Născută într-o familie din elita intelectuală a Iașului interbelic (mama, Mansi Barberis, compozitoare și profesoară de canto la Conservator, tatăl, Gheorghe Plăcințeanu, medic și profesor universitar), Sorana Iosefina Caterina Plăcințeanu (căsătorită la doar 21 de ani cu profesorul de drept Sextil Coroamă, iar ulterior cu actorul, poetul și dramaturgul Dominic Stanca) a studiat, mai întâi, la o facultate de chimie industrială la Iași, pentru ca, ulterior, să se înscrie la Conservatorul bucureștean: însă nu va urma o carieră în actorie ci, la îndemnul și sub mentoratul Mariettei Sadova, va deveni foarte curând după absolvire regizoare și asistenta acesteia la Institutul de Artă Teatrală și cinematografică „I. L. Caragiale”.
Importanța Soranei Coroamă-Stanca în peisajul regiei românești moderne este una mult mai mare decât notorietatea de care se bucură astăzi: ea poate fi considerată, pe bună dreptate, atât un regizor și publicist teatral novator, de autoritate în epocă, cât și, în generația reteatralizării, o punte de legătură între regizorii care veneau dinspre școala de teatru (Liviu Ciulei, George Rafael, Mihai Raicu, Lucian Giurchescu, Horea Popescu ș.a.) și cei care veneau dinspre literatură – în primul rând nucleul dur provenit din Cercul Literar de la Sibiu (Radu Stanca, Dan Nasta). Înzestrată cu o forță coagulantă dintre cele mai rare, Sorana Coroamă este unul dintre contributorii principali la organizarea, în 1956, a Cenaclului tinerilor regizori „V.I. Popa”. Alături de cei deja menționați (cărora li se adaugă George Teodorescu, Miron Niculescu, dar și tineri actori, scriitori, critici, între care I. D. Sârbu, Șt. Aug. Doinaș, Ion Negoițescu, Ecaterina Oproiu ș.a.) Sorana Coroamă participă cu câteva materiale analitice esențiale[1] la dezbaterea polemică dedicată regiei de teatru (denumită ulterior „dezbaterea reteatralizării”), desfășurată pentru mai bine de jumătate de an în paginile revistelor Contemporanul și Teatrul. Este, de altfel, și unul dintre co-autorii și redactorii Referatului Cenaclului tinerilor regizori „V. I. Popa”, prezentat la Consfătuirea pe țară a oamenilor de teatru din decembrie 1956, material de o importanță esențială în procesul de recunoaștere a regiei de teatru ca profesiune artistică de sine stătătoare și ca act de creație în genere. De altminteri, în aceiași ani 1956-1957, câteva dintre spectacolele puse de ea în scenă au un impact excepțional asupra publicului și criticii: premiera pe țară de la Teatrul Mic cu Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller, ori cea cu Pogoară iarna de Maxwell Anderson de la Naționalul ieșean. Alături de spectacolele lui Liviu Ciulei, Horea Popescu, Lucian Giurchescu și ale tinerilor absolvenți ai IATC David Esrig, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Dinu Cernescu, Valeriu Moisescu, spectacolele Soranei Coroamă-Stanca vor marca, în percepția generală, apariția unei noi generații de artiști, în același timp foarte talentați și beneficiind de bogată cultură teatrală, inclusiv la nivel teoretic.
