„Tamara Buciuceanu este o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice, o minune singulară, născută anume să ne uluiască.”- Horațiu Mălăele[1]
După cum bine afirma academicianul Răzvan Theodorescu, pentru Tamara Buciuceanu-Botez (cum prefera să i se spună[2], pentru a păstra vie amintirea soțului – medicul anestezist Alexandru Botez) „viața i-a fost teatrul, iar teatrul i-a fost viața”[3], iar această afirmație nu este deloc una întâmplătoare, dacă ne gândim la faptul că Tamara Buciuceanu și-a dedicat întreaga existență artei teatrale, pe care a slujit-o la cel mai înalt nivel, fără a face vreodată rabat de la calitatea actului artistic. Actrița face parte din galeria de aur a teatrului românesc, fiind, după cum se spune, un actor total, pe parcursul carierei abordând o paletă vastă de roluri, de la comedie (a cărei specialistă a fost), la dramă, operetă și muzical. Cariera Tamarei Buciuceanu-Botez s-a desfășurat pe mai multe paliere, actrița interpretând roluri atât pe scenă, cât și la radio, televiziune sau în filme, și a rămas în amintirea publicului larg ca „profesoara Isoscel”, din seria Liceenii.
Dacă am spune doar că Tamara Buciuceanu s-a născut la Tighina, în Republica Moldova, cu siguranță că nu ne-am putea contura nicio idee despre cariera fulminantă pe care a avut-o actrița, dar și despre anii copilăriei târzii și ai adolescenței petrecuți în refugiu (după ce armata sovietică a invadat Republica Moldova). Provenind dintr-o familie cu veleități artistice (tata – absolvent al Facultății de Drept și al Conservatorului din Iași, mama – absolventă a Conservatorului din Iași, soprană dramatică), nu este deloc de mirare că, încă de la o vârstă fragedă, va lua contact cu viața artistică locală și va apărea pe scenă în serbările organizate de tatăl ei cu ocazia Crăciunului, alături de sora sa, Iulia Buciuceanu (care va deveni, peste ani, prim-solista Operei Române din București). Organiza spectacole chiar în curtea casei din Tighina (și tăia bilete), iar bucătăreasa familiei o ajuta la confecționarea decorurilor[4].
Din păcate, anii copilăriei au fost umbriți de anii grei ai refugiului, când familia Buciuceanu (părinți și cinci copii – Tamara, Iulia, Nicolae, Constantin și Elisabeta/ Lizon) a fost nevoită să fugă în România de teama sovieticilor (pentru ca tatăl să nu fie internat într-un lagăr de concentrare); mai întâi au făcut o scurtă oprire la bunicii materni, în Iași; după aceea, au poposit puțin la o casă din Muzeul Satului din București, însă nici aici nu au putut sta mult, astfel încât familia se va muta la Tecuci. Aici, copiii se vor înscrie la școală, însă nu vor zăbovi foarte mult în acest orășel, deoarece tatăl va fi numit profesor definitiv la Suceava, iar familia se va stabili aici, unde fetele cele mari (Tamara și Iulia) vor fi înscrise la liceul Clara Doamna, pe care îl vor și absolvi, în 1948. De fapt, în acele vremuri, era posibil ca elevii din anul terminal de liceu să se înscrie și la facultate, astfel încât surorile vor fi, în același timp, atât eleve, cât și studente ale Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din Iași.
Încă din perioada studiilor ieșene, Tamara Buciuceanu va avea ocazia să facă cunoștință cu scena Teatrului Național din Iași (viața Conservatorului era strâns legată de cea a Naționalului, situat vizavi de acesta), jucând în spectacolul Căruța cu paiațe (regia N. Al. Toscani). Actrița își amintește, peste ani, că „pe scândura scenei din târgul Iașilor am învățat ce este teatrul: o religie!”[5]
În 1951, facultatea ieșeană va fi nevoită să-și închidă porțile, studenții fiind repartizați la alte institute de teatru din țară. Astfel o regăsim pe Tamara Buciuceanu, în ultimul an de studii, la Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică din București (clasa Nicolae Bălțățeanu, asistent Sorana Coroamă Stanca). La absolvire (în anul 1952), tânăra actriță va juca atât în spectacolul clasei sale (Trei crai de la răsărit, de B. P. Hașdeu), cât și al celeilalte clase de actorie, a Aurei Buzescu (Iarba rea, de A. Baranga).
