Cernescu, Dinu
18 octombrie 1935, București
regizor de teatru, tv și operă
Dinu Cernescu este unul dintre regizorii importanți ai generației 60, așa-zisa „generație a reteatralizării”, cu un destin teatral care ar merita, din toate punctele de vedere, o reconstituire de adâncime. Marea dezbatere cu privire la reteatralizare, din anii 1956-1957, îl prinde exact în momentul absolvirii Institutului de Teatru: e un prim moment fast, câtă vreme atât spectacolele de diplomă ale colegilor săi (Radu Penciulescu, David Esrig, Valeriu Moisescu, Lucian Pintilie) cât și Peer Gynt de Ibsen, montat de la el la nou înființatul Studio Cassandra, au parte de multe recenzii în presă și vin să confirme apariția unei promoții de artiști ce vor primi o recunoaștere unanimă, națională și internațională. Însă parcursul lui Cernescu e unul mai degrabă sinuos: cronicile la Peer Gynt sunt în majoritate favorabile (e și momentul în care intră în scenă doi colegi, actori legendari – Florin Piersic și Leopoldina Bălănuță); proaspătul absolvent pleacă la Craiova, la chemarea noului director adjunct artistic, Vlad Mugur, ce adunase în capitala Olteniei o bună parte din promoția de actori a anului anterior, cea pe bună dreptate numită „promoția de aur”. Împreună cu aceștia, Cernescu va monta, în ingenioasa scenografie a lui Ion Popescu-Udriște, formată din ample plase pescărești, Gâlcevile din Chioggia, un spectacol de o tinerețe fermecătoare, jucat și în perioada vacanței, într-o adaptare în aer liber, în Parcul Bibescu.
Reîntoarcerea în capitală nu se dovedește una lesnicioasă, astfel încât, în vremea unei scurte treceri prin Televiziune, montează în colaborare, la Teatrul Tineretului (azi Teatrul Mic), un excelent De Pretore Vincenzo de Eduardo de Filippo, cu succes de presă și de public. În memoriile sale[1], regizorul îi recunoaște excepționalului scenograf și grafician Jules Perahim un mare merit pentru această izbândă.
„Spectacolul capătă rezonanțe mai acerb critice, mai vehemente: dacă piesa, ca mai toate scrierile lui De Filippo, poate fi definită ca o comedie melodramatică, cu unele semnificații satirice, spectacolul este hotărât și fățiș satiric (…) Dinu Cernescu se străduiește să prindă nemijlocit ideea în imagine, să o exprime vizual și, de cele mai multe ori, reușește. Decorul lui Perahim este, din acest punct de vedere, de o însemnătate esențială în spectacol, sugerând din chiar imaginea pe care o vede spectatorul la ridicarea cortinei înțelesul acțiunii care încă nu a început (…) Perahim răstoarnă însă raporturile dintre erou și interlocutorul său mut. Monologul se desfășoară pe o platformă înălțată cu câteva trepte față de nivelul scenei, aproape pustie (într-un colț se zărește un felinar, în avanscenă se află etalate, pe un panou mișcător, revistele de reclamă la o tutungerie (…) Un exemplu: convorbirea cu «sfântul», înțelegerea lui Vincenzo cu patronul ales, are loc în piesă în fața unui mic tabernacol pe care se află o statuetă a sfântului Iosif. Perahim răstoarnă însă raporturile dintre erou și interlocutorul său mut: monologul se desfășoară pe o platformă înălțată cu câteva trepte față de nivelul scenei, aproape pustie (…) în mijlocul scenei se ridică, masiv și alb, piedestalul unui colos – statuia. Discutând cu acest copleșitor monument, rugându-se uriașelor degete desculțe, și aruncându-și strigătele spre înălțimi, acolo unde bănuim că se află capul statuii, De Pretore discută cu întreaga sa lume, înfruntă cerul și pe toți puternicii, se răfuiește cu ei[2].
Un popas de câțiva ani îl aduce la Teatrul Regional București de pe Șoseaua Ștefan cel Mare (ulterior Teatrul „Barbu Delavrancea”, mai târziu „Ion Vasilescu”; azi clădirea nu mai există, iar teatrul a fost mutat în 1983 la Giurgiu). Aici montează în 1965 Amphitryon 38 de Jean Giraudoux, care produce un mic scandal de presă, căruia regizorul îi răspunde cu curaj și aplomb[3]. În același an, însă, începe să colaboreze cu Teatrul Nottara, la invitația noului director, dramaturgul Horia Lovinescu. Aici, în cadrul unui spectacol experimental intitulat 3.3.3. (altfel spus, trei dramaturgi occidentali, ale căror piese scurte sunt puse în scenă de trei regizori tineri), Cernescu va semna premiera pe țară a Tigrului de Murray Schisgal, moment reprezentând și cea dintâi întâlnire cu Ștefan Iordache și Ileana Predescu, actori cu care se va reîntâlni nu peste multă vreme în proiecte de răsunet.
În anul următor, Dinu Cernescu se alătură echipei Teatrului Giulești, la chemarea legendarei sale directoare Elena Deleanu (căreia, de altfel, regizorul îi poartă o caldă amintire). De altminteri, perioada în care e angajat la Teatrul Giulești e, după propriile sale afirmații, cea mai fertilă din întreaga sa carieră, indiferent dacă spectacolele puse în scenă sunt în teatrul de lângă Podul Grant sau în alte instituții din țară ori străinătate. De exemplu, aici va vedea lumina rampei, în 1968, Meșterul Manole de Lucian Blaga, cu ocazia redeschiderii, după doi ani de renovări și modernizări, a splendidei săli construite cândva de Horea Creangă. Și de această dată, regizorul se apleacă în cartea sa asupra lucrului de echipă, alături de scenografa Sanda Mușatescu și compozitorul Ștefan Zorzor (cu care va colabora constant câțiva ani).
”În ultimul tablou al spectacolului întreaga schelă se ridica în podul teatrului, simbolizând prin această mișcare împlinirea construcției lui Manole; lăsând scena goală, tăiată doar de verticala a 12 frânghii şi orizontala, câteva zeci de lumânări puse la rampă. Deși scena era goală, imaginea construcției finite exista în mintea spectatorilor. Construcția lui Manole se găsea undeva între scenă şi sală, la punctul de întâlnire a două imaginații – a publicului şi a actorilor – ajutate de puterea de sugestie a celui mai generos spațiu teatral: spațiul gol (…) Ore zilnice de mișcare cu Soby Cseh, lecții de canto, repetiții fără oră de terminare, toate acestea au creat un climat de travaliu teatral pe care arareori îl voi regăsi. Lucram ca un dirijor cu o minunată orchestră ce răspundea perfect în toate compartimentele ei. Era perioada de entuziasm a Teatrului Giulești”[4].
De altfel, și evaluările cronicarilor au fost pe măsură, chiar dacă unele au avut, așa cum era probabil firesc la momentul respectiv, anume rezerve cu privire la decupajul regizoral la care fusese supus textul blagian de către regizor. În schimb, atât unitatea și armonia echipei, cât și creațiile actoricești ale lui Silviu Stănculescu și Mariana Mihuț în rolurile centrale, au fost apreciate unanim.
”Regizorul Dinu Cernescu, care a înscris în activitatea sa atâtea victorii juvenile, construite cu ingeniozitate și vervă îndrăzneață, trece acum pragul creațiilor înțelepte, înfăptuind un spectacol de o matură temeritate. Întâiul său merit stă în măreția spectaculoasă a montării, în elaborarea unui ritm de joc grandios fără grandilocvență și monumental fără somptuozitate, Un decor care își sprijină schelăria pe un fundal aerat, pare să acorde văzduhului culoare și consistență (Scenografia, Sanda Mușatescu). O atentă stăpânire a dinamicii de ansamblu alternează ceremonialul static cu o abilă succesiune de mișcări bruște, care refac mereu punerea în pagină a peisajului scenic. (…) Iată, prin urmare, și cel de-al doilea merit al regiei: o consecventă de respingere a tentațiilor naturaliste în favoarea cadrului mitic și a ambianței generice, cu o notă distinctă de autenticitate. În acest chip, simțământul vecinătății cu sfera marilor taine a fost comunicat fără a se recurge la artificiile feeriei. Muzica de scenă (Ștefan Zorzor), a slujit cu eficacitate această linie, însoțind clădirea Lăcașului cu un înveliș sonor stilizat[5].
Anul 1968 este, însă unul fast, căci Cernescu semnează la Teatrul Nottara un spectacol cu totul neobișnuit, care nu doar că va încânta publicul bucureștean, ci va și circula îndelung prin Europa, stârnind ecouri de durată: e vorba despre coupé-ul intitulat Viziuni flamande, cuprinzând două din monodramele lui Michel de Ghelderode, Columb și Escorial. După propriile sale mărturisiri, întâlnirea cu opera straniului dramaturg valon, mediată de filozoful Alexandru Paleologu (vremelnic secretar literar la Nottara), a fost pentru artist una revelatorie. Concepută pentru sala mică a teatrului, într-o scenografie minimalistă, ce miza îndeosebi pe decupajul sofisticat al luminilor (Mihai Mădescu), și cu un univers sonor alcătuit de același Ștefan Zorzor, producția îi provoca spectatorului o experiență teatrală cu totul neobișnuită: o atmosferă sumbru-catifelată, o cu totul nouă relație între text și actor, menită să producă treptat o senzație de plonjeu filozofic, abisal, evocând un expresionism esențializat, în care întâlnirea cu doi foarte mari actori, Ștefan Radof și Ștefan Iordache avea asupra spectatorului un efect răscolitor. S-a scris mult despre spectacol, însă, din păcate, multe dintre cronici au mai degrabă tendința să familiarizeze publicul cu opera lui Ghelderode[6], văzând prima dată lumina rampei la noi, decât să analizeze în adâncime compoziția stilistică neobișnuită propusă de regizor; asta poate și pentru că, centrată cu hotărâre pe actori, ea ar fi solicitat un instrumentar critic încă insuficient de bine stăpânit de cronicarii vremii. Cronicile turneelor din străinătate sunt, în acest sens, mult mai suple și mai generoase.
După câteva montări, unele foarte bine primite (Oamenii cavernelor de William Saroyan, în 1969 la TVR, Nunta lui Figaro de Beaumarchais, în 1970, la Teatrul Giulești), ori altele controversate (Mandragora de Niccolo Machiavelli, în 1970, la Teatrul de Comedie), dar și câteva montări în străinătate, între care se distinge Magie roșie de același Ghelderode, la Teatrul Boldhus Copenhaga (1971) Dinu Cernescu montează unul dintre cele mai amplu discutate spectacole ale sale, Măsură pentru măsură de William Shakespeare la Teatrul Giulești. În ton cu epoca, una a cărei estetică teatrală e dominată de conotații politice, dar și constituindu-se, alegoric, drept manifest având drept țintă dictatura (orice dictatură, incluzând-o pe cea a lui Ceaușescu), spectacolul propunea o amplă desfășurare epică, în care performanța actoricească, individuală și de grup, era combinată cu un sistem de costume și unele măști amintind de grand Guignol (decorul și costumele Sorin Harber). Nu doar decupajul regizoral asupra textului, efectuat de Cernescu cu îndrăzneală, ci și imagistica în ansamblu, în dominante de negru și roșu, și o accentuată propensiune spre grotesc au nedumerit pe unii critici:
”Dinu Cernescu a știut foarte precis ce urmărește. Și a înscenat textul cu tehnica opticianului care schimbă lentile din ce în ce mai puternice pentru a expune clar o suprafață din ce în ce mai limitată, unde observă o micromișcare ce-l fascinează. Din țesutul atât de bogat, el a decupat o fâșie, cea a angrenajului politic, și a examinat-o insistent, până când piesa i-a apărut mai mult ca o piesă a politicii, a resorturilor ei ascunse, a manevrelor cărora le cade victimă omul mărunt, oarecare (…) În registrul pe care l-a ales, spectacolul transmite puternic sentimentul farsei tragice. Mișcarea rigidă, punctată de hohotele sarcastice ale bufonului (personaj inventat din necesități argumentative), neliniștitoarele reverberații sonore (muzica Ștefan Zorzor), un fel de cinism lipsit de veselie se îmbină, realizând o violentă parodie a puterii alienate, într-o lume ticăloșită. Una din problemele delicate ale montării, care mizează în cel mai înalt grad pe expresivitate, este raportul dintre idee și imagine. Momentul înalt al acestui raport, când se atinge transparența ideală a cristalului nobil, este începutul, siluetele înscrise în spațiul gol al scenei vaste (ce minune în sine este o asemenea scenă!) dobândesc aură poetică, creează o emanație a teatrului pur, care se consumă foarte repede, la propria sa flacără și nu izbutește să se mai repete. Apoi apare senzația de suprasaturare. Pentru a servi fiecare intenție regizorală, scenograful Sorin Haber a inventat foarte mult și cu un real talent al grotescului, al șocantului – până într-atât că raportul firesc s-a răsturnat și spectacolul e dominat de scenografie. Alfabetul vizual al montării are ca dominantă „urâtul” – instrument cu două și chiar mai multe tăișuri, a cărui mânuire cere însă măsura cea mai fină; altfel, deși semnul e întotdeauna descifrabil, nu e validat artistic (împlinirea păcatului lui Angelo; ori caracterul voit eteroclit al costumelor)[7].