Succesul Vrăjitoarelor din Salem (piesă parabolă despre bigotismul și teroarea religioasă dintr-o comunitatea americană a secolului XVII, scrisă de dramaturg ca ilustrare/demascare a terorii instituite în SUA de Comisia de investigare a activităților anti-americane condusă de senatorul McCarthy) e, însă, privit din perspectiva biografiei regizoarei, unul premonitoriu. În perioada re-înghețului cultural declanșat de Gheorghe Gheorghiu Dej la finalul lui 1957, cu noi procese politice, arestări și interdicții (în care, de altfel, colegii și prietenii ei Șt. Aug. Doinaș. I. D. Sârbu, Ion Negoițescu sunt arestați), familia Soranei Coroamă cade, la rândul ei, pradă persecuțiilor. Unchiului ei, profesorul universitar Ion Plăcințeanu, mamei și fratelui ei, Gheorghe (Ginel) Plăcințeanu li se înscenează procese politice și sunt aruncați în închisoare, ambii bărbați pierzându-și viața. Sorana Coroamă este dată afară și de la catedră și din teatrul la care era angajată și i se interzice să mai monteze piese de teatru. După ani de suferință și domiciliu forțat (1959-1965), revine la profesiune, punând în scenă zeci de spectacole, atât la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași și, ulterior, la Teatrul Mic din București, unde e angajată, cât și în alte teatre din țară. Între 1978 și 1983 conduce Teatrul „Ion Vasilescu” din București, părăsindu-l după mutarea forțată a acestuia la Giurgiu. După 1990, e pentru scurtă vreme directoare a Teatrului de Operetă (1990-1992) și, mai important, revine în învățământ în 1991, ca profesoară de regie la reînființata Catedră de Teatru a Facultății de Litere din Universitatea Babeș-Bolyai (devenită între timp Facultatea de Teatru și Film).
Urmărind bogata operă spectacologică a regizoarei (unul din, în fond, puținele destine de regizori femei din a doua jumătate a secolului trecut), putem observa o orientare estetică mai degrabă eclectică, lucru datorat în mare măsură și ingerințelor politicului în deciziile repertoriale ale epocii. Atât din recitirea listei de spectacole semnate de Sorana Coroamă-Stanca, cât și din scrierile sau interviurile date de ea în decursul anilor, sunt, totuși, de observat câteva caracteristici definitorii. Pe de-o parte, atitudinea și estetica particulară a regizoarei înclină către un anume neoclasicism, cu accent pe hermeneutica textuală și pe poetica emergentă a piesei de teatru – lucru care o apropie mai degrabă de perspectivele teoretizate de Radu Stanca în deceniul șase decât de evoluțiile „independentiste” și barochizante cu privire la regia de teatru, ce au dominat viața teatrală în deceniile opt și nouă. Pe de altă parte, încă de la începutul carierei, Sorana Coroamă-Stanca pare foarte adesea atrasă de spectacolul de mare montare, multietajat: după succesul cu premiera pe țară a piesei lui Miller, ea pune în scenă, cu ecouri pozitive, spectacole de mare vibrație, ca de exemplu Anton Pann de Blaga (1965), Beckett de Anouilh (1966) la Naționalul din Iași, ori Liola de Pirandello la cel din Cluj, premiera absolută cu Petru Rareș de Horia Lovinescu la Teatrul Nottara, ori întreaga trilogie a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, tot la Iași, ori Hora Domnițelor de Radu Stanca (1968) la Teatrul „Ion Vasilescu”. Apus de soare, prima parte a trilogiei lui Delavrancea, va fi jucat în 1968, în adaptare, și la Suceava, în aer liber, în ruinele Cetății de Scaun. Adesea, spectacolele de mare montare au parte de mai multe distribuții paralele și de muzică de scenă scrisă special – ea colaborând cu compozitori de ținută, de la Sabin Păutza la Cornelia Tăutu, Vasile Spătărelu, Anton Zeman ori Iosif Herțea.
Pe de altă parte, e tot atât de adevărat că regizoarea manifestă o propensiune marcată față se spectacolul centrat pe actor, în care munca regizorală, una de minuție, e topită în valoarea de ansamblu a echipei (cel mai bine se remarcă asta și din coerența și consecvența cu care folosește echipa Teatrului Mic). În această categorie pot fi enumerate succese de durată, ca Maria 1714 de Ilie Păunescu, cu Olga Tudorache în rolul principal (1969), Noaptea Iguanei de Tennessee Williams (1970), Profesiunea doamnei Warren de George Bernard Shaw (1975), Rața sălbatecă de Henrik Ibsen (1976), Dar nu e nimic serios de Luigi Pirandello (1980), Cafeneaua de Carlo Goldoni (1988) ș.a.
