Octavian Cotescu a fost actor și pedagog, reprezentant remarcabil al „generației de aur” a teatrului românesc.
Tatăl său (Ilie Coteț) a fost maistru CFR-ist, iar mama sa (Anastasia Lazăr) telegrafistă la Gara CFR din Iași, iar ulterior la Gara CFR din Timișoara. În anul 1934, împreună cu părinții săi, se mută de la Dorohoi la Iași ca urmare a transferului serviciului tatălui său. Tot în anul 1934 se naște sora sa, Mioara Coteț. În anul 1938, începe să studieze la Școala Primară din Strada Toma Cozma, iar în anul 1942 începe să studieze la Liceul Național din Iași. În anul 1944 Octavian Coteț se înscrie la Liceul Militar din Iași (care va fi transferat la Timișoara, iar ulterior la Pitești – până la desființarea lui în 1945, moment în care se întoarce la Liceul Național din Iași), iar în anul 1946 este admis la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași.
Într-un interviu acordat Evei Sîrbu, Octavian Cotescu mărturisește: „din clasa a VI-a, m-am înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași, împreună cu colegul meu Dan Iordăchescu, la clasa unei mari actrițe şi profesoare Gina Sandri Bulandra […] Era, cred în mine o mare nevoie de spectacol şi o mare dragoste pentru teatru. Eram licean prin clasa I-a sau a II-a nu-mi amintesc exact, când am văzut la Teatrul Național din Iași spectacolul Vicleniile lui Scapin, cu Ştefan Dăncinescu şi, ştiu precis că în acea joi după amiaza, la sfârșitul spectacolului, la aplauze, m-am uitat la Dăncinescu şi m-am văzut acolo, pe scenă, în locul lui primind aplauzele… Am şi încercat să le obțin de altfel, pentru că m-am apucat să organizez un fel de spectacole în fața clasei, la ora de dirigenție, spectacole în care îl imitam pe Miluță Gheorghiu în Coana Chiriţa. Succesul la colegi a fost mare, dar mie nu-mi ajungea. De unde, se vede, graba de a intra la conservator, de fapt, de a ajunge actor de-adevăratelea”[1].
După absolvirea Institutului de Teatru „Matei Millo” – noua denumire a Conservatorului de Artă Dramatică din Iași – deși el voia să joace pe scena teatrului ieșean, în anul 1950 este repartizat de către comisia ministerială de la Iași la Teatrul Municipal (azi, Teatrul Bulandra); directorul instituției la acea dată era renumita actriță Lucia Sturdza-Bulandra. Debutează ca figurant în spectacolul Vad nou de Lucia Demetrius în regia lui Moni Ghelerter, cel care i-a sugerat să-și schimbe numele de scenă din Coteț în Cotescu. Lucia Sturdza-Bulandra propusese Coteanu, însă varianta regizorului a fost cea pentru care optează actorul. Imediat după acest spectacol, a fost distribuit în Pădurea de A. N. Ostrovski, regia Walter Siegfried, unde a jucat împreună cu Lucia Sturdza-Bulandra, Ștefan Ciubotărașu, Jules Cazaban, Emil Botta și debutanta Ileana Predescu. La „Bulandra” a jucat zeci de personaje, fiind coleg cu actori excepționali precum Ion Besoiu, Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Florian Pittiș, Rodica Tapalagă, Ileana Predescu, Petrică Gheorghiu sau Irina Petrescu. Cu Lucia Sturdza-Bulandra, Octavian Cotescu va juca în spectacole memorabile timp de zece ani, până la moartea acesteia, în septembrie 1961[2].
Talentul și versatilitatea actoricească i-au adus aprecieri din partea publicului, dar și din partea colegilor de breaslă. A colaborat cu regizori ca Valeriu Moisescu, Liviu Ciulei, Ion Cojar, Lucian Pintilie, Sanda Manu, Cătălina Buzoianu, Marietta Sadova, Horea Popescu, Dan Puican și mulți alții. Cei peste treizeci de ani de activitate i-au adus în palmares un număr de peste două sute de roluri în teatru, film, televiziune și teatru radiofonic.