Chiar dacă având obiecții de parcurs și chiar de principiu, cronica din revista Teatrul reușește să transmită, peste timp, ceva din atmosfera degajată de montarea lui Cernescu, care transfera, la alt nivel, preocupările ideatice și estetice dezvăluite de Viziunile flamande (și care vor fi prelungite, cum vom vedea, și asupra viitorului Hamlet). Alți cronicari, însă, sunt mult mai generoși atât cu substanța ideatică pusă în evidență de spectacol, cât și privitor la aparatul estetic – cu mare forță expresivă. Între ei, Ion Cocora, care publică în Tribuna o cronică centrată aproape exclusiv pe construcția de semnificație și hermeneutica spectacolului[8]; ori Valentin Silvestru, ce îi dedică o amplă analiză în România literară[9]. De altminteri, Cernescu va relua, cu binemeritat succes, excursul hermeneutic shakespearian și în câteva montări din străinătate, iar fotografiile din volumul de memorii depun mărturie asupra continuității stilistice a acestora cu spectacolul bucureștean.
În plin traseu ascendent, regizorul realizează în 1974, în aceeași sală studio din subsolul Teatrului Nottara și cu o echipă în fruntea căreia se afla tot Ștefan Iordache, probabil cel mai de notorietate spectacol al carierei sale: Hamlet. Într-un anume fel, el continuă și vizual, dar și în intențiile de conținut, drumul deschis tot aici cu patru ani în urmă. Spectacolul e un eseu despre felul în care puterea corupe toxic tot ce atinge, perspectivă din care destinul tragic al lui Hamlet pare a deveni un experiment prin el însuși: o conștiință hiper-lucidă, care, în fond, refuză jocurile puterii în toate palierele lor psihologice și relaționale, de la eros la implementarea operațională, și de aici la mit. În plus, amplificând propunerea spectacolului după Ghelderode, regizorul, împreună cu Helmut Stürmer (scenografia) și Doina Levința (costumele), reordonează spațiul sălii astfel încât spectatorul să fie „înconjurat” carceral de acțiunea teatrală, sporind astfel tensiunea receptării și transferul ideatic și emoțional al reprezentației. Paradoxal, ascetismul vizual și linia post-expresionistă a montării nu a fost, totuși, suficient de înțeleasă/prizată de unii critici.
„[Regizorul] a făcut din Danemarca o închisoare, metaforă tradusă destul de naiv de Helmut Stürmer, cu zăbrele negre și uși de fier trântite zgomotos. De ce nu și o coajă de nucă din care Hamlet să-și contemple nemărginirea? Cred că Cernescu a greșit reducându-l pe Hamlet la dimensiunile oricărui curtean, supus neputincios legilor vremii și locului. Hamlet e un om, firește, dar un om de o structură deosebită, gânditor adânc, sensibil, mituit de patimi, chinuit de întrebări fundamentale, dornic de dreptate, însetat de adevăr, spirit mult deasupra celorlalți, poet, filosof. Ștefan Iordache a fost prea puțin din toate, de aceea spre final se pierde, se destramă, devine nedeslușit, aproape de neînțeles și aproape inutil. Ștefan Iordache, care ar fi putut fi mult mai mult, e derutat, devine patetic, sunt momente când își iese din matca jocului său simplu și atât de firesc, zbătându-se în gol. Ca și Gilda Marinescu, admirabilă în scenele cu Alexandru Repan, vigurosul rege tânăr, devorată de patimă, decisă în gesturi iremediabile care o fac părtașă la crimele comise de Claudius, dar surprinzător de nestatornică în mijloace. […] Sunt neîmpliniri ale spectacolului, probleme lăsate în gol sau duse până la jumătate și nu-i e nimănui de folos să fie trecute sub tăcere, câtă vreme tuturor le este limpede că nu sunt precumpănitoare[10].
Traseul „descendent” despre care vorbește criticul nu era, însă, unul care ținea de scăderea energiilor marelui actor Ștefan Iordache, ci, așa cum ne dovedesc mărturiile regizorului, marca intenționat „epuizarea” resurselor psihologice ale personajului shakespearian, odată ce experimentul său revelatoriu cu privire la crimă s-a dovedit un succes: după reprezentarea „cursei de șoareci” și declanșarea reacției lui Claudius, mimarea nebuniei devenea, pentru Hamlet, un joc plicticos, aproape stupid, iar răzbunarea o sarcină vulgară, mundană. În schimb, Valentin Silvestru, admiră, dimpotrivă, omogenitatea echipei de actori[11]. Iar Ion Cocora dedică spectacolului un complex eseu analitic în revista Tribuna, exemplar în felul lui atât pentru stilistica de tinerețe a criticului, cât și ca interpretare filozofic-comparatistă; Cocora nu descrie decât foarte sumar dimensiunea vizuală a spectacolului, dedicând însă ample pasaje interpretărilor actoricești, între care se disting Ștefan Iordache, Ștefan Radof și Alexandru Repan[12].
Pe de altă parte, același Virgil Munteanu are meritul de a fi pus în lumină excepționala importanță a propunerii lui Cernescu, iar lectura considerațiilor evaluative ne transmite și astăzi această reacție consonantă, a publicului și presei specializate:
”Hamlet e un spectacol de cultură și un spectacol politic. E un spectacol de cultură teatrală fiindcă în el regăsim topită enorma exegeză shakespeariană, trecută însă prin filtrul gândirii și sensibilității lui Cernescu. E un spectacol politic pentru că întregul sistem de gândire regizorală se clădește pe o atitudine politică fermă față de adevărurile cuprinse în text. Spectacolul Hamlet decurge din montarea Măsură pentru măsură și se înrudește îndeaproape cu toate spectacolele care țintesc să înfățișeze pe Shakespeare într-o lumină contemporană. […] E pentru prima oară în istoria spectacolului hamletian la noi când piesa e privită ca o tragedie a luptei pentru putere – dobândită prin vărsare de sânge, păstrată prin vărsare de sânge, pierdută la fel. E un șir de crime, ca în tragediile regale. Dreptul de a domni se dobândește prin violență, șiretenie, uneltiri și se pierde în același fel. Claudius (Alexandru Repan) își asasinează mai vârstnicul frate din rațiuni politice, nimic nu ne îndreptățește să credem c-a făcut-o numai din dragoste pentru Gertruda. Complicitatea la crimă le sporește pasiunea, îi leagă și îi face precauți. Curtea regelui danez forfotește de păzitori și iscoade, un aparat de represiune perfect pus la punct îl apară pe rege, care știe că oricând poate sfârși ca fratele său. În ungherele tainice ale castelului se urzește însă un nou complot: sunt nobilii Marcelius și Bernardo, e Horațio, care uneltesc asasinarea lui Claudius. Horațio (Mircea Anghelescu) nu mai e prietenul lui Hamlet, e dușmanul actualului rege. În Hamlet, Horațio vede brațul răzbunării și, o vreme, succesorul lui Claudius. Trădează Horațio prietenia lui Hamlet? Nu. Această prietenie are un singur sens, de la Hamlet la Horațio, acesta din urmă îi arată prințului doar devotament…[13]
Cariera internațională a lui Dinu Cernescu e, în deceniile opt și nouă ale secolului trecut, una bogată: el pune în scenă la Praga, la Copenhaga, la Tel Aviv, la Bruxelles, la Dortmund, la Amsterdam, atât piese clasice din repertoriul internațional, de la Shakespeare la Edward Bond, cât și piese românești, ca Dʼale carnavalului de I. L. Caragiale sau Matca de Marin Sorescu (a cărei premieră absolută a semnat-o în 1974 la Teatrul Mic și, într-o anume măsură nemulțumit de sine, a remontat spectacolul în formule diverse, inclusiv la Televiziunea Română).
Un moment interesant e reprezentat, însă, de o premieră pe țară care a pricinuit o lungă negociere între Teatrul Giulești și Naționalul bucureștean, în vremuri de mare restriște politică și economică: e vorba despre Amadeus de Peter Shaffer din 1983, spectacol jucat la sediul din sala Majestic al teatrului. Conform memoriilor regizorului, directoarea Giuleștiului, Elena Deleanu, câștigase partida pentru că fusese cea dintâi care să obțină drepturile de autor: cu ironică gentilețe, îl invitase pe Radu Beligan, directorul Naționalului, să joace rolul central, cel al lui Salieri. Un rol puternic dar, în structura piesei, mai puțin „spectaculos” decât cel al lui Mozart, încredințat de Cernescu unui foarte tânăr actor ce va face, după această creație de neuitat, o excepțională carieră în teatrul și filmul românești – Răzvan Vasilescu.
„…în reprezentația Teatrului Giulești, piesa Amadeus oferă exegezei scenice mai multe niveluri de interpretare: cheia sociologică nu o exclude pe cea psihanalitică, înțelegerea profană a artei solicită, complementar, respectul sacralității ei; un inefabil al Geniului pulsează salutar, compensând dependența artistului de circumstanțele și instanțele timpului. Spectacolul construit de Dinu Cernescu pune în valoare, în mod subtil, dialectica acestui joc cu reguli adesea neînțelese de participanți și cu legi dictate de Posteritate (…) Ascendentul relativ al civilizatului Salieri asupra sălbaticului Mozart, în imediat, și absoluta lui nulitate în perspectiva timpului – această clară diagramă a Valorii devine coordonata montării realizate de Dinu Cernescu, reprezentație ce reține esența piesei, decantându-i ideile. Dacă generatorul de idei al spectacolului este personajul Salieri, producătorul emoțiilor și purtătorul „tezei” (contrastul dintre Om și Operă) este, firește, Mozart. Genialitatea personajului o exprimă muzica (construită într-un indispensabil și abil argument dramatic), iar „făptura” lui excentrică o compune cu foarte mult talent, în spiritul și intențiile piesei, tânărul Răzvan Vasilescu. În interpretarea sa sunt atenuate cu tact regizoral și bună intuiție violențele de limbaj și atitudinile șocante, pentru a se da frâu liber vioiciunii, neastâmpărului, izbucnirilor unui «tânăr furios» avant la lettre, ale cărui purtări, fie ele sfidător cabotine sau cu inocență naturale, poartă, cu juvenilă grație, pecetea unei libertăți interioare”[14]
După 1990, Dinu Cernescu se transferă la Televiziunea Română, unde montează spectacole antologice, între care …Escu de Tudor Mușatescu, Ce zi frumoasă! (Pantaglaize) de Michel de Ghelderode, Neînțelegerea de Albert Camus, Insula și Ultima oră de Mihail Sebastian, Patima de sub ulmi de Eugene O’Neill ș.a. Va continua să colaboreze, însă, și cu multe teatre din capitală sau provincie, cu puneri în scenă din repertoriul național sau internațional, îndeosebi clasic.
Miruna Runcan
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.02.04
Note
[1] Dinu Cernescu, Regizorul, București, Editura Semne, 2009.
[2] Ana Maria Narti „De Pretore Vincenzo”, Teatrul nr 2/1962, p 77
[3] Vezi „Decada teatrelor dramatice în dezbaterea oamenilor de teatru”, Teatrul, nr. 8, 1965, p. 17.
[4] Dinu Cernescu, Regizorul, București, Editura Semne, 2009, p. 58.
[5] Vicu Mândra, „Reîntâlnire cu Meșterul Manole”, Teatrul, nr. 1, 1969, p. 70.
[6] Vezi, de exemplu, Vicu Mândra, „Michel de Ghelderode, un cavaler bizar”, Teatrul nr 4, 1968, pp. 43-48.
[7] Ileana Popovici, „Măsură pentru măsură”, Teatrul, nr. 1, 1972, p. 54.
[8] Ion Cocora, „Alegoria ca mod de comunicare politic”; cronica din ianuarie 1972 va fi republicată în volumul I al Privitor ca la teatru, Cluj, editura Dacia, 1975, pp. 15-17.
[9] Valentin Silvestru, „Măsură pentru măsură la Teatrul Giulești”, România literară, 16 decembrie 1971, p. 20.