Sorana Coroamă-Stanca a fost constant interesată de teatrul radiofonic și, mai ales de cel de televiziune, aici regizând câteva producții de mare impact, între care, din nou trilogia lui Delavrancea, sub titlul Mușatinii (1971) reunind capete de afiș ca Dina Cocea, Radu Beligan, Teofil Vâlcu, George Motoi, Silvia Popovici ș.a.; Mici Burghezi de Maxim Gorki (1973), cu Petre Gheorghiu, Dina Cocea, Ștefan Iordache, Tatiana Iekel, Costel Constantin, Dionisie Vitcu; ori O noapte furtunoasă după I.L. Caragiale (1984), cu excelenta echipă formată din Octavian Cotescu, Dan Condurache, Valeria Seciu, Mitică Popescu, Tora Vasilescu, Horațiu Mălăiele ș.a. Cu curaj și originalitate, a montat în 1984 Oedip de George Enescu la Opera din Weimar, alături de Mihai Brediceanu ca dirijor, spectacol care s-a bucurat de un binemeritat ecou internațional.
Începându-și cariera de regizoare în paralel cu cea de profesoară la I.A.T.C., Sorana Coroamă a fost, pe parcursul întregii sale cariere, o descoperitoare de talente, deschizând drumul, în producțiile pe care le-a regizat, unui număr impresionant de tineri, de cele mai multe ori încă studenți, ale căror începuturi de drum le-a sprijinit cu generozitate. Spirit solar, mereu deschisă către un dialog colocvial, fidelă ideii de muncă în echipă, pe care a teoretizat-o și descris-o în propria publicistică (lucru care, de altminteri, e lesne observabil și practic, în teatrografia sa), regizoarea a fost admirată și respectată de generații și generații de colaboratori.
Sorana Coroamă-Stanca a fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural (1967), Premiul pentru întreaga activitate al Galelor UNITER (1999) și Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2000).
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.02.02
[1] Vezi Sorana Coroamă, „Îndrăzneala este acolo unde începe arta”, în Contemporanul, nr. 12 (494), 28 martie 1956; Sorana Coroamă, „Rosturile unui Teatru Național”, Teatrul, nr. 1, ian.1957, p. 52-54
Alte referințe în presă:
Piese de teatru:
Link-uri către materiale audiovizuale disponibile online (fragmente de spectacol, interviuri etc.):
http://cimec.ro/SCRIPTS/TeatreNou/detaliu_regizori.asp?sq=COROAM%C4%82-STANCA,%20SORANA
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sorana_Coroam%C4%83-Stanca
https://www.facebook.com/lilianabanateanujinca/posts/575878363040103/
https://www.wikiwand.com/ro/Sorana_Coroam%C4%83-Stanca
https://www.teatral.ro/artist/sorana-coroama-stanca
http://www.cunoastelumea.ro/tag/sorana-coroama-stanca/
https://www.uniter.ro/salon-cultural-in-memoria-soranei-coroama-stanca/
O noapte furtunoasă, TVR, 1984: https://www.youtube.com/watch?v=1ky2vMc9E1M
Volume:
Sorana Coroamă Stanca, Dansul tinerilor lupi (Piese de teatru), București, Editura Eminescu, 1983.
Eseuri/publicistică de teatru:
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1957/Nr.1.anul.II.ianuarie.1957/imagepages/image28.html
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1956/Nr.1.anul.I.aprilie.1956/imagepages/image13.html
Cărți dedicate personalității:
George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2012
Șerban N. Ionescu, Dicționarul panoramic al personalităților din România secolul XX, București, 2006, p. 109;
Dicționarul biografic al literaturii române, Paralela 45, București, 2006, Vol. I, p. 392
Cronici care tratează opera personalității:
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1987/Nr.7-8.anul.XXXII.iulie-august.1987/imagepages/image49.html
https://www.academia.edu/37734773/Critica_criticii_de_teatru
Acest sit utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de navigare.
Află mai multe sau ajustează-ți setările.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
