru ei, profesiunea le e valoare adăugată, ori, pur şi simplu, profesiunea există pentru că ei sunt valoarea de viață care se pune în ea.
Coca Bloos s-a dovedit o excepție încă de la începuturi: a copilărit la Râmnicu Vâlcea și e licențiată în filozofie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Părinții s-au opus intrării ei la Institutul de Teatru, în pofida faptului că jucase ca liceană, cu succes, în echipa de teatru condusă de regretatul profesor Dan Lotoțchi (fratele regizorului de film Ion Loteanu). Evident, la Cluj a continuat să facă teatru în echipe studențești. A fost câțiva ani ziaristă la Sibiu, până când, într-o bună zi, la 25 de ani, și-a luat lumea în cap și a dat un concurs de actriță corp-ansamblu la Teatrul de Nord din Satu-Mare – și s-a angajat aici. A lăsat un salariu consistent pentru unul de mizerie și un statut de invidiat (a lucra în presă la vremea aceea avea multe avantaje) pentru o poziție artistică dintre cele minore. A încercat chiar să intre la Institut (pregătită de Alexandru Tocilescu, care-a distribuit-o încă din prima stagiune la Satu Mare în Războiul vacii de Roger Avermette) – dar comisia de concurs n-a remarcat-o pe marea actriță minionă, subțire ca un fulg și fără chip de divă, în puzderia de candidați. În mai toate interviurile pe care le-a dat, Coca Bloos nu uită că a luptat, decenii la rând, cu frustrarea de a nu fi făcut „școală” de teatru. E foarte posibil ca tocmai această frustrare să-i fi oferit combustibilul psihic și fizic pentru o carieră atât de strălucită.
După cinci ani la teatrul din Satu Mare, în care a jucat roluri de toate felurile (poate cele mai importante sunt Olga din Trei surori de Cehov -1975, și Regele Carol Quintul în Martin Luther și Thomas Münzer de Dieter Forte – 1976, ambele în regia lui Mircea Marin), Coca Bloos se mută la Teatrul Dramatic Brașov (azi „Sică Alexandrescu”). Va realiza aici câteva roluri ce o impun deja în fața presei și publicului, ca de exemplu Ada în Maria și copiii ei de Osvaldo Dragun, în regia aceluiași Mircea Marin (1977), ori Cateluța în Interviu de Ecaterina Oproiu în regia Ancăi Ovanez-Doroșenco (1977); dar, mai ales, Dufy, eroina din A cincea lebădă, premiera pe țară a piesei lui Paul Everac (1978), în regia lui Eugen Mercus, cu care actrița obține Premiul pentru interpretare feminină la Festivalul Contemporan 79. Piesa, un fel de melodramă, bine scrisă, despre amorul interzis dintre un activist de partid copt şi o balerină de corp-ansamblu – un fel de Doi pe un balansoar în context socialist – a căzut astăzi în uitare, chiar dacă pe moment a mai fost jucată și în multe alte teatre, de actrițe foarte cunoscute. Dar interpretarea excepțională a Cocăi Bloos e greu de descris:
„În primul rând, fiindcă reușea cumva să fie atât de volatilă şi de vulnerabilă totodată. Părea un fel de aripă, ori de flacără de brichetă Zippo. Parcă n-avea corp fizic, ci numai corp meta. Nu își prelucra vocea, era aceeași din conversațiile cotidiene, dar vocea căpăta, din pricina mișcării aeriene, o culoare de frunză tomnatică, alunecând pe asfalt.”[1]
După câțiva ani, actrița se mută la Piatra Neamț, unde joacă în forță roluri memorabile, acomodându-se fără nicio greutate în insula aceea de experiment şi prietenie care era Teatrul Tineretului: Electra în Muștele lui Sartre (regia Laurențiu Ulici, 1982), Arkadina în Pescărușul (regia Nicolae Scarlat, 1984), Nana în R.U.R al lui Capek (regia Alexandru Darie 1985), inegalabila Catte în miraculoasa Piațetă a lui Goldoni (regia Silviu Purcărete, 1986), spectacol de mare succes la public și la critică, cu multe turnee în țară și încununat de premii; şi, mai ales, Efimiţa cea paranoic revoluționară din legendarul Conu’ Leonida față cu reacțiunea (regia Alexandru Dabija, 1986), un spectacol chinuit de multele vizionări ale cenzurii.