[10] Virgil Munteanu, „Hamlet”, Teatrul, nr. 3, 1974, p. 43.
[11] Valentin Silvestru, „Hamlet la Teatrul Nottara”, România literară, 14 februarie 1974.
[12] Eseul lui Ion Cocora va fi republicat în volumul I al culegerii Privitor ca la teatru, Cluj, Editura Dacia, 1975, pp. 18-25.
[13] Virgil Munteanu, art. cit., pp. 41-42.
[14] Mira Iosif, ”Amadeus”, Teatrul, nr 2, 1983, p. 50.
Regie teatru:
- Trei generații de Lucia Demetrius, Teatrul ODEON București, premiera 25 aprilie 2015, Scenografia: Maria Miu, Ilustrația muzicală: Vasile Manta, Distribuție: Angela Ioan (Sultana, nevasta lui Ioniţă), Crina Mureșan (Ruxandra, fiica Sultanei), Sabrina Iașchevici (Eliza, fiica Ruxandrei), Paula Niculiţă (Veronica, fiica Elizei), Rodica Mandache (Domnișoara Macri cea mică), Ruxandra Maniu (Tinca, servitoarea casei), Mugur Arvunescu (Ioniţă, judecător), Alexandru Papadopol / Silvian Vâlcu (Ilie, fiul lui), Laurențiu Lazăr (Chiril, moşier), Ioan Batinaş / Nicholas Cațianis (Radu, medic), Ionuț Kivu / Andrei Runcanu (Șerban, pianist), Marian Ghenea (Alexandru, avocat), Dragoș Panait (Pavel, iubitul Veronicăi), Marian Lepădatu (Ștefan, vecin)
- Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, Traducerea: Antoaneta Ralian, Teatrul ODEON București, premiera 20 aprilie 2013, Scenografia: Constantin Ciubotariu, Muzica: George Marcu, Distribuție: Rodica Mandache (Blanche DuBois), Crina Mureșan (Stella Kowalski), Mihai Smarandache (Stanley Kowalski), Marian Ghenea (Harold Mitchell), Ruxandra Maniu (Eunice Hubbell), Silvian Vâlcu (Steve Hubbell), Dimitri Bogomaz (Pablo Gonzales), Marian Lepădatu ( Un doctor), Anda Saltelechi (Asistenta medicală, blonda), Nicholas Cațianis, Dragoș Panait, Nicolai Popescu (Bărbații din vis)
- Voiajul domnului Perrichon de Eugene Labiche, Traducerea Luminița Răuț, Teatrul „Bulandra” București, premiera 26 martie 2010, Scenografia: Maria Miu, Muzica: Adrian Enescu, Lighting design: Alexandru Darie, Distribuția: Virgil Ogășanu (Domnul Perrichon), Manuela Ciucur (Doamna Perrichon), Silvana Negruţiu (Henriette), Petre Lupu (Comandantul Mathieu), Gheorghe Ifrim (Armand Desroches), Vlad Zamfirescu (Daniel Savary), Silviu Geamănu (Majorin), Alin Potop (Joseph, servitorul comandantului), Jean, Sorin Dobrin (servitorul lui Perrichon), Andrei Runcanu (Un hangiu), Dragoș Silvestru (Un impiegat), Marian Simion (Un hamal), Ion Paliu (Un ghid)
- Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo de Filippo, Traducere: N. Al. Toscani, Teatrul Național București, premiera 19 mai 2007, Scenografie: Florilena Popescu Fărcăşanu, Muzica:George Marcu, Distribuția: Cecilia Bârbora (Rosa), Afrodita Androne (Virginia), Vitalie Bichir (Federico), Irina Cojar (Giulianella), Marius Rizea (Attilio), Traian Stănescu (Luigi), Cristian Creţu (Michelle), Liliana Hodorogea (Maria Carolina), Costel Constantin (Peppino), Gavril Pătru (Rocco), Alexandru Hasnaş/Matei Alexandru (Antonio), Ileana Stana Ionescu (Amelia), George Motoi (Raffaelo), Rodica Mureşan (Elena), Dragoş Ionescu (Roberto)
- Mamouret de Jean Sarment, Teatrul „Bulandra” București, premiera 14 decembrie 2006, Decor: Mihai Mădescu, Costume: Luana Drăgoescu, Muzica: George Marcu, Light design: Alexandru Darie, Mişcare scenică : Roxana Colceag, Asistent regie: Eugen Gyemant, Regizor tehnic: Daniel Constantinescu, Distribuția: Tamara Buciuceanu (Mamouret), Ion Cocieru (Antoine), Şerban Pavlu (Marcus), Ioana Macaria (Marie-Josephe), Ilinca Manolache (Estelle), Alexandra Murăruş (Giselle), Marius Chivu (Girard), Mihai Verbiţchi (Ferdinand), Gheorghe Ifrim (Guillaume), Manuela Ciucur (Armandine), Dumitru Anghel (Esprit), Daniela Nane (Călăreaţa), Andrei Runcanu (Laurent), Silviu Geamănu (Jurnalistul), (Teodor Danetti (Preotul), Domniţa Constantiniu (Heloise), Marian Simion (Consilier 1), Dragoş Silivestru (Consilier 2)
- Sărbători fericite de Jean Poiret, Traducător: Petre Bokor, Teatrul „Nottara” București, premiera 19 decembrie 2002, Asistent regie: Diana Lupescu, Scenograf: Sică Rusescu, Ilustraţie muzicală: Mădălin Cristescu, Distribuția: Anca Bejenaru (Dolores), Anda Caropol (Doamna Walter), Victoria Cociaș (Silvie), Viorel Comănici (Domnul Walter), Ion Dichiseanu (Stephane), Luminița Erga (Ingrid), Crenguța Hariton (Julie), Diana Lupescu (Silvie)
- Titanic vals de Tudor Mușatescu, Teatrul „Nottara” București, premiera 31 martie 2002, Scenografie: Drăgoescu Luana, Decor: Drăgoescu Luana, Distribuția: Alexandru George (Stamatescu), Caropol Anda (Servitoarea), Cociș Viorel (Petre Dinu), Comănici Viorel (Rădulescu Nercea), Handrea Mihai (Decebal), Hariton Crenguță (Sarmisegetuza), Jida Mircea (Fotograful), Măcelaru Andreea (Gena), Radof Ștefan (Spirache), Siminie Ion (Procopiu), Șofron Cristian (Traian), Stana-Ionescu Ileana (Chiriachița), Târnoveanu George (Decebal), Zorlescu Camelia (Dacia)
- Copacii mor în picioare de Alejandro Casona, Traducerea: Călin Florian şi Tudor Steriade, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, premiera 10 martie 2001, Scenografie: Victor Crețulescu, Ilustrația Muzicală: Petrică Dragomir, Distribuția: Albu Carmen (Amelia), Baciu Ioana Citta (Bunica), Bâtcă Aureliu (Scamatorul), Constantinescu Gaberiel (Pastorul), Constantinescu Tamara (Elena), Dănilă Lică (Cerșetorul Vânător), Friptu Svetlana (Genoveva), Gheorghe Cristian (Mauricio), Jipa Tudor Vlad (Directorul), Mihail Mihau ( Senor Balboa), Popovici Florel (Figurație), Preda Gheorghe Oana (Marta), Vernescu Magda (Felisa)
- Norocul de I. Valjan, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, premiera 11 martie 2000, Asistent regie: Costachi Marinela, Costume: Constantin Gheorghe, Muzică: Dragomir Petrică, Mișcare Scenică: Lazăr Ion, Distribuția: Ioana Citta Baciu, Aureliu Bâtcă, Dan Căpățână, Sorin Caragea, Gabriel Constantinescu, Corina Constantinide, Cătălin Cucu, Lică Dănilă, Grigore Dristaru, Svetlana Friptu, Cristian Gheorghe, Mihai Guțanu, Adriana Ignătescu, Rică Lungu, Liliana Lupan (Nevasta), Mihai Mihail, Petrică Păpușă, Lucian Pînzaru, Florel Popovici, Oana Preda Gheorghe, Stelian Stancu, Crina Stoica, Vlad Vasiliu
- Euridice de Jean Anouilh, Traducere: Vulpescu Romulus, Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov, 1999, Asistent regizor: Cepănaru Ovidiu, Decor: Mădescu Mihai, Costum: Cherciu Mihaela, Muzică: Todirenchi Constantin, Lumini: Munteanu Petre și Rujan Lucian, Distribuție: Andreescu Mircea (Vincent), Babii Costache (tatăl), Botezatu Loredana (Tânăra), Crogălniceanu Dan (Mathias), Comănoiu Constanța (Casiera), Cordaș Marius (Orfeu), Geantă Chelbea Viorica (Domnul Henri), Grigoriu Traian (Mathias), Ionescu Paula (Mama), Nicolescu Mara (Euridice), Olteanu Silviu (Regizorul de Culise), Săndulescu Dan (Dulac), Săndulescu Gabriel (Chelnereul)
- Generația de sacrificiu de I. Valjan, Teatrul Național București, premiera 19 mai 1999, Asistent regie: Matei Iulian, Decor: Mădescu Mihai, Costume: Drăgoescu Luana, Muzică: Tarnovețchi Cristian, Mișcare scenică: Iosif Malou, Distribuție: Alexandru Matei (Mache), Bârbora Cecilia (Anica), Beligan Lamia (Coralia), Caracostea Alice (Licuța), Dinulescu Constantin (Nae), Henter Ion (Mache), Ivanov Vlaf (Doctor Hurmuz), Mitrache Mihaela (Felicia), Moise Iuliana (Licuța), Motoi George (Iorgu Bănescu), Motoi Giliola (Coralia), Mureșan Rodica (Felicia), Mușatescu Bogdan (Paul Kovac), Niculescu Mihai (Paul Kovac), Pătru Gavril (George Vâlcu), Ștefănescu Eusbiu (Dimitrie State)
- …Escu de Tudor Mușatescu, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, premiera 9 mai 1998, Decor: Constantin Gheorghe, Costume: Constantin Gheorghe, Muzică: Bînțu George, Mișcare scenică: Lazăr Ion, Distribuție: Baciu Ioana Citta, Bîtcă Aureliu, Caragea Sorin, Cucu Cătălin, Dănilă Lică, Dristaru Grigore, Fântânaru Florentina, Frâțilă Monica, Friptu Svetlana (Ana, servitoarea), Lăcătuș Marlea, euștean Mihaela, Lungu Lovinel, Lupan Liliana, Mihail Mihai, Pînzaru Lucian, Servina George, Tamara Manea, Vasiliu Vlad (Decebal Micșulescu)
- Victime și călăi („Master Class”) de David Pownall, Traducere: Marian Popescu, Teatrul Național București, premiera 11 februarie 1995, Decor: Vasile Rotaru, Costume: Elena Timonu, Ilustrație muzicală: Dorina Crişan Rusu, Regia tehnică: Radu Ion, Mișcare scenică: Maria Iosif, Distribuția: Ion Chelaru (Stalin), George Oancea (Prokofiev), Petrică Nicolae (Jdanov), Mihai Niculescu (Şostakovici)
- Amadeus de Peter Shaffer, Traducere: Beatrice Staicu, Televiziunea Română, 1990, Scenografia décor: Gheorghe Constantin, Scenografie costume: Eugenia Botănescu, Imaginea: George Grigorescu, Ilustrația muzicală: Lucian Ionescu, Redactor: Alexandra Orban, Distribuția: Radu Beligan, Răzvan Vasilescu, Irina Mazanitis, Paul Ioachim, Alfred Demetriu, Teodor Danetti, Nicolae Dinica, Mihai Stan, Jorj Voicu, Momentul de operă: Felicia Filip, Cristian Mihăilescu, Adriana Zagreanu
- Caut dog arlechin de Ștefan Dumitrescu, Televiziunea Română, 1990, Decoruri: Gheorghe Constantin, Costume: Eugenia Botanescu, Imagine: Cristian Nicolau, Ilustrația muzicală: Lidia Danciu, Regizor de studio: Dinu Viloiu, Montaj: Emilia Andreescu, Redactor: Ioana Prodan, Distribuția: Emilia Popescu (psihiatra Luiza), Ion Lucian (Profesorul de psihiatrie), Alex Jitea (Radu Butuc)
- Ultima oră de Mihail Sebastian, Televiziunea Română, 1990, Redactor: Ioana Prodan, Producția: Traian Andriescu, Costume: Elena Timonu, Decoruri: Gheorghe Constantin, Regia de montaj: Marga Niță, Distribuția: George Constantin, Ilinca Goia, Traian Stănescu, Sebastian Papaiani, Teodor Danetti, Eusebiu Ștefănescu, Ion Chelaru, Mihai Dinvale, Geo Costiniu, Dan Mustață, Stelian Cărbunaru, Ica Matache, Mihaela Juvara