După absolvire, Tamarei Buciuceanu, actriță de un real talent, capabilă să abordeze partituri grele ale dramaturgiei românești și universale, i se vor deschide porțile către scenă. Începe, astfel, o carieră extraordinară și o perindare între teatrele din București (și chiar din țară). Debutul absolut a fost pe scena Teatrului Giulești (devenit, după 1990, Odeon), teatru pe afișele căruia numele ei se va regăsi în perioada 1952-1965. Din multitudinea spectacolelor în care a jucat la Teatrul Giulești, vom aminti doar câteva, în care Tamara Buciuceanu va străluci (chiar dacă nu a avut întotdeauna rol principal) – Makar Dubrava (de A. Korneiciuc), Piatra în casă (de V. Alecsandri), Titanic Vals (de T. Mușatescu), Slugă la doi stăpâni (de C. Goldoni), Rapsodia țiganilor (de M. Ștefănescu), Gaițele (de Al. Kirițescu), Pălăria florentină (de E. Labiche) etc.
În perioada petrecută la acest teatru, actrița va fi invitată să joace și la Teatrul de Comedie, nou-înființat, unde o regăsim în spectacolele Svejk în al Doilea Război Mondial (de Bertolt Brecht, regia Florin Tornea, 1962), și Casa inimilor sfărâmate (de G. B. Shaw, regia Radu Penciulescu, 1963). Pentru o scurtă perioadă se va reîntoarce la Giulești, unde colectivul și publicul au primit-o cu brațele deschise.
În anul 1965, cariera Tamarei Buciuceanu va lua o nouă întorsătură, deoarece o vom regăsi pe scena Teatrului de Operetă, în roluri de duenă. Cântând încă din copilărie, alături de sora sa Iulia, actriței nu-i va fi greu să abordeze astfel de partituri, având un solid bagaj de cunoștințe muzicale. Maestrul Ion Dacian, directorul Teatrului de Operetă la acea vreme, a mers special la Giulești să o vadă jucând, deoarece căuta o înlocuitoare pentru Maria Wauvrina, în rol de duenă. Aici, Tamara Buciuceanu va juca în operetele Prințesa circului (de E. Kalmann), Lăsați-mă să cânt (de Gherase Dendrino), Vânzătorul de păsări (de Karl Zeller,), Contesa Maritza (de Emmerich Kalman), Secretul lui Marco Polo (de Fr. Lopez), Suzana (de Jean Gilbert), Contele de Luxemburg (de Franz Lehar), Logodnicul din lună (de Eduard Künne) și My Fair Lady (de Frederick Loewe). La Teatrul de Operetă, actrița a petrecut o perioadă de aproximativ nouă ani în care a jucat spectacole nu doar în țară ci, împreună cu echipa operetei, și pe scenele din străinătate; în aceste turnee a fost apreciată de critică și bine-primită de public.
„La una dintre reprezentaţiile vodevilului Pălăria florentină, la Giuleşti m-a văzut maestrul Ion Dacian, iar la sfârşitul spectacolului i-a spus doamnei Deleanu: «Eu ţi-o fur, o iau la Operetă!», iar dumneaei i-a replicat: « Îmi iei fata mea cea bună, dar nu-i nimic, mă gândesc la viitorul ei şi ţi-o dau». La Teatrul de Operetă am făcut 11 premiere, printre care Sânge vienez, Marco Polo, My Fair Lady, şi trei ani la rând am călătorit în toată Europa. A fost o experienţă care m-a maturizat în carieră. Mi-aduc aminte cu drag şi de Nae Roman, Valeria Rădulescu şi mulţi alţii.”[6]
Dar, cum din copilărie viața i-a fost o călătorie, a venit momentul să părăsească colectivul operetei și să se îndrepte spre scena teatrului Bulandra. În spectacolele acestui teatru (Teatrul Municipal București, cum era cunoscut în epocă), Tamara Buciuceanu va apărea în spectacole în perioada 1972-1989, alături de nume mari ale scenei românești (actori, regizori, scenografi etc.); dintre aceste spectacole amintim Revizorul (de N. V. Gogol, regia Lucian Pintilie, 1972), Ivanov (de A. P. Cehov, regia Ioan Taub, 1975), Azilul de noapte (de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1975), Titanic Vals (de Tudor Mușatescu, regia Toma Caragiu, 1975), Interviu (de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu, 1977), Tartuffe. Cabala bigoților (de Molière, regia Alexandru Tocilescu, 1982), Dimineață pierdută (de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu, 1986).