Din toamna lui 1986, o regăsim la Teatrul Mic din București, în câteva roluri importante, ca Doamna în Cameristele de Jean Genet (regia Alexandru Darie, 1988), ori Dona Elvira în Don Juan de Molière, alături de Dan Condurache și Marian Râlea (regia Dragoș Galgoțiu, 1989); pe aceeași scenă, după 1990, ca interpreta multe roluri de toate calibrele, de la Mama din Jacques și stăpânul său de Milan Kundera (regia Petre Bokor, 1992) la Elena Ceaușescu în O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu de Denis Dinulescu, alături de Florin Călinescu (regia Alexandru Tocilescu, 2005). Tot în anii 90 are loc și deschiderea carierei sale către Occident, mai ales cu prilejul prelungilor turnee de răsunet ale copleșitoarei montări cu Danaidele după Eschil, în regia lui Silviu Purcărete (Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova, 1995), în care actrița îl interpreta pe bătrânul Danaos.
Numai că, foarte repede după 1990, Coca Bloos devine „un brand”, ca să folosim expresia Cristinei Rusiecki[2], iar asta se datorează cinematografiei: rolul excepțional al Carolinei Potop din Patul conjugal de Mircea Daneliuc, în compania lui Gheorghe Dinică îi deschide actriței poarta către un număr impresionat de colaborări în filme de tot felul, din mulțimea cărora le vom alege pe cele mai apreciate de public și critică: È pericoloso sporgersi (regia Nae Caranfil, 1993), Terminus paradis (regia Lucian Pintilie, 1998), Occident (regia Cristian Mungiu, 2002), Niki Ardelean, colonel în rezervă (regia Lucian Pintilie, 2003), Examen (regia Titus Muntean, 2003), A fost sau n-a fost? (regia Corneliu Porumboiu, 2006), Visul lui Adalbert (regia Gabriel Achim, 2011), Sunt o babă comunistă (regia Stere Gulea, 2013) ș.a.
În ultimele decenii, personalitatea artistică a Cocăi Bloos a înflorit parcă cu și mai multă energie prin colaborarea generoasă cu o nouă promoție de regizori, indiferent dacă proiectele lor s-au materializat în teatre de stat sau independente. Și din acest punct de vedere, actrița are un traseu neobișnuit, care dovedește însă un acut simț de orientare în raport cu noile direcții în estetica teatrală, dar și cu un nou etos al comunicării dintre scenă și public. O montare a monodramei Ich bin Ofelia, după o nuvelă de Gertrud Fussenegger, în regia tânărului Sorin Militaru, la Clubul Prometheus, se bucură, de exemplu, de un mare succes de public și critică și circulă, ani la rând, prin festivaluri și în turnee dint toată țara:
„Coca Bloos propune în Ich bin Ofelia un construct scenic exploziv. O actriță de excepție care-și sondează până la cele mai fine resorturi rolurile, lucrând în filigran partiturile, față în față cu un personaj. Ofelia trăiește permanent în proximitatea lui Hamlet, evoluează ca personaj în această tensionata și, în același timp, fascinantă relație, care revine constant în prim-plan. Monologul este extrem de dens și profund ca scriitură, conceput într-o cheie postmodernă, amalgamând inserturi din Hamlet, interpretări deopotrivă literare și psihologice ale celorlalte voci din piesă, ipoteze provocatoare despre gândurile și faptele lor, despre viața unor figuri istorice din epoca – regina Elisabeta – și, nu mai puțin, spectrul lui Shakespeare, bântuind-și personajele prin vârtejul de gânduri, de amintiri, de incitări. Spectacolul probează asumarea exemplară a unui rol, lipit asemeni măștii transparente, ca un al doilea chip, și tranșat în multiple particule. Fiecare dintre acestea devine un punct de plecare, coagulând în jurul său alte și alte sensuri. S-ar putea spune că este o mostră de teorie teatrală, făcută însă cu maxima implicare și sensibilitate, menită să descompună pârghiile unui text clasic pentru a le reasambla.”[3]
Cu același Sorin Militaru colaborează, în 2004, în rolul umilei Mariedl, la construcția unui spectacol de la Teatrul ACT cu Șefele de Werner Schwab, avându-le alături pe Dorina Lazăr și Emilia Dobrin. Spectacolul e atât de bine primit de public și critică încât migrează din mediul independent în teatrul subvenționat și e reluat câțiva ani mai târziu pe scena Teatrului Odeon.