- Patima de sub ulmi de Eugene O’Neill, Traducere: Petre Comarnescu, Televiziunea Română, 1990, Scenografie decor: Dumitru Georgescu, Scenografie costume: Eugenia Botănescu, Ilustrația muzicală: Lidia Danciu, Imaginea: George Grigorescu, Redactor: Ioana Prodan, Distribuția: Mircea Albulescu, Adriana Trandafir, Florin Piersic jr., Valentin Teodosiu, Constantin Cotimanis
- Insula de Mihail Sebastian, Televiziunea Română, 1990, Director de producţie: Eugen Martin, Scenografie: Gheorghe Constantin, Director imagine: Mircea Gheorghiu, Ilustraţia muzicală: Lidia Danciu, Costume: Elena Timonu, Regia de montaj: Marga Niţă, Redactor: Ioana Prodan, Distribuția: Irina Movilă, Cristi Iacob, Vladimir Găitan, Teodor Danetti, Dorina Lazar, Cesonia Postelnicu
- Titanic vals de Tudor Mușatescu, Televiziunea Română, 1990, Scenografie: Elena Timonu, Gheorghe Constantin, Costume: Elena Timonu, Imagine: George Grigorescu, Director de producție: Traian Andriescu, Montaj: Marga Nița, Editor imagine: Aura Jugășteanu, Ilustrația muzicală: Lidia Danciu, Redactor: Ioana Prodan, Distribuția: Dem Rădulescu (Spirache Necșulescu), Mihai Constantin (Traian), Tamara Buciuceanu (Chiriachița, soacra lui Spirache), Cesonia Postelnicu (Sarmisegetuza, Miza), Carmen Ungureanu (Gena), Dinu Manolache (Dinu Petre), Dorina Lazăr (Dacia, a doua soție a lui Spirache), Theodor Danetti (avocatul Radulescu Nercea), Radu Duda (Gigi Stamatescu, ofiter, iubitul Mizei), Matei Constantinescu, Traian Andriescu, Aneta Lipan, Ramona Ciobanu
- Neînțelegerea de Albert Camus, Televiziunea Română, 1990, Producător: Traian Andriescu, Imagine George Grigorescu, Costume: Elena Timonu, Montaj: Marga Niță, Ilustrație muzicală: Lidia Danciu, Decoruri: Gheorghe Constantin, Sunet: Radu Boeriu, Distribuția: Valentin Teodosiu (servitor), Oana Ioachim, Monica Ghiuță, Mihai Dinvale, Ileana Predescu
- Ce zi frumoasă! („Pantaglaize”) de Michel de Ghelderode, Traducere: Sanda Diaconescu, Televiziunea Română, 1990, Scenografia: Dumitru Georgescu, Costume: Elena Timonu, Eva Szantay, Imaginea: Laurențiu Popescu, Redactor: Lucia Hossu Longin, Distribuția: Mitică Popescu, Valentin Teodosiu, Eusebiu Stefanescu, Mihai Dinvale, Constantin Dinescu, Ion Chelaru, Petre Gheorghiu, Irina Mazanitis, Nicolae Dinică, Ion Henter, Petre Moraru, George Ulmeni
- …Escu de Tudor Mușatescu, Televiziunea Română, 1990, Costume: Dumitru Zbierea, Elena Timonu, Decoruri: Teodora Dinulescu, Liviu Ciulei, Operator şef: George Grigorescu, Redactor: Ioana Proda, Distribuția: Ştefan Bănică, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Dorina Lazăr, Astra Dan, Corado Negreanu, Maria Pătraşcu, Jorj Voicu, Paul Ioachim, Mircea Cruceanu, Minel Klepper, Sergiu Demetriad
- Porțile pădurii de Elie Wiesel, Traducere: Kara Itic, Teatrul Evreiesc de Stat București, premiera 19 februarie 1990, Decor: Bancu Sorin, Costume: Bancu Sorin, Muzică: Maiorovici Harry, Distribuție: Balaure Eugenia (Săteanca), Burtea Aurelian (Jandarmul), Călugăriță Nicolae (Ionel), Cibu Mihai (Jandarmul), Ciupercescu Cornel (Partizan I), Cotimanis Constantin (Primarul), Crăciun Ioana (Clara), Danetti Theodor (Învățătorul), Macovei Nicolae (Bărbatul), Popa Răzvan (Gregor), Rosenfeld Rudy (Gavril), Stoica Luana (Clara), Tufaru Dan (Primarul)
- Noapte bună, mamă! de Marsha Norman, Traducerea: Ceterchi Liana și Feldman Radu Allexandru, Teatrul Foarte Mic București, premiera 28 ianuarie 1988, Decor: Luscov Virgil, Muzică: Gheorghiu Andrei, Lumini: Volosinovici Alexandru, Distribuție: Ceterchi Liana (Jessie), Tudorache Olga (Thelma)
- Coriolande William Shakespeare, Traducere: Bantaș Andrei și Protopopescu Dragoș, Teatrul Mic București, 1987, Asistent regie: Dinescu Constantin și Ion Anda, Decor: Miu Maria, Costume: Miu Maria, Muzică: Ioachimescu Călin, Lumini: Anton Dumitru, Distribuție: Blănuță Leopoldina (Volumnia), Barbulescu Constantin (Adrianus), Condurache Dan (Coriolan), Dinescu Constantin (Slujitorul), Enache Iulian (Al treilea cetățean roman), Iliescu Nicolae (Cominius), Ionescu Marius (Al doilea cetățean roman), Moraru Petre (Iunius Brutus), Movilă Irina (Virgilia), Panduru Papil (Primul cetățean roman), Pomoje Nicolae (Menenius Agrippa), Popescu Iulian (Al patrulea cetățean roman), Pupeza Vasile (Sicinius Velutus), Visu Gheorghe (Titus Lartius)
- Bărbierul din Sevilla’ de Beaumarchais, Teatrul Municipal Beer Sheva (Israel), 1986
- Medalionul de argint, dramatizare de Marica Beligan după Misterele Parisului de Eugene Sue, Teatrul Odeon București, 16 iulie 1986, Decor: Mădescu Mihai, Costume: Mădescu Mihai, Muzică: Alexandrescu Timuș, Distribuție: Bănică George (Ponisse, zis Bot Cusut), Constantinescu Mircea (Germain), Demetriad Sergiu (un secretar de notar), Dobrovici Florin (Germain), Dumitru Mircea (Ponisee, zis Dom’ Cusut), Lazăr Dorina (Cucuveaua Chioară), Mărgineanu Liana (Doamna D’Harville, zisă Doamna George), Neculce Anca (Sarah Mc Gregor), Negreanu Corado (Notarul Ferrand, zis Barbă Roșie), Pavlescu Ion (Notarul Ferrand, zis Barbă Roșie), Sitaru Valeria (Fleur de Marie, zisă Sfrijita), Vișan Adrian (Cuțitarul), Zaharia Radu Gheorghe (Un sergent de stradă), Zamfirescu Florin (Rodolphe, Duce de Gerolstein)
- Bărbierul din Sevilla’ de Beaumarchais Pierre-Augustin, Teatrul Odeon București, 28 septembrie 1985, Decor: Cernescu Dinu, Costume: Cernescu Dinu, Distribuție: Cernat Ileana (Rosine), Chițoiu Ion (Notarul), Cojocaru Constantin (Notarul), Costin Geo (Contele Almavia), Panamarenco Radu (Bartolo), Papaiani Sebastian (Figaro), Voicu Jorj (Don Bazile)
- Parola de Petru Vintilă, Teatrul Giulești București, premiera 17 august 1984, Decor: Bassa-Crîșaru Eugenia, Costume: Bassa-Crîșaru Eugenia, Distribuție: Bucătaru Olga (Olguța), Costiniu Geo (Zeno), Dumitraș Corneliu (Aurel), Făgărășanu Sabin (Coriolan), Gheorghiu Constantin (Felix), Ledunca Anca (Adela), Negreanu Corado (Caius), Nițu Gelu (Aurel), Pavlescu Ion (Vartiadis), Sitaru Valeria (Zenobia), Stavarache Jeanine (Zenobia), Vișan Adrian (Octavian)
- Anonimul venețian de Giuseppe Bertto, Teatrul Giulești București, premiera 29 aprilie 1984, Decor: Codarcea Danieala, Muzică: Ionescu Lucian, Distribuția: Cernat Ileana (Ea), Zamfirescu Florin (El)
- Hamlet de William Shakespeare, Teatrul Național Habima Tel Aviv (Israel), premiera 24 decembrie 1983
- Lear de Eduard Bond, Teatrul Municipal Beer Sheva (Israel), premiera 27 iulie 1983
- Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo de Filippo, Traducerea: Nicolae Alexandru Toscani, Teatrul Național Cluj, premiera 7 februarie 1983, Asistent regie: Rodica Radu Ghimuș, Scenografia: Mihai Mădescu, Distribuția: Constantin Adamovici (Antonio), Paul Basarab (Doctorul Cefercolla), Emilian Belcin (Roberto), Petru Dondoș (Michele), Tudorel Filimon (Rocco), Silvia Ghelan (Rosa), Gelu Bogdan Ivașcu (Raffale), Octavian Lăluț (Luigi Ianniello), Ligia Moga (Amelia), Ileana Negru (Virginia), Victor Nicolae (Federico), Mariana Popovici (Elena Ianniello), Maria Seleș (Maria Carolina), Anton Tauf (Attilio), Lucia Wanda Toma (Giulianella), Dorel Vișan (Peppino)
- Falstaff de Giuseppe Verdi, Opera Română Cluj-Napoca, premiera 28 ianuarie 1983
- Amadeus de Peter Shaffer, Traducere: staicu Beatrice, Teatrul Odeon București, premiera 12 decembrie 1982, Asistent regie: Paves Doris, Decor: Cernescu Dinu și Codarcea Daniela, Costume: Codarcea Daniela, Muzică: Ionescu Lucian, Mișcare Scenică: Atanasiu Mihaela, Distribuție: Belgian Radu (Antonio Salieri), Cruceanu Mircea (Baronul Gottfried van Swieten), Demetriad Sergiu (Contele Johan Killian von Strack, Șambelan), Ioachim Paul, Joseph l II-lea, Împăratul Austriei, Mazanitis Irina (Constanze Weber, Soția lui Mozard), Stan Mihail (Venticelli), Vasilescu Răzvan (Wolfgang Amadeus Mozart), Vîlcu Ion (Contele Franz Orsini Rosenberg), Voicu Jorj (Venticelli)
- Pogoară iarna de Maxwell Anderson, Televiziunea Română, 1981
- Pericle de William Shakespeare, Traducerea: Adrian Giurgea, Teatrul Giulești București, premiera 17 decembrie 1981, Scenografia: Daniela Codarcea, Muzica: Mircea Florin, Distribuția: Ion Caramitru (Pericle, prinț din Tyo), Mihai Stan (Antiohus, regele Antiohiei), Ion Pavlescu (Helican, nobil din Tyo), Paul Ioachim (Theliard, nobil din Antiochia), Irina Mazanitis (Cleon, guvernator din Thersus, Dimoyza, soția lui Cleon), Sabin Făgărășanu (Primul pescar), Constantin Cojocaru (Al 2 lea pescar), Mircea Constantinescu (Al 3 lea pescar), Ion Vâlcu (Regele Simonides din Pentapolis), Anca Neculce (Thaisa, fiica lui Simonides), Mircea N. Crețu (Șambelanul), Ileana Codarcea (Lychorida), Ion Chițoiu (I marinar), Adrian Vișan (II marinar)
- Matca de Marin Sorescu, Televiziunea Română, iunie 1981 (Spectacol nedifuzat pe post până în 1990), Redactor: Marina Spalas, Scenografia: arh. Teodora Dinulescu, Operator sef: George Grigorescu, Distribuția: Leopoldina Bălănuță, Vasile Nițulescu, Mitică Popescu
- Nu ne naștem toți la aceeași vârstă de Tudor Popescu, Teatrul Giulești București, premiera decembrie 1980, Scenografia: Mihai Mădescu, Distribuția: Mugur Arvunescu/Geo Costiniu (Cristian), Astra Dan (Suzana), Traian Dănceanu (Stroe), Dorina Lazăr (Maria), Corado Negreanu (Ștefan), Jeanine Stravarache/Ana Trofin (Doina), Ion Vîlcu (Gogu),
- Măsură pentru măsură de William Shakespeare, Teatrul Național al Belgiei Bruxelles, premiera 16 octombrie 1980