Cât timp a fost angajată la Municipal/Bulandra, Tamara Buciuceanu nu a jucat doar aici, ci a colaborat și cu alte teatre din țară – Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu, Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași sau Teatrul Regina Maria, trupa Iosif Vulcan din Oradea. Nu putem omite de aici colaborarea cu Naționalul ieșean, care i-a înlesnit Tamarei Buciuceanu întâlnirea cu un personaj emblematic al dramaturgiei românești – Coana Chirița. Actrița mărturisea că a așteptat douăzeci și cinci de ani să joace acest personaj, astfel încât nu este de mirare că a acceptat pe loc propunerea de colaborare (spectacol regizat de Alexandru Dabija în 1981).
„Într-o duminică, pe la unsprezece noaptea, mă sună directorul de atunci al Teatrului Național din Iași, scriitorul Mircea Radu Iacoban, ca să mă întrebe: «Vrei să o joci pe Chirița la Iași?» Am răspuns fără să clipesc: «Da. O aștept de douăzeci și cinci de ani!» Și am mers la Iași. Mi-au făcut o primire deosebită.”[7]
După anul 1989, Tamara Buciuceanu, deja un nume foarte iubit și apreciat de public, a colaborat la spectacole produse de mai multe teatre bucureștene – Teatrul Național București, Teatrul Odeon, Teatrul Lucia Sturdza Bulandra) sau Teatrul de Comedie. Vom aminti câteva dintre personajele importante realizate pe scenele acestor teatre- Deidre O’Maley (Așteptând la arlechin de Noel Coward, regia Ion Cojar, 2002) de pe scena Naționalului, Floarea (Nepotu’ de Adrian Lustig, regia Horațiu Mălăele, 2005) de la Comedie, sau Mamouret (piesa omonimă de Jean Sarment, regia Dinu Cernescu, 2006) și Generăleasa (Însemnările unui necunoscut de Feodor Dostoievski, regia Alexandru Darie, 2011) de la Teatrul Bulandra.
„Zece actrițe în vârstă, retrase de pe scenă, așteaptă ceva, într-un azil numai pentru ele, la «Arlechin». Viața lor a rămas în urmă. Numai pulberea amintirilor le mai face să lăcrimeze din când în când… Ce altceva așteaptă ele decât ultima cortină, adică mai brutal spus, moartea. Care o și surprinde, în scenă, pe una dintre ele, memorabil interpretată de Tamara Buciuceanu Botez”.[8]
Biografia Tamarei Buciuceanu ar fi incompletă dacă am omite succesul de care s-a bucurat pe micile sau marile ecrane. Pe lângă momentele umoristice ale celebrelor Revelioane ceaușiste, transmise de Televiziunea Română (pe atunci singura din țară), actrița a jucat și în multe filme de succes, chiar și după 1989; și nu doar în seria Liceenii, unde a dat viață personajului Madame Isoscel (personaj atât de popular), ci și în ecranizări după opere literare celebre (Titanic Vals de Tudor Mușatescu, Ion de Liviu Rebreanu, Gaițele de Alexandru Kirițescu, Toate pânzele sus de Radu Tudoran etc.), sau în alte producții românești intrate în istoria cinematografiei – Serenadă pentru etajul XII, Tufă de Veneția, De ce trag clopotele, Mitică?, Primăvara bobocilor, Sexy Harem Ada-Kaleh, Nunta mută, Toată lumea din familia noastră ș.a.m.d.