În teatru, s-a remarcat cu patruzeci și opt de roluri realizate pe scena de la „Bulandra”, însă a colaborat și cu Teatrul Mic pentru cinci spectacole, dar și cu teatre din provincie pentru trei spectacole: două la Teatrul „Regina Maria” din Oradea și unul la Teatrul de Nord din Satu Mare. Pentru munca scenică, Octavian Cotescu a primit aprecieri din partea criticilor. Din cronici aflăm că, pentru spectacolul Fii cuminte, Cristofor! de Aurel Baranga, regia Valeriu Moisescu, Octavian Cotescu „a realizat o creație valoroasă. Actorul a dozat efectele comice, cu permanent subtext de autoironie, totul în limite îngrădite de o întruchipare veridică. Cotescu ne-a oferit încă o dată prilejul de a urmări jocul său cuceritor prin umor și dezinvoltură, prin inventivitate și simț al parodiei.”[3] Radu Albala afirmă că prin dublul rol interpretat de Cotescu din spectacolul Puricele în ureche de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, actorul „își câștigă încă un galon în ierarhia maturității sale artistice”[4]. Pentru rolurile Tartuffe și Jean-Baptiste Poquelin Molière din Tartuffe; Cabala Bigoților de Jean-Baptiste Poquelin Molière și Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu, Mira Iosif e de părere că „marea creație îi aparține lui Cotescu”[5], aceasta observând că „ipocritul e jucat într-o expresie netă, sintetizatoare, cu câteva impresionante accente ce definesc categoric personajul. În compoziția acestui Tartuffe, în trăsăturile, gesturile și atitudinile lui, găsim decantate câteva experiențe literare și implicit istorice”[6].
Ultimul său rol de la Teatrul „Bulandra” și totodată penultimul din cariera sa[7], Profesorul din Passacaglia de Titus Popovici, regia Mircea Cornișteanu, îl situează pe Cotescu în prim-planul montării datorită interpretării pline de căldură și a zecilor de nuanțe ale privirii și gestului comunicând intens nevoia și bucuria schimbării.[8]
Ca actor, Octavian Cotescu a fost generos cu partenerii de scenă, pentru el relația cu aceștia fiind lege. El e de părere că „în teatru se lucrează în echipă. Aşa ajungem de la echipă, la spiritul de echipă, la noțiunea de animator de teatru, pentru că marile spectacole s-au realizat acolo unde a existat un spirit de echipă, un crez unic, o solidaritate, în sensul unui scop artistic”[9]. Valentin Silvestru spune despre el că a comunicat extraordinar cu Gina Patrichi (partenera sa de scenă din Hedda Gabler de Henrik Ibsen, regia Cătălina Buzoianu) astfel încât criticul a avut senzația că a pătruns cu indecență într-o scenă intimă dintr-o casă necunoscută[10]. Același Valentin Silvestru amintește și de Minetti de Thomas Bernhard în regia Ancăi Ovanez Doroșenco, spectacol jucat la Teatrul Mic București, în care Cotescu a realizat o antologie a procedeelor și o sinteză a modurilor sale de conspect, propunând o biografie glosată a unui bătrân și decrepit actor vest-german, în retrospecții cu visări funambulești. Actorul a depășit considerabil condiția personajului prin contextualizări original gândite, lux de detalii, policromie categorială a realismului întruchipării[11], acesta adăugând că
„pe lângă datele ce i le cunoșteam, Cotescu și-a mai relevat aici capacitatea excepțională de a decupa spații scenice proprii în ambianță, o mobilitate tot atât de excepțională – ce-l făcea să umple scena, vădindu-se stăpânul absolut al unei lumi transcendente, propulsate de fantoșe viscolite – și un fel propriu de a utiliza costumul […] într-un palton rău croit. Îl folosea ca pe un vestmânt prea larg, pentru a sugera bătrânul istovit de vârstă și de privațiuni. Îl făcea să fluture în complicatele arabescuri ale corporalizării. Și, deodată, buleandra ponosită se transforma într-o mantie vrăjitorească, evocând cu atâta forță poetică mirajele artei încât te așteptai ca pe la poale să se ivească spiriduși și iele”[12].
Având un timbrul vocal unic, cald și plăcut, Octavian Cotescu a fost un colaborator fidel al teatrului radiofonic, jucând în peste șaizeci de spectacole, vocea sa fiind una dintre cele mai cunoscute publicului larg. Fie că se auzeau la radio sau erau imprimate pe discuri de vinil, vorbele marelui actor au încântat amatorii de poveşti şi basme – copii şi nu numai – prin vorba caldă, domoală a povestitorului din Darul spiriduşilor de Fraţii Grimm, din Greuceanu al lui Petre Ispirescu sau Harap-Alb al lui Ion Creangă, din Motanul încălţat de Charles Perrault, Fetiţa cu chibriturile a lui Hans Christian Andersen ori de glasul motanului din Familia Chiţ-Chiţ a lui Ion Pas.[13]
Dacă anul 1950 este anul debutului său în teatru, anul 1960 este tot un an de debut pentru Octavian Cotescu: i se încredințează primul rol în film, Lt. Dragu în Portretul unui necunoscut, regia Andrei Călărașu și Gheorghe Turcu și, tot în 1960, își începe cariera didactică la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (azi, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București), unde va deveni rector în perioada 1980 – 1985.