„Ființă simplă, de o bunătate structurală, incapabilă să supere pe cineva, sau chiar să refuze o rugăminte, indiferent cât de greu i-ar fi să o îndeplinească, ea trece prin viață cu mai mult folos decât „șefele”, fiindcă e capabilă să vadă şi partea luminoasă a acesteia. Dacă cele două sunt roase de dorința măririi, o mărire derizorie şi stupidă, pe care nici n-o merită şi nici n-o vor avea, Mariedl aduce în scenă unica rază de speranță. Ieșind din haznalele pe care trebuie să le curețe (la propriu, fiindcă asta este ocupația ei), ea are ochi să vadă cerul şi-şi simte inima ușoară fiindcă nu şi-a pierdut credința în Dumnezeu. Coca Bloos își interpretează rolul cu simplitate cuceritoare, cu o seninătate autentică, ceea ce te face să o privești înduioșat de la un capăt la celălalt al spectacolului, rănit tu însuți de tratamentul nemilos la care e supusă de «șefe», tratament pe care ea parcă nici nu-l observă, grăbită cum e să ierte orice şi pe oricine.”[4]
Tot în 2003 și tot la Teatrul ACT, actrița face parte, alături de Luminița Gheorghiu, Maria Obretin și Rolando Matzangos din distribuția unuia dintre primele spectacole de răsunet ale Gianinei Cărbunariu, cu Norocul îi ajută pe cei îndrăzneți de Franz Xaver Kroetz, iar ecourile interpretării sale sunt impresionante, semn al unei confluențe sănătoase între noua generație de regizori și o tânără generații de critici:
„Fără să rostească nici un cuvânt, rolul Cocăi Bloos e unul de minuțioasă și rafinată compoziție gestuală, care vine tocmai din firescul atitudinii. Ritualul unei zile obișnuite, ca multe altele (poate prea multe!), este concentrat pe gesturi aparent insignifiante care, puse sub lupă însă, dau imaginea perfecta a platitudinii cotidiene. Orice detaliu devine astfel relevant, iar Coca Bloos (care merita o nominalizare la Premiile UNITER si pentru cele roluri excelente din Șefele și Ich bin Ophelia, ambele în regia lui Sorin Militaru) imaginează un autentic repertoriu al amănuntelor, cu un umor extrem de fin, ce decantează dramatismul situației. Felul în care spală cu buretele farfuria sau atenția cu care își aranjează hainele după ce se dezbracă, rigoarea cu care pune la locul lui fiecare obiect sunt punctate de un joc degajat, natural. Cel mai tulburător gest devine potrivirea ceasului deșteptător, în contextul în care, după toată aceasta inventariere (în fundal se văd ca într-un spot publicitar diverse obiecte și alimente) aproape robotică, personajul se va sinucide. Sinuciderea e pregătită cu o rigurozitate bulversantă, ca și cum nu se poate să mori fără să lași totul într-o ordine desăvârșită.”[5]
Roluri antologice sunt și cele din Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele de Petr Zelenka, montat în 2007 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț de Radu Afrim („Tanti Hanek, interpretată de minunata Coca Bloos, dă tuturor sfaturi pe care nimeni nu i le cere, e interesată de soarta cecenilor și donează sânge până ce acesta i se subțiază și nu mai coincide cu noile „norme” de recoltare”[6]), ori rolul mut din seducătorul spectacol de teatru dans Block Bach, în regia lui Alexandru Dabija și coregrafia lui Răzvan Mazilu și Amir Kolben, de la Teatrul Odeon („ …o actriță de excepție, Coca Bloos, demonstrează prin prezența sa scenică faptul că lumea teatrului poate oferi dansului statut de generator de semnificații”[7]).
Ca semne de recunoaștere a unei cariere excepționale, Coca Bloos a primit în 2011 Premiul pentru întreaga activitate la Gala UNITER, iar în 2015 un premiu similar, de această dată pentru creațiile sale din cinema, la Gala Premiilor GOPO.
Trebuie însă spus că, dincolo de un talent dintre cele mai rare, cariera și prestigiul actriței s-au întemeiat constant și pe o discretă formă de slujire (devoțiune i se mai zice uneori); care e o atitudine-calitate omenească educată, crescută cu atenție şi în tăcere. Mixtura dintre intelectualul mereu curios, travaliul împins până la sacrificiu şi omenia activă, bucuroasă, oferită cu generozitate şi fără efort ori emfază, se răspândește din această actriță ca o poțiune magică. Care îl face, cumva, pe spectator, mai sănătos spiritual decât era când a intrat la teatru.
1 iulie 2022
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.03.45
Bibliografie
[1] Miruna Runcan, Actori care ard fără rest, Teatrul azi și Fundația Camil Petrescu, 2011.