Numele actriței este legat și de numeroase roluri la Radiodifuziunea Română, actrița interpretând numeroase personaje în piesele de teatru radiofonic. De asemenea, la începuturile televiziunii, Tamara Buciuceanu a făcut dublaje la filme străine. Turneele din toată lumea demonstrează, o dată în plus, dragostea și aprecierea pe care publicul de pretutindeni i le-au arătat mereu actriței.
„În aprilie 2002 a primit «Premiul pentru întreaga activitate artistică» din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, iar în 2004 i-a fost decernat premiul UNITER pentru întreaga activitate. În acelaşi an, artista a fost distinsă şi cu titlul onorific de Societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti. A primit premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania în 2008. Premii de excelenţă i-au fost oferite în 2009, de către TVR Internaţional şi în 2011, la Gala Premiilor UNITER. În septembrie 2011, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Walk of Fame – Aleea celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti şi Placheta Oraşului Bucureşti din partea primarului general Sorin Oprescu, în semn de recunoaştere pentru întreaga sa carieră. În 2012, Tamara Buciuceanu a primit Premiul Gopo pentru întreaga activitate. În iunie 2014 Administraţia Prezidenţială a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler Tamarei Buciuceanu-Botez, «în semn de înaltă apreciere, pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale». În decembrie 2019, actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a fost sărbătorită, la aniversarea celor peste 65 de ani de la debutul pe scena românească, în cadrul Galei Teatrului Metropolis.”[9].
Făcând parte din „generația de aur” a scenei românești (alături de Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, Octavian Cotescu, Amza Pellea și alții), Tamara Buciuceanu-Botez a scris o pagină de istorie în „cartea” teatrului românesc, dovadă stând, peste ani, numeroasele articole laudative ale criticii de specialitate, interviurile care i s-au luat sau conferințele la care a fost invitată să vorbească. Materialele rămase în arhive ne demonstrează că a fost o actriță excepțională și, prin profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul întregii cariere, își merită pe deplin locul în constelația teatrului românesc pentru totdeauna.
„Cel mai mare premiu al meu este dragostea publicului, care atât de frumos m-a primit şi m-a aplaudat… Vasile Alecsandri spunea în Chiriţa în Provincie: «Aşa e lumea, o comedie/ Iar noi, artiştii care-o jucăm/ N-avem dorinţă alta mai vie/ Decât aplauze să merităm».”[10]
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.02.20
Bibliografie:
Note
[1] https://www.rador.ro/2019/10/15/portret-tamara-buciuceanu-botez-ne-a-parasit-la-varsta-de-90-de-ani/;
[2] https://www.youtube.com/watch?v=OG6cR0kacDM;
[3] Darie, Bogdana Adina, Tamara Buciuceanu. O viață închinată scenei, București, Litera, U.N.A.T.C. Press, 2013, p. 6.
[4] Idem, p. 16;
[5] Idem, p. 27.
[6] https://www.taifasuri.ro/index.php/taifasuri/la-taifas/2700-tamara-buciuceanu-vreau-sa-traiesc-ca-sa-mai-pot-juca-putin-nr252-sapt07-13-ian-2010;
[7] Darie, Bogdana Adina, op. cit., p. 97.
[8] Prelipceanu, Nicolae, Ultima anticameră- „Așteptând la arlechin”, în „Teatrul Azi”, nr. 17/61, p. 47, 2002.
[9] https://www.rador.ro/2019/10/15/portret-tamara-buciuceanu-botez-ne-a-parasit-la-varsta-de-90-de-ani/.
[10] https://www.taifasuri.ro/index.php/taifasuri/la-taifas/2700-tamara-buciuceanu-vreau-sa-traiesc-ca-sa-mai-pot-juca-putin-nr252-sapt07-13-ian-2010.
Alte referințe în presă:
Roluri în teatru, urmărind formula:
Roluri în film:
Cărți dedicate personalității:
Cronici care tratează opera personalității:
Acest sit utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de navigare.
Află mai multe sau ajustează-ți setările.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