- Zamolxe de Lucian Blaga, Teatrul Varszinhaz Budapesta (Ungaria), premiera martie 1980
- Coriolan de William Shakespeare, Teatrul „Nottara” București, premiera 7 decembrie 1979, Decor: Dibrov Octavian, Costume: Dibrov Octavian, Lumini: Motoacă Dumitru, Distribuție: Arnăutu Valeriu (Primul Senator Wolsc), Comănici Viorel (Al treilea cetățean roman), Crăciunescu Ioana (Virgilia), Crețu Napoleon (Al patrulea cetățean roman), Dichiseanu Ion (Coriolan), Guriță Constantin (Al doilea cetățean roman), Hossu Emil (Brutus), Igorov Ion (Soldat Wolsc), Jida Mircea (Nicanor), Lupu Vasile (Al șaselea cetățean roman), Marinescu Gulda (Volumnia), Moga Dorin (Adrianus), Paraschivescu Catrinel (Virgilia), Păunescu George (Al doilea senator Wolsc), Preda Valeriu (Al doilea soldat roman), Punea Ion (Cominius), Săndulescu Val (Menenius), Sileanu Ștefan (Aufidius), Teodosiu Valentin (Primul cetățean roman), Varga Dorin (Sicinius), Vasile Lucian (Al cincelea cetățean roman), Zaharian Toni (Titus Lartius)
- Oedip Rege de Sofocle, Teatrul Odeon București, premiera 21 martie 1979, Decor: Dibrov Octavian, Distribuție: Bănică George (Cetățean din Theba), Cernat Ileana (Femeie din Theba), Colomieț Ion (Cetățean din Theba), Crețu Mircea Nicolae (Oedip), Dumitraș Corneliu (Cetățean din Theba), Făgărășanu Sabin (Cetățean din Theba), Ichim Vasile (Păstorul), Lazăr Dorina (Iocasta), Mazanitis Irina (Femeie din Theba), Negreanu Corado (Tiresias), Nicolau Aghata (Femeie din Theba), Nițu Gelu (Creon), Pavlescu Ion (Marele Preot), Vîlcu Ion (Mesagerul din Corint)
- Timon din Atena de William Shakespeare, Budapesta (Ungaria), noiembrie 1978
- Coriolan de William Shakespeare, Haagse Comedie Haga (Olanda), premiera 30 septembrie 1978
- Timon din Atena de William Shakespeare, Teatrul „Nottara” București, premiera 27 martie 1978, Decor: Cernescu Dinu, Costume: Sbierea Dimitrie și Stonescu Mariana, Muzică: Hetea Ion, Distribuție: Anghelescu Mircea (Senator), Arnăutu Valeriu (Hortensius), Bog Elena (Femeia), Ciprian Alexandru (Sempronius), Comănaci Viorel (Philotus), Constantin George (Timon), Crăciunescu Ioana (Femeia), Dichseanu Ion (Alcibiade), Dunăreanu Radu Virgil (Senator), Guriță Constantin (Giuvaergiul), Iordache Ștefan (Apemantus), Jida Mircea (Tîlharul), Mălăele Horațiu (Poetul), Moga Dorin (Luculus), Moisescu Mihnea (Atenianul Bătrân), Păunescu George (Cafis), Popa Ion (Lucius), Preda Valeriu (Flaminius), Radof Ștefan (Flavius), Ștrengaru Victor (Pictorul), Teodosiu Valentin (Tîlharul), Zorlescu Camelia (Femeia)
- Razboiul vacii de Roger Avermaete, Traducător: Paul B. Marian, Teatrul Giulești București, premiera 28 noiembrie 1977, Asistent regie: Mihail Stan, Scenograf decor Andrei Both, Lia Manțoc, Muzică scenă: Vali Sterian, Distribuția: Mugur Arvunescu (Pristavul), George Bănică (Prelatul), Olga Bucătaru (Doamna de Beaufort), Șerban Celea (Grefierul, Seniorul de Beaufort), Ileana Cernat (Doamna de Fallais), Constantin Cojocaru (Țăranul), Geo Costiniu (Seniorul de Fallais), Athena Demetriad (Doamna de companie), Vasile Ichim (Al doilea sergent), Dorina Lazăr (Femeia), Sebastian Radovici (Regele Franciei), Mihail Stan (Primul sergent), Ion Vîlcu (Seniorul din Gosnes și din Jallet), Jorj Voicu (Judele din Condroz), Florin Zamfirescu (Țăranul)
- Matca de Marin Sorescu, Teatrul de Stat Dortmund (R.F.G.), premiera iunie 1977
- Oamenii cavernelor de William Saroyan, Traducere: Ralea Catinca, Teatrul Mic București, premiera 15 ianuarie 1977, Asistent regie: Rex Karin, Decor: Leonescu Adriana, Costume: Leonescu Adriana, Muzică: Zorzor Ștefan, Lumini: Constantinescu Titi, Distribuție: Codarcea Andre (Tatăl), Dinvale Mihai (Văiatul Tăcut), Dunăreanu Ileana (Mama), Galin Carmen (Fata), Nițulescu Vasile (Regele), Petrăchescu Eliza (Regina), Popescu Mitică (Ducele)
- Casa care a fugit pe ușa de Petru Vintilă, Televiziunea Română, 28 decembrie 1976, Scenografia: Sanda Muşatescu, Muzica: Ştefan Zorzor, Distribuția: Corado Negreanu (Bunicul), Marga Anghelescu (Mama), Iulian Necşulescu (Tatăl), Corneliu Dumitraş (Buby), Ileana Cernat (Nora), Peter Paulhofer (Necunoscutul), Ion Vîlcu (Teologul), Lidia Buhancă (Veturia), Alexandru Azoiţei (Ion Ordonanţa), Petre Laurenţiu (Agentul)
- Zamolxe de Lucian Blaga, Teatrul Odeon București, premiera 16 decembrie 1976, spectacol cu care s-a inaugurat Sala Majestic, Decor: Mădescu Mihai, Distribuție: Arvunescu Mugur (Poporenii), Bucătaru Olga (Poporenii), Calea Șerban (Poporenii), Cernat Ileana (Poporenii), Chițoiu Ion (Poporenii), Cojocaru Constantin (Ciobanul), Costiniu Geo (Poporenii), Crețu Mircea Nicolae (Poporenii), Cruceanu Mircea (Poporenii), Demetriad Sergiu (Poporenii), Dumitraș Corneliu (Poporenii), Dumitru Mircea (Poporenii), Făgărășanu Sabin (Poporenii), Lazăr Dorina (Poporenii), Mavrodineanu Victor (Poporenii), Mazanitis Irina (Zemora), Negreanu Corado (Magul), Nițu Gelu (Zalmoxe), Olier Tatiana (Poporenii), Pavlescu Ion (Cioplitorul), Radovici Sebastian (Poporenii), Stan Mihail (Poporenii), Trofin Ana (Poporenii), Vîlcu Ion (Vrăjitorul), Voicu Jorj (Ghebosul), Zaharia Radu Gheorghe (Poporenii)
- Matca de Marin Sorescu, Teatrul Mic București, premiera octombrie 1974, Asistent regie: Rex Karin, Decor: Leonescu Adriana, Costum: Leonescu Adriana, Lumini: Constantinescu Titi, Distribuție: Blănuță Leopoldina (Irina I), Codarcea Andrei (Momîie), Dunăreanu Ileana (Irina III), Gorea Jana (Irina II), Nițilescu Vasile (Moșul), Popescu Mitică (Logodnicul)
- Hamlet de William Shakespeare, Traducere: Vinea Ion, Teatrul „Nottara” București, premiera 12 februarie 1974, Asistent regie: Vasluianu Theodor, Decor: Stürmer Helmut, Costume: Levintza Doina, Muzică: Zorzor Ștefan Constantin, Mișcare scenică: Atanasiu Mihaela, Distribuție: Anghelescu Mircea (Horatio), Arnăutu Valeriu (Francisco), Bog Ion (Fortinbras), Caropol Anda (Ophelia), Comănici Viorel (Bernardo), Constantin George (Fortinbras), Dunăreanu Radu Virgil (Voltimand), Hossu Emil (Laertes), Igorov Ion (Actorul), Iordache Ștefan (Hamlet), Marinescu Gilda (Gertruda), Mazarache Adrian (Marcelius), Moga Dorin (Guildenstern), Negoescu George (Actorul), Păunescu George (Gropar), Porsilă Ion (Actorul), Punea Ion (Rosencrantz), Radof Ștefan (Polonius), Repan Alexandru (Claudius ), Șahighian Lia (Actrița), Sticlaru Sandu (Gropar), Stroe Mircea (Actorul), Vasile Lucian (Reynaldo)
- Casa care a fugit pe ușa de Petru Vintilă, Teatrul Giulești București, premiera decembrie 1972, Scenograf decor: Sanda Mușatescu, Muzică scenă: Ștefan Zorzor, Distribuția: Marga Anghelescu (Mama), Alexandru Azoiței (Ion, Ordonanță), Lidia Buhancă (Veturia), Ileana Cernat (Nora), Corneliu Dumitraș (Bubi), Iulian Necșulescu (Tatăl), Corado Negreanu (Bunicul), Peter Paulhoffer (Necunoscutul), Laurențiu Peter (Agentul), Ion Vîlcu (Teologul)
- …Escu de Tudor Mușatescu, Teatrul Giulești București (actual Teatrul Odeon), Bursa de studii în R.F.G., iulie 1972, Scenograf decor: Liviu Ciulei, Scenograf costume: Dimitrie Sbierea, Ilustraţie muzicală: Ștefan Zorzon, Distribuția: Mirela Atanasiu (Mitzi), Ștefan Bănică (Decebal Necșulescu), Olga Bucătaru (Nina Damian), George Carabin (Traian Necșulescu), Mircea Crețu (Un comisar), Mircea Cruceanu (Traian Necșulescu), Astra Dan (Miza), Traian Dănceanu (Generalul Stamatescu), Athena Demetriad (Mitzi), Sergiu Demetriad (Doctorul), Luiza Derderian (Ana), Mircea Dumitru (Fane), Sabin Făgărășanu (Pisilică), Maria Georgescu Pătrașcu (Amalia), Paul Ioachim (Bebe Damian), Minel Klepper (Un comisar), Dorina Lazăr (Nina Damian), Ernest Maftei (Traian Necșulescu), Ștefan Brăila-Mihăilescu (Iorgu Langada), Iulian Necșulescu (Traian Necșulescu), Corado Negreanu (Generalul Stamatescu), Simion Negrilă (Pisilică), Laurențiu Petre (Fane), Sebastian Radovici (Doctorul) Vali Sitaru (Ana), Mihail Stan (Manole), Ana Trofin (Ana), Jorj Voicu (Platon Stamatescu), Radu Gheorghe Zaharia (Un sergent)
- Moartea guvernatorului de Leon Kruczowski, Televiziunea Română, 1972
- Măsură pentru măsură de William Shakespeare, Teatrul Giulești București, premiera 4 decembrie 1971, Decor: Harber Sorin, Costume: Harber Sorin, Muzică: Zorzor Ștefan, Distribuție: Azoiței Alexandru (Barnardin), Calea Șerban (Claudio), Cernat Ileana (Isabela), Chițoiu Ion (Barnardin), Codarcea Ileana (Doamna cam trecută), Colomieț Ion (Tânărul), Crețu Mircea (Angelo), Demetriad Sergiu (Pompei), Dumitraș Corneliu (Lucio), Dumitru Mircea (Cot Lung), Făgărășanu Sabin (Al doilea genitilom), Ioachim Paul (Fratele Thomas), Lazăr Dorina (Mariana), Mazantis Irina (Isabela), Necșulescu Iulian (Escalus), Nițu Gelu (Escalus), Paulhoffer Peter (Angelo), Radovici Sebastian (Primul gentilom), Stan Mihail (Claudio), Vîlcu Ion (Ducele Vincentio), Voicu Jrorj (Bufonul)
- Prometeu dupa Eschil, Televiziunea Română, 1971
- Magie roșie de Michel de Ghelderode, Teatrul Boldhus Copenhaga, premiera 1 septembrie 1971
- D’ale carnavalului de I.L. Caragiale, Teatrul Municipal Praga, premiera septembrie 1970
- Gâlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni, Teatrul Giulești București, 1970, Decor: Haber Sorin, Costume: Haber Sorin, Muzică: Zorzor Ștefan, Distribuție: Anghelescu Marga (Pasqua), Cernat Ileana (Checca), Codarcea Ileana (Canocchia), Dan Astra (Libera), Dănceanu Traian (Jupîn Toni), Demetriad Athena (Lucietta), Derderian Luiza (Checca), Ichim Vasile (Beppe), Ioachim Paul (Isidoro), Klepper Minel (Portărelul), Lazăr Dorina (Orsetta), Mihăilescu-Brăila Ștefan (Jupîn Fortunato), Tufaru Dan (Tofollo), Vîlcu Ion (Tita Nane), Voicu Jorj (Jupîn Vicenzo)