[2] Cristina Rusiecki „Coca Bloos. Marcă înregistrată” B-Critic, 21.10.2020 https://www.b-critic.ro/spectacol/teatru/coca-bloos-marca-inregistrata/
[3] Mihaela Michailov „Metamorfozele personajului”, Observator cultural nr. 163, 08.04.2003.
[4] Cristina Modreanu „Șefele de pe Calea Victoriei”, Teatrul azi, nr. 1-2, 2004, pp 90-92
[5] Mihaela Michailov „Never say never”, Observator cultural nr. 204, 20.01.2004.
[6] Gabriela Lupu, „Elogiul nebuniei”, Cotidianul, 05.10.2007.
[7] Gina Șerbănescu, „Block Bach – O metafizică a cotidianului”, Observator cultural nr, 373, 24.05.2007.
Teatrografie
Roluri în teatru
Filmografie
Roluri în film
Link-uri către materiale audiovizuale disponibile online (fragmente de spectacol, interviuri etc.)
Caietul program al spectacolului U.R, de Karel Capek, în regia lui Alexandru Darie. Teatrul „Tineretului”, Piatra Neamț, 9.05.1985 @Arhiva Teatrului „Tineretului” Piatra Neamt
Descarcă PDFAfișe spectacole
Afișe filme
Cărți dedicate personalității
Autobiografii
Interviuri
Marilena Tutilă, Coca Bloos: „Ne invadează urâtul…”, în „Femeia”, nr. 10, octombrie 1998
Descarcă PDFAdina Bardaș, Coca Bloos: „În altă lume e nevoie de actori”, în „Scena”, nr. 4, aprilie 1998
Descarcă PDFDelia Voicu, Coca Bloos: „O plutire, un salt, un vis. Cred că așa e când zbori”, în „Teatrul Azi”, nr. 3-4-5, martie 2002
Descarcă PDFMonica Andronescu, Coca Bloos: Nu știu care a fost mai puternic, teatrul sau Dumnezeu…, în „Yorick.ro”, nr. 197, decembrie 2013
Descarcă PDFInes Hristea, COCA BLOOS – „Draga mea, teatrul este un templu. Poartă-te ca atare”, în „Formula As”, nr. 1252, 2017
Descarcă PDFCristina Rusiecki, „Cred că soția lui Socrate arată ca mine”. Interviu cu Coca Bloos, în „Revista Cultura”, mai 2020
Descarcă PDFCristina Rusiecki, Interviu cu Coca Bloos: „Nu trebuie să fii mai deștept decât personajul”, în „B-Critic”, 2020
Descarcă PDFCronici care tratează opera personalității:
Cronici din arhivele teatrelor:
Alte cronici și articole:
Mihai Nadin, Teatrul de Nord din Satu Mare – Trei surori de A.P.Cehov, în „Teatrul”, nr. 6, iunie 1975
Descarcă PDFV., M., Teatrul Dramatic din Brașov – Nuntă cu dar de Bogdan B. Bogdan, nr. 7, iulie 1977
Descarcă PDFValentin Silvestru, Experimente variabile, în „Teatrul”, nr. 26, iunie 1981
Descarcă PDFMarina Constantinescu, Fuga din Egipt, în „România Literară”, nr. 51-52, decembrie 1995
Descarcă PDFValentin Silvestru, Butoiul Danaidelor ca imemorială poveste mitologică și actuală capodoperă scenică, în „Teatrul Azi”, nr. 3, martie 1996
Descarcă PDFIon Parhon, Danaidele – epopeea unui spectacol care a sfidat tranziția, în „Teatrul Azi”, nr. 8-9, august 1996
Descarcă PDFCristina Modreanu, Șefele de pe Calea Victoriei, în „Teatrul Azi”, nr. 1-2, ianuarie 2004
Descarcă PDFMarina Constantinescu, Vă place Bach?, în „România Literară”, nr. 21, iunie 2007
Descarcă PDFAlina Epingeac, Coca Bloos. Declarație de iubire, în „Yorick.ro”, nr. 417, august 2018,
Descarcă PDFMarina Constantinescu, Amintiri cu Coca Bloos, în „România Literară”, nr.43, octombrie 2020
Descarcă PDFCristina Rusiecki, Coca Bloos, marcă înregistrată, în „B-Critic”, 2020
Descarcă PDFSelectie de Link-uri către alte pagini de prezentare a personalității (site personal etc.)
Pagina de prezentare a actriței pe site-ul Premiilor Gopo: https://premiilegopo.ro/actori/coca-bloos
Alte referințe în presă
Acest sit utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de navigare.
Află mai multe sau ajustează-ți setările.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