- Nunta lui Figaro de Beaumarchais, Teatrul Giulești București, premiera 26 iunie 1970, Scenograf decor: Viorel Popov, Scenograf costume: Mihai Mădescu, Muzică scenă: Ștefan Zorzor, Distribuția: Ștefan Bănică (Figaro), Dana Comnea (Contesa Rosina), Traian Dănceanu (Bartholo), Luiza Derderian (Fanchette), Minel Klepper (Don Gusman Brid’oison), Dorina Lazăr (Marcellina), Ernest Maftei (Antonio), Mariana Mihuț (Suzanna), Corado Negreanu (Contele Almaviva), Sebastian Radovici (Double-main), Dan Tufaru (Chérubin), Ion Vîlcu (Basile), Jorj Voicu (Double-main)
- Mandragora de Niccolo Machiavelli, Traducător: Nicolae Alexandru Toscani, Teatrul de Comedie București, premiera 21 ianuarie 1970, Asistent regie: Mircea Albulescu, Scenograf: Ion Popescu Udriște, Muzică scenă: Ștefan Constantin Zorzon, Mişcare scenică: Cseh Szaby, Distribuția: Mircea Albulescu (Ligurio), Dorina Done (O femeie), Aurel Giurumia (Messer Nicia), Nineta Gusti (Sostrata), Stela Popescu (Lucrezia), Dumitru Rucăreanu (Siro), Ștefan Tapalagă (Callimaco), Cornel Vulpe (Călugărul Timoteo)
- Absența de Iosif Naghiu, Teatrul Odeon București, premiera 10 decembrie 1969, Decor: Mușatescu Sanda, Costume: Mușatescu Sanda, Muzică: Manzur Petre, Distribuție: Anghelescu Marga (Mara), Demetriad Athena (Clara), Dumitral Corneliu (Petre), Ionescu Gion (Marcu), Negreanu Corado (Profesorul), Vîlcu Ion (Victor)
- Oamenii cavernelor de William Saroyan, Traducător: Catinca Ralea, Televiziunea Română, 1969, Asistent regie: Karin Rex, Scenograf: Adriana Leonescu, Muzică scenă: Ștefan Zorzon, Lumini: Titi Constantinescu, Distribuția: Andrei Codarcea (Tatăl), Mihai Dinvale (Băiatul tăcut), Ileana Dunăreanu (Mama), Carmen Galin (Fata), Vasile Nițulescu (Regele), Eliza Petrăchescu (Regina), Mitică Popescu (Ducele)
- Meșterul Manole de Lucian Blaga, Teatrul Giulești București, premiera 7 decembrie 1968, Scenograf: Sanda Mușatescu, Muzică scenă: Ștefan Zorzor, Distribuția: Marga Anghelescu (Sora lui Vodă), Alexandru Azoiței (Al șaptelea zidar), Ion Constantin (Boierul 3), Gheorghe Corbeanu (Preot 5), Mircea Cruceanu (Solul), Sergiu Demetriad (Vodă), Gheorghe Dumbrăveanu (Preot 3), Corneliu Dumitraș (Primul zidar), Viorel Dușa (Preot 6), Sabin Făgărășanu (Al optulea zidar), Ionel Georgescu (Boierul 6), Emil Hossu (Al doilea zidar),Vasile Ichim (Al treilea zidar), Minel Klepper (Boierul 1), Stelian Mihăilescu (Boierul 2), Mariana Mihuț (Mira), Iulian Necșulescu (Starețul Bogumil), Corado Negreanu (Găman), Ion Pascu (Al nouălea zidar), Laurențiu Petre (Preot 4), Colea Răutu (Al șaselea zidar), Silviu Stănculescu (Manole), Toma Stroescu (Boierul 4), Gheorghe Tetic (Boierul 5), Dan Tufaru (Al cincilea zidar), Ion Vîlcu (Al patrulea zidar), Jorj Voicu (Solul, Preot 1), Radu Gheorghe Zaharia (Preot 2)
- Povestea soldatului de Igor Stravinski, Opera din Iași, 1968
- Viziuni flamande de Michel de Ghelderode. Teatrul „Nottara” București, premiera 31 ianuarie 1968, Decor: Mădescu Mihai, Costume: Mădescu Mihai, Muzică: Ștefan Zorzor, Mișcare scenică: Szabo Cseh, Distribuție: Ștefan Iordache, Mihai Pruteanu, Ștefan Radof
- La capătul firuluide Hristu Limona, Televiziunea Română, 1967
- Tristan și Isoldade Jean de Beer, Traducere: Deneș Ivan, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț, 5 februarie 1967, Decor: Popov Vladimir, Costume: Mădescu Mihai, Muzică: Zorzor Ștefan Constantin, Distribuție: Bog Ion (Marc), Borcia Corneliu Dan (Tristan), Bucătarul Olga (Branguien), Galin Carmen (Isolda), Lazăr Alexandru (Gorvental), Pârlog Traian (Tristan), Petroff Boris (Gabelon), Popovici Adriana (Isolda), Rădulescu Mădălina (Branguien), Voicescu Radu (Ganelon)
- Don Juan de Moliere, Televiziunea Română, data primei difuzări: 17 iulie 1967, Scenografia: arh. Armand Crintea, Muzica: G. Demetriad și B. Iosifescu, Distribuția: Ştefan Iordache, Matei Alexandru, Emanoil Petruţ, Titus Lapteş, Dorina Lazăr, Florin Tănase, Ovidiu Moldovan, Athena Demetriad
- Neîncredere în foișor de Nelu Ionescu, Teatrul Giulești București, premiera 24 octombrie 1966, Scenograf decor: Vladimir Popov, Scenograf costume: Mihai Mădescu, Ilustraţie muzicală: Lucian Ionescu, Distribuția: Tinel Atanasiu (Agentul), Ion Bog (El), Olga Bucătaru (Belous), Alexandru Lazăr (Colonelul), Traian Pârlog (Cirin), Magda Pavlidis (Maria), George Popa Mijea (Profesorul), Adriana Popovici (Celia), Dionisie Vitcu (Farmacistul)
- Pe 40 de metri lungime de undă de Simion Macovei, Teatrul Giulești București, premiera 5 mai 1966, Scenograf: Sanda Mușatescu, Asistent scenograf decor: Petre Pădureț, Distribuția: Geo Berechet (UTC 1), Lucia Cristian (Gravida), Corneliu Dumitraș (Ștefan Bunea), Sabin Făgărășanu (Pîrvan), Ion Gheorghiu (Doctorul), Minel Klepper (Gardianul), Ernest Maftei (Turcul), Ștefan Mihăilescu-Brăila (Comșa), Mariana Mihuț (Sanda), Corado Negreanu (Șteflea), Simion Negrilă (Barosanul), Iulian Negulescu (Tînărul), Laurențiu Petre (Ionescu), Sorin Postelnicu (UTC 2), Colea Răutu (Pavel Bunea), Florin Tănase (Andrei), Ion Vîlcu (Bonciu), Radu Gheorghe Zaharia (Gavrilă)
- Amoor de Murray Schisgal, Traducător: Radu Nichita, Teatrul Mic București, premiera 19 ianuarie 1966, Scenograf: Armand Crintea, Lumini: Titi Constantinescu, Distribuția: Octavian Cotescu (Harry Berlin), Tatiana Iekel (Ellen Manville), Florin Vasiliu (Mitt Manville)
- Rădăcini de Arnold Wesker, Teatrul „Barbu Delavrancea” București 1965
- Amphitryon 38 de Jean Giraudoux, Teatrul „Barbu Delavrancea” București 1965, Decor: arh. V. Popov, Costumele: G. Doroşenco si Georgeta Trofin, Distribuția: Andei Caropol (Alcmena), Dimitrie Dunea (Jupiter), Voicu Jorj (Mercur), Dorina Lazăr (Leda) , Margareta Dumi trescu (Eclissa), Constantin Răşchitor (Amphitryon), Aurel Tunsoiu (Sosia), Vasile Ichim (Trompetul)
- Tigrul de Murray Schisgal, Teatrul „Nottara” București, premiera 3 februarie 1965
- Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu, Teatrul de Comedie București, premiera 20 octombrie 1964, Decor: Popov Vladimir, Costume: Popov Vladimir, Muzică: Ionescu Lucian, Distribuție: Atanasiu Niki (Ogaru), Bogoslava Agnia (Mătușa Cleo), Demian Irina (Gabriela), Dinică Gheorghe (Gherman), Don Ina (Stela), Pellea Amza (Manole), Plătăreanu Valentin (Un admirator)
- Neînțelegerea de Albert Camus, Televiziunea Română, data primei difuzări 14 iunie 1964
- Stăpânul apelor de Constantin Pastor, Teatrul „Barbu Delavrancea” București, premiera 24 decembrie 1964
- Acuzarea Apără de Ștefan Berciu, Teatrul de Stat Brașov, premiera februarie 1964, Decor: Cristodulo Ion, Costume: Cristodulo Ion, Muzică: Ionescu Lucian, Distribuție: Alexandrescu Ștefan (Doctorul Ulmu), Apostol Aristotel (Doctorul Tănăsescu), Candrea-Neleanu Vivi (Judecătoarea), Coman Cornel (Doctorul Costea), Ferra George (Apărarea), Gavlițchi Boris (Profesorul Vlad Dorneanu), Ioanin Cristian (Petre lefescu), Jugureanu Ion (Acuzarea), Lipan Petre Eugenia (Angela Tinga), Mureșanu Vasile (Prodan), Paraschiv Valeriu (Mihai Ulmu), Stescu Elena (Mama Rita), Tamaș Doina (Liliana)
- Dracul uitat de Jan Drda, Teatrul „Barbu Delavrancea” București, premiera decembrie 1963
- Vizita bătrânei doamne de Friedrich Durrenmatt, Traducere: Radian H. R., Teatrul de Stat Brașov, premiera 25 mai 1963, Asistent regie: Bortnovschi Paul, Decor: Bubulac Ovidiu, Muzică: Ionescu Lucian, Distribuție: Apostol Aristotel (Pictorul), Căliman Teofil (Șeful de Tren), Ciogolea Emil (Portărelul), Constantinescu Flavius (Koby), Delast Voinea Constantin (al treilea cetățean), Făgărășanu Alexandru (Polițistul), Farca Dedu Ștefan (Fiul lui), Ferra George (Șeful gării), Fotino Mișu (Preotul), Gridănușu George (Alfred), Ioanin Cristian (Loby), Jugureanu Ion (Judecătorul Hofer), Maximilian Maria (soția lui), Mihăilă Brașoveanu Eufrosin (Medicul), Moruzan Dem (Profesorul), Moruzan Jeni (Claire Zahanasian), Mureșanu Vasile (Gimnastul), Negrea Simona (O femeie), Neleanu Ion (Ziaristul), Puican Dan (Radioreporterul), Rahoveanu Savu (al patrulea cetățean), Siminie Ion (soțul ei), Siritinovici Emil (Primarul), Stescu Elena (altă femeie), Tamaș Doina (fiica lui), Vărădeanu Ion (Primul cetățean)
- Șapte inși într-o căruță de Paul Anghel, Teatrul „Barbu Delavrancea” București, premiera 4 noiembrie 1962
- Mielul turbat de Aurel Baranga, Teatrul „Barbu Delavrancea” București, premiera 19 mai 1962
- Iașii în carnaval și Millo Director de Vasile Alecsandri, Teatrul „Barbu Delavrancea” Bucuresti, premiera 3 martie 1962
- De Pretore Vincenzo de Eduardo de Filippo, Traducere: Potra Florian, Teatrul Tineretului București, premiera 27 decembrie 1961, Asistent regie: Cîrstea Ileana, Decor: Perahim Jules, Asistent decor: Munteanu Simirad Elena, Costume: Perahim Jules, Asistent costume: Munteanu Simirad Elena, Muzică: Alexandru Timuș, Lumini: Constantinescu Titi, Distribuție: Andreescu Mișu (Plăcintarul), Andronescu Medeleine (Cuconița), Anghel Ion (Subcomisarul de poliție), Arsene Natalia (Maria), Caroly Felix (Funcționarul de bancă), Cîrstea Ileana (Fata cuconiței), Coșma Maria (Maria), Cristea Gheorghe (Domnul), Cristescu Constantin (Subcomisarul de poliție), Demion Florica (Portăreasa), Donos Arcadie (Petre), Gingulescu Marcel (Domnul), Ianculescu Dinu (Doctorul), Ifrim Nicolae (Don Ciro), Ion Ilie (Agentul de circulație), Ionescu Cicerone (Iosif), Marinescu Luiza (Nanina), Niculescu Nic (Domnul cu mînecile suflecate), Popa Tudorel (Domnul Străin), Popescu Ion (Domnul cu mînecile suflecate), Popovici Magda (Ninuccia), Tomazolgu Nicolae (Don Ciro), Tuțescu Doina (Doamna străină), Vasiliu Florin (De Pretore Vincenzo), Vasiu Pompilia (Daomna Bătrînă)
- Piața ancorelor de I. Stock, Teatrul de Stat, Galați, premiera 6 mai 1961
- Judecătorul din Zalameea de Calderon de la Barca, Traducerea: Vasilescu Aurel, Teatrul Național Craiova, premiera 8 decembrie 1960, Decor: Nițescu Trăian, Costume: Nazarie Gabriela, Muzică: Urmuzescu Paul, Mișcare Scenică: Pellegrini Angello, Corgrafie: Dumitrescu Adriana, Distribuție: Alexandu Matei (Pedro Crespo), Andronescu Coca (La Chispa), Babeș Cristian (Un sergent), Bărbulescu Constantin (Don Lope De Figueroa), Bondoc Simona (Isabel), Byliga Gheorghe (Notarul), Cojan Mircea (Un sergent), Crăciun Liviu (Juan), Crâșmaru Damian (Don Alvaro De Ateide), Demetriu Alfred (Regele Filip al II-lea), Enache Nicolae (Nunio), Fotino Mihai (Don Mendo), Moldovan Victor (Rebolledo), Petrescu Viorica (Ines), Rauțchi Constantin (Nunio)
- Prețioasele ridicole de Moliere, spectacolul montat in cadrul conferințelor experimentale ale TNB, 1960, Distribuție: Cosma Brașoveanu (Un spadasin), Dumitru Chesa (Du Crosy), Ion Ghișe (La grace), Adela Mărculescu (Magdelon), George Motoi (Gorgibus), Zoe Muscan (Cathos), Nicoleta Sonea (Marotta), Radu Voicescu (Dodelet)
- Peripețiile bravului soldat Svejk dramatizare de Jean Grosu dupa Jaroslav Hasek, Teatrul Național Craiova, premiera 20 februarie 1959, Asistent regie: Amza Pellea, Petre Barbu, Scenograf: Ion Popescu Udriște, Muzică scenă: Pascal Bentoiu, Lumini: Vadim Levinschi, Distribuția: Matei Alexandru (Svejk), Virgil Bădescu (Palivett), Mircea Bohoreanu (Funcționarul de poliție), Emil Bozdogescu (Individul), Ilie Cernea (Vendler), Pavel Cișu (Baldun), Mihai Constantinescu (Al doilea jandarm, Primul medic), Iancu Goanță (Von Zillergut), Costică Ionescu (Al doilea medic), Ștefan Moisescu (Șeful de post), Barbu Morcovescu (Slavik), Madeleine Nedeianu (Mulerova), Amza Pellea (Otto Katz), Richard Rang (Judecătorul), Constantin Sassu (Lukas), Chira Scarlat (Kati), Aristide Teică (Agentul), Tudor Vișan (Primul jandarm)
- Gâlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni, Traducător: Florian Potra, Teatrul Național Craiova, premiera 14 martie 1958, Scenograf: Ion Popescu Udriște, Lumini: Vadim Levinschi, Distribuție: Virgil Bădescu (Jupîn Toni), Marta Balint (Orsseta), Mircea Bohoreanu (Titta Nane), Margot Boteanu Păcuraru (Mătușa Pasquala), Emil Bozdogescu (Portărelul), George Bulandra (Isidora), Ioana Bulcă (Orsseta), Areta Frunză (Cannocchia), Madeleine Nedeianu (Mătușa Libera), Florica Niculescu (Mătușa Pasquala), Amza Pellea (Beppe), Silvia Popovici (Lucietta), Rodica Radu (Checca), Richard Rang (Isidoro), Constantin Rauțchi (Jupîn Fortunato), Dumitru Rucăreanu (Toffolo), Emilian Stancu (Signor Diavolo), Aristide Teică (Jupîn Vicenzo), Sanda Toma (Checca)
- Tudor din Vladimiride Mihnea Gheorghiu (în colaborare cu Radu PENCIULESCU), Teatrul Național Craiova, premiera 2 octombrie 1957, Decor: Constantinescu Teodor, Costume: Constantinescu Teodor, Muzică: Dumitrescu Gheorghe, Lumini: Levinschi Vadim, Distribuție: Bădescu Virgil (Grigore Brîncoveanu), Balint Marta (Aristița Vlahos), Bohoreanu Mircea (Iordache Olimpiotul Oarcă) Bozdogescu Emil (Grămăticul), Bulcă Ioana (Aristița Vlahos), Busulescu Marius (Poslujnicul Căleteanu), Cernea Ilie (Sir Wyborn Bargave), Cișu Pavel (Un flăcau), Comăneanu Remus (Vornicul Samurcaș), Constantinescu Mihai (Fanache), Frunză Areta (Glafira), Goanță Iancu (Gîrbea), Hădîrcă Mircea (Zoican), Iliescu-Anatin Petre (Gheorghe Lazăr), Ioanescu Costică (Kir Iani), Ionescu Florin (Urdăreanu), Marinescu Ion (Vlădică Ilarion), Nani Vladimir (Grigore Ghica), Nedeianu Manu (Vulpe Filipescu), Nicolae Radu (Gheorghiță), Nițulescu Vasile (Sinior Ott), Pellea Amza (Cioran Fierar), Petre Barbu (Ucenicul Bondoc), Rang Richard (Consulul de Pini), Rauțchi Constantin (Bătrânul), Rocoș Ovidiu (Moș Pîrvu), Rucăreanu Dumitru (Barbu Văcărescu), Sassu Constantin (Leventis, secretarul consulului de pini), Teică Aristide (Stoica), Teodorescu Aurelia (Maica lui Tudor), Toma Sanda (Tinca, fara lui moș Pîrvu)
- Peer Gynt de Henrik Ibsen, Studioul Casandra al I.A.T.C., 15 martie 1957, Coregrafie: Paule Sibille, Distribuție: Blănuță Leopoldina (Aase), Băltărețu Constantin (Țăran I), Brașoveanu Cosma (Marele Topoeitor), Bulcă Ioana (Solveig), Chiodaru Dumitru (Dovrei), Dichiseanu Ion (Căpitanul), Don Liana (Femeia in verde), Ionescu Irina (A II-a fată), Piersic Florin (Peer Gynt), Pintilescu Gheorghe (Coton), Polizu Alexandra (Ingrid), Radovici Victor (Țăran II), Rusu Cornel (Calon), Saizescu Geo (Directoru Ospiciului), Spînu Anatol (Marinarul), Tapalangă Rodica (O fată)
Cronici care tratează opera personalității:
Amadeus
Ce zi frumoasă
http://www.tvr.ro/ce-zi-frumoasa-de-michel-de-ghelderode-la-25-de-ani-de-uniter_12526.html#view
Interviu Dinu Cernescu
https://www.youtube.com/watch?v=Gopb-0YvTDk
Marina Constantinescu, Infinitul lui Cernescu, în „România literară”, nr.44/2020
https://romanialiterara.com/2020/10/infinitul-lui-cernescu/
Doina Papp, Viaţa de regizor a lui Dinu Cernescu, povestită de el însuşi, în „Adevărul.ro”, 13.12.2020
Anca Vancu, Interviu Dinu Cernescu, regizor de teatru: „În puşcăria România lui Ceauşescu, eu eram foarte liber“, în „Adevărul”, 14.10.2017
Paul Cornel Chitic, `Decorul pentru Hamlet~
Interviu
http://www.cimec.ro/teatre/revista/1987/Nr.4.anul.XXXII.aprilie.1987/imagepages/image10.html
Interviu
Interviu
Interviu
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1968/Nr.7.anul.XIII.iulie.1968/imagepages/image33.html
Interviu
http://www.cimec.ro/teatre/revista/1960/Nr.6.anul.V.iunie.1960/imagepages/image14.html
Dinu Cernescu „Revelația textului” Teatrul, nr 4, 1975.
Cronici la spectacole:
Amadeus (1982)
Timon din Atena (1978)
Zamolxe (1976)
Matca (1974)
Hamlet (1974)
István Szöcs, „Hamlet – Magasnyomású Térben”, în „Elöre”, 29 martie, 1974
Natalia Stancu, Hamlet de W. Shakespeare la Teatrul „C.I. Nottara”, în „Scânteia”, 19 martie 1974
Margareta Bărbuţă, „Hamlet” de William Shakespeare, în „Contemporanul”, 22 februarie 1974
Mihai Ungheanu, Roluri mari pentru mari actori, în „Scânteia tineretului”, 21 februarie 1974
Virgil Munteanu, „Hamlet”, Teatrul, nr. 3, 1974, p. 43.
Valentin Silvestru, „Hamlet la Teatrul Nottara”, România literară, 14 februarie 1974.
Măsură pentru măsură (1971)
Valentin Silvestru, „Măsură pentru măsură la Teatrul Giulești”, România literară, 16 decembrie 1971, p. 20.
Ion Cocora, „Alegoria ca mod de comunicare politic”, în Privitor ca la teatru, vol. I, Cluj, editura Dacia, 1975, pp. 15-17.
Meșterul Manole (1968)
http://www.cimec.ro/teatre/revista/1969/Nr.1.anul.XIV.ianuarie.1969/imagepages/image36.html
Viziuni flamande (1968)
Tigrul (1965)
De Pretore Vincenzo (1961)
Peer Gynt (1957)
http://www.cimec.ro/teatre/revista/1957/Nr.5.anul.II.mai.1957/imagepages/image39.html
Citate cronici:
„Spectacolul capătă rezonanțe mai acerb critice, mai vehemente: dacă piesa, ca mai toate scrierile lui De Filippo, poate fi definită ca o comedie melodramatică, cu unele semnificații satirice, spectacolul este hotărât și fățiș satiric (…) Dinu Cernescu se străduiește să prindă nemijlocit ideea în imagine, să o exprime vizual și, de cele mai multe ori, reușește. Decorul lui Perahim este, din acest punct de vedere, de o însemnătate esențială în spectacol, sugerând din chiar imaginea pe care o vede spectatorul la ridicarea cortinei înțelesul acțiunii care încă nu a început (…) Perahim răstoarnă însă raporturile dintre erou și interlocutorul său mut. Monologul se desfășoară pe o platformă înălțată cu câteva trepte față de nivelul scenei, aproape pustie (într-un colț se zărește un felinar, în avanscenă se află etalate, pe un panou mișcător, revistele de reclamă la o tutungerie); în mijlocul scenei se ridică, masiv și alb, piedestalul unui colos: statuia (…) Un exemplu: convorbirea cu «sfântul», înțelegerea lui Vincenzo cu patronul ales, are loc în piesă în fața unui mic tabernacol pe care se află o statuetă a sfântului Iosif. Perahim răstoarnă însă raporturile dintre erou și interlocutorul său mut: monologul se desfășoară pe o platformă înălțată cu câteva trepte față de nivelul scenei, aproape pustie (…) în mijlocul scenei se ridică, masiv și alb, piedestalul unui colos – statuia. Discutând cu acest copleșitor monument, rugându-se uriașelor degete desculțe, și aruncându-și strigătele spre înălțimi, acolo unde bănuim că se află capul statuii, De Pretore discută cu întreaga sa lume, înfruntă cerul și pe toți puternicii, se răfuiește cu ei”[1].
În ultimul tablou al spectacolului întreaga schelă se ridica în podul teatrului, simbolizând prin această mișcare împlinirea construcției lui Manole; lăsând scena goală, tăiată doar de verticala a 12 frânghii şi orizontala, câteva zeci de lumânări puse la rampă. Deși scena era goală, imaginea construcției finite exista în mintea spectatorilor. Construcția lui Manole se găsea undeva între scenă şi sală, la punctul de întâlnire a două imaginații – a publicului şi a actorilor – ajutate de puterea de sugestie a celui mai generos spațiu teatral: spațiul gol (…) Ore zilnice de mișcare cu Soby Cseh, lecții de canto, repetiții fără oră de terminare, toate acestea au creat un climat de travaliu teatral pe care arareori îl voi regăsi. Lucram ca un dirijor cu o minunată orchestră ce răspundea perfect în toate compartimentele ei. Era perioada de entuziasm a Teatrului Giulești.”[2].
„Regizorul Dinu Cernescu, care a înscris în activitatea sa atâtea victorii juvenile, construite cu ingeniozitate și vervă îndrăzneață, trece acum pragul creațiilor înțelepte, înfăptuind un spectacol de o matură temeritate. Întâiul său merit stă în măreția spectaculoasă a montării, în elaborarea unui ritm de joc grandios fără grandilocvență și monumental fără somptuozitate, Un decor care își sprijină schelăria pe un fundal aerat, pare să acorde văzduhului culoare și consistență (Scenografia, Sanda Mușatescu). O atentă stăpânire a dinamicii de ansamblu alternează ceremonialul static cu o abilă succesiune de mișcări bruște, care refac mereu punerea în pagină a peisajului scenic. (…) Iată, prin urmare, și cel de-al doilea merit al regiei: o consecventă de respingere a tentațiilor naturaliste în favoarea cadrului mitic și a ambianței generice, cu o notă distinctă de autenticitate. În acest chip, simțământul vecinătății cu sfera marilor taine a fost comunicat fără a se recurge la artificiile feeriei. Muzica de scenă (Ștefan Zorzor), a slujit cu eficacitate această linie, însoțind clădirea Lăcașului cu un înveliș sonor stilizat”[3].
- „Cronica” lui Vicu Mîndra la splendidul Viziuni flamande[4], cuprinzând Escorial și Columb, e dominată de entuziasmul criticului față de introducerea pe scenele românești a operei dramaturgice a lui Michel de Ghelderode, ratând drastic originalitatea și valoarea intrinsecă a montării.
Dinu Cernescu a știut foarte precis ce urmărește. Și a înscenat textul cu tehnica opticianului care schimbă lentile din ce în ce mai puternice pentru a expune clar o suprafață din ce în ce mai limitată, unde observă o micromișcare ce-l fascinează. Din țesutul atât de bogat, el a decupat o fâșie, cea a angrenajului politic, și a examinat-o insistent, până când piesa i-a apărut mai mult ca o piesă a politicii, a resorturilor ei ascunse, a manevrelor cărora le cade victimă omul mărunt, oarecare (…) În registrul pe care l-a ales, spectacolul transmite puternic sentimentul farsei tragice. Mișcarea rigidă, punctată de hohotele sarcastice ale bufonului (personaj inventat din necesități argumentative), neliniștitoarele reverberații sonore (muzica Ștefan Zorzor), un fel de cinism lipsit de veselie se îmbină, realizând o violentă parodie a puterii alienate, într-o lume ticăloșită. Una din problemele delicate ale montării, care mizează în cel mai înalt grad pe expresivitate, este raportul dintre idee și imagine. Momentul înalt al acestui raport, când se atinge transparența ideală a cristalului nobil, este începutul, siluetele înscrise în spațiul gol al scenei vaste (ce minune în sine este o asemenea scenă!) dobândesc aură poetică, creează o emanație a teatrului pur, care se consumă foarte repede, la propria sa flacără și nu izbutește să se mai repete. Apoi apare senzația de suprasaturare. Pentru a servi fiecare intenție regizorală, scenograful Sorin Haber a inventat foarte mult și cu un real talent al grotescului, a șocantului – până într-atât că raportul firesc s-a răsturnat și spectacolul e dominat de scenografie. Alfabetul vizual al montării are ca dominantă „urâtul” – instrument cu două și chiar mai multe tăișuri, a cărui mânuire cere însă măsura cea mai fină; altfel, deși semnul e întotdeauna descifrabil, nu e validat artistic (împlinirea păcatului lui Angelo; ori caracterul voit eteroclit al costumelor) ”[5].
- „O cronică centrată aproape exclusiv pe construcția de semnificație și hermeneutica spectacolului publică, de exemplu, în 1972, în revista Tribuna, Ion Cocora, cu titlul „Alegoria ca mod de comunicare politic”; cronica va fi republicată în volumul I al Privitor ca la teatru, Cluj, editura Dacia, 1975, pp. 15-17. Și Valentin Silvestru acordă spectacolului o cronică eseu de analiză fină, vezi „Măsură pentru măsură la Teatrul Giulești”, România literară, 16 decembrie 1971, p. 20.”
„[Regizorul] a făcut din Danemarca o închisoare, metaforă tradusă destul de naiv de Helmut Stürmer, cu zăbrele negre și uși de fier trântite zgomotos. De ce nu și o coajă de nucă din care Hamlet să-și contemple nemărginirea? Cred că Cernescu a greșit reducându-l pe Hamlet la dimensiunile oricărui curtean, supus neputincios legilor vremii și locului. Hamlet e un om, firește, dar un om de o structură deosebită, gânditor adânc, sensibil, mituit de patimi, chinuit de întrebări fundamentale, dornic de dreptate, însetat de adevăr, spirit mult deasupra celorlalți, poet, filosof. Ștefan Iordache a fost prea puțin din toate, de aceea spre final se pierde, se destramă, devine nedeslușit, aproape de neînțeles și aproape inutil. Ștefan Iordache, care ar fi putut fi mult mai mult, e derutat, devine patetic, sunt momente când își iese din matca jocului său simplu și atât de firesc, zbătându-se în gol. Ca și Gilda Marinescu, admirabilă în scenele cu Alexandru Repan, vigurosul rege tânăr, devorată de patimă, decisă în gesturi iremediabile care o fac părtașă la crimele comise de Claudius, dar surprinzător de nestatornică în mijloace. […] Sunt neîmpliniri ale spectacolului, probleme lăsate în gol sau duse până la jumătate și nu-i e nimănui de folos să fie trecute sub tăcere, câtă vreme tuturor le este limpede că nu sunt precumpănitoare”[6].
Hamlet e un spectacol de cultură și un spectacol politic. E un spectacol de cultură teatrală fiindcă în el regăsim topită enorma exegeză shakespeariană, trecută însă prin filtrul gândirii și sensibilității lui Cernescu. E un spectacol politic pentru că întregul sistem de gândire regizorală se clădește pe o atitudine politică fermă față de adevărurile cuprinse în text. Spectacolul Hamlet decurge din montarea Măsură pentru măsură și se înrudește îndeaproape cu toate spectacolele care țintesc să înfățișeze pe Shakespeare într-o lumină contemporană. […] E pentru prima oară în istoria spectacolului hamletian la noi când piesa e privită ca o tragedie a luptei pentru putere – dobândită prin vărsare de sânge, păstrată prin vărsare de sânge, pierdută la fel. E un șir de crime, ca în tragediile regale. Dreptul de a domni se dobândește prin violență, șiretenie, uneltiri și se pierde în același fel. Claudius (Alexandru Repan) își asasinează mai vârstnicul frate din rațiuni politice, nimic nu ne îndreptățește să credem c-a făcut-o numai din dragoste pentru Gertruda. Complicitatea la crimă le sporește pasiunea, îi leagă și îi face precauți. Curtea regelui danez forfotește de păzitori și iscoade, un aparat de represiune perfect pus la punct îl apară pe rege, care știe că oricând poate sfârși ca fratele său. În ungherele tainice ale castelului se urzește însă un nou complot: sunt nobilii Marcelius și Bernardo, e Horațio, care uneltesc asasinarea lui Claudius. Horațio (Mircea Anghelescu) nu mai e prietenul lui Hamlet, e dușmanul actualului rege. În Hamlet, Horațio vede brațul răzbunării și, o vreme, succesorul lui Claudius. Trădează Horațio prietenia lui Hamlet? Nu. Această prietenie are un singur sens, de la Hamlet la Horațio, acesta din urmă îi arată prințului doar devotament…[7]
- Pe de altă parte: Printre alții, Valentin Silvestru, „Hamlet la Teatrul Nottara”, România literară, 14 februarie 1974. Dar și Ion Cocora dedică spectacolului un complex eseu hermeneutic în revista Tribuna, exemplar în felul lui atât pentru stilistica de tinerețe a criticului, cât și ca interpretare filozofic-comparatistă; Cocora nu descrie decât foarte sumar dimensiunea vizuală a spectacolului, dedicând însă ample pasaje interpretărilor actoricești, între care se disting Ștefan Iordache, Ștefan Radof și Alexandru Repan. Eseul va fi republicat în volumul I al culegerii Privitor ca la teatru, Cluj, Editura Dacia, 1975, pp. 18-25.
„Hamlet pe scena Teatrului „Nottara” nu e în nimic un act întâmplător. Dinu Cernescu restructurează din interior cumplita dramă a prințului danez, redistribuind rolurile personajelor în consens cu adevărul existențial și politic al publicului. Fiindcă acesta este și el o componentă a spectacolului, obligat de chiar concepția regizorală să joace teribilul rol de martor mut, pentru moment fără putința de a interveni, dar nicio clipă situat în afara evenimentelor. Căci regizorul insistă ingenios pe semne și sugestii ce întrețin o stare dramatică specială, deosebit de ridicată, la a cărei particularizare a contribuit neîndoielnic și ideea de a recurge la o sală de numai o sută de locuri, având parcă darul să fixeze cu o mult mai mare forță dimensiunile în conștiință. Și întrucât însăși sala aparține viziunii, scenografia lui Helmut Stürmer și-o subordonează în întregime, o transformă într-un element tensional activ, gândind-o și adoptând-o ca pe orice alt auxiliar al unei arhitecturi unitare”[8].
„Astfel, Ștefan Iordache este cu atât mai adevărat în rol, cu atât își dovedește mai plenar resursele de mare actor, plenitudinea lăuntrică, sensibilitatea și fantezia, cu cât cel puțin pe durata spectacolului anulează așa-zisul Hamlet ideal, convingând, în tot, că nu există altul în afara celui care moare atins de vârful otrăvit al spadei în seara când îl interpretează. Demonismul presupus a fi caracteristic lui Hamlet nu-l mai satisface pe Dinu Cernescu; de aceea, stările prin care Ștefan Iordache își poartă personajul nu depășesc normalitatea, zbuciumul și mânia, nebunia simulată după o logică perfect sesizabilă, disperarea tot mai cumplită a însingurării – nu mai sunt atribute ale unei condiții umane speciale, nu mai prefigurează un Hamlet romantic”[9]
„…în reprezentația Teatrului Giulești, piesa Amadeus oferă exegezei scenice mai multe niveluri de interpretare: cheia sociologică nu o exclude pe cea psihanalitică, înțelegerea profană a artei solicită, complementar, respectul sacralității ei; un inefabil al Geniului pulsează salutar, compensând dependența artistului de circumstanțele și instanțele timpului. Spectacolul construit de Dinu Cernescu pune în valoare, în mod subtil, dialectica acestui joc cu reguli adesea neînțelese de participanți și cu legi dictate de Posteritate (…) Ascendentul relativ al civilizatului Salieri asupra sălbaticului Mozart, în imediat, și absoluta lui nulitate în perspectiva timpului – această clară diagramă a Valorii devine coordonata montării realizate de Dinu Cernescu, reprezentație ce reține esența piesei, decantându-i ideile. Dacă generatorul de idei al spectacolului este personajul Salieri, producătorul emoțiilor și purtătorul „tezei” (contrastul dintre Om și Operă) este, firește, Mozart. Genialitatea personajului o exprimă muzica (construită într-un indispensabil și abil argument dramatic), iar „făptura” lui excentrică o compune cu foarte mult talent, în spiritul și intențiile piesei, tânărul Răzvan Vasilescu. În interpretarea sa sunt atenuate cu tact regizoral și bună intuiție violențele de limbaj și atitudinile șocante, pentru a se da frâu liber vioiciunii, neastâmpărului, izbucnirilor unui «tânăr furios» avant la lettre, ale cărui purtări, fie ele sfidător cabotine sau cu inocență naturale, poartă, cu juvenilă grație, pecetea unei libertăți interioare”[10]
[1] Ana Maria Narti „De Pretore Vincenzo”, Teatrul nr 2/1962, p 77
[2] Dinu Cernescu, Regizorul, București, Editura Semne, 2009, p. 58.
[3] Vicu Mândra, „Reîntâlnire cu Meșterul Manole, Teatrul, nr. 1, 1969, p. 70.
[4] Vicu Mândra, „Michel de Ghelderode, un cavaler bizar”, Teatrul nr 4, 1968, pp. 43-48.
[5] Ileana Popovici, „Măsură pentru măsură”, Teatrul, nr. 1, 1972, p. 54.
[6] Virgil Munteanu, „Hamlet”, Teatrul, nr. 3, 1974, p. 43.
[7] Virgil Munteanu, „Hamlet”, Teatrul, nr. 3, 1974, pp. 41-42.
[8] Ion Cocora, „Hamlet și conștiința actuală!, în Privitor ca la teatru, Cluj, Editura Dacia, 1975, p. 20.
[9] Ion Cocora, art. cit. pp. 23-24.
[10] Mira Iosif, ”Amadeus”, Teatrul, nr 2, 1983, p. 50.