Pe marele ecran, Octavian Cotescu a jucat în peste cincizeci de producții cinematografice alături de Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, Irina Petrescu, Mariana Mihuț și nu numai, însă actorul a apărut adesea și pe micul ecran, la Televiziunea Română, atât în seriale sau spectacole de teatru TV, cât și în scenete umoristice.
Ca pedagog, a pregătit actori care și-au lăsat puternic amprenta asupra teatrului și filmului românesc, printre aceștia se numără Horațiu Mălăele, Maria Ploae, Mariana Mihuț, Anton Tauf, Rodica Mandache, Ileana Iurciuc, Ovidiu Iuliu Moldovan, Aimée Iacobescu, Catrinel Dumitrescu. Aceasta din urmă îl descrie ca fiind „generos și plin de umor, marele actor a fost Profesorul. Profesorul iubit de toți studenții. «E o doză de nebunie în meseria noastră de dascăli de Arta actorului. În fond, noi îi pregătim pe cei care ne iau locul», spunea el glumind. Am beneficiat de doza asta de minunată nebunie și îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a socotit demnă să port pecetea Clasa Cotescu”[14]. Acestei liste de actori pe care i-a pregătit Octavian Cotescu i se adaugă și numele actriței Valeria Seciu, care îi va deveni, din 1966, soție[15].
În cadrul Institutului, Octavian Cotescu a montat șapte spectacole cu studenții: Cum vă place de William Shakespeare (1963), O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale și Cântăreața cheală de Eugène Ionesco (1967), Procesul Horia de Alexandru Voitin, O sărbătoare princiară de Teodor Mazilu și Opera de trei parale de Bertolt Brecht (1974), Acești nebuni fățarnici de Teodor Mazilu (1982). Profesorul Octavian Cotescu cerea de la studenți asimilarea unei bune tehnici interioare. Ura diletantismul, mimarea, reprezentarea exterioară şi demonstrativă, grimasa, artificiile, efectele[16]: „în calitatea mea de membru în consiliile de admitere, (la Actorie) am căutat să depistez ceea ce este fabricat special pentru a câștiga un concurs, şi cu cât este mai confecționat să-l elimin din competiție. Între aspiranții cu posibilități sunt deseori niște prăpăstii imposibil de ignorat. Când vrei să faci teatru trebuie să spui, necondiționat adevărul, în fiecare clipă. Mă simt jignit să rostesc cuvinte de laudă veleitarismului şi minciuna”[17].
În dezvoltarea itinerariului său profesional, Cotescu numește două nume de seamă ale teatrului românesc: dramaturgul Teodor Mazilu și regizorul Liviu Ciulei. În ceea ce-l privește pe Mazilu, actorul afirma: „[n.a. Mazilu] M-a învăţat ce înseamnă a fi generos şi modest până la umilinţă în faţa vieţii şi a artei. Îi rămân recunoscător, pentru că nu şi-a conceput arta decât în relaţia dură cu viaţa, într-un superb echilibru între coordonare şi necruţare, care l-a proiectat definitiv în istoria literaturii noastre. Îi voi fi recunoscător pentru că mi-a arătat că arta nu poate trăi fără nelinişte şi îngândurare. Şi-i voi mulţumi întotdeauna pentru puterea cu care a susţinut condiţia de creator a actorului, la care s-a uitat întotdeauna curios şi mirat, îngăduitor şi fascinat, luându-l alături şi trasmiţându-i acea atât de profundă şi atât de caracteristică stare a lui, stare de iubire”[18]. În ceea ce-l privește pe Liviu Ciulei, Octavian Cotescu declară:
„De la Ciulei am învăţat un lucru indispensabil pentru profesia de actor, şi anume ştiinţa relaţiilor dintre personaj şi scenă. A relaţiilor, aşa cum dramaturgul nu le poate aşterne pe hârtie, o bogăţie a lumii interioare a personajelor în afara replicilor propriu-zise. Am învăţat apoi absoluta necesitate ca actorul lucid, conştient, să aducă în orice gen de teatru adevărul pe scenă…”.[19]
Ca recunoaștere pentru activitatea sa, Octavian Cotescu a fost distins, prin Decretul nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial nr. 96 din 7 noiembrie 1967, cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”, cu Premiul ATM pentru întreaga activitate în 1984 (Asociația Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale – ATM, predecesorul Uniunii Teatrale din România – UNITER), dar și cu două premii „In memoriam”: Premiul special al juriului acordat de ACIN (Asociația Cineaștilor din România) în 1985 și Premiul special al juriului pentru rolurile din filmele Clipa de răgaz, Lucrare de control și Căsătorie cu repetiție la Festivalul de la Costinești în 1986; numele său se regăsește și pe „Gongul Thaliei” amplasat pe Aleea Celebrităților din București.
Octavian Cotescu considera că „o primă condiție a succesului este a avea ceva de spus!”[20], iar prin moștenirea pe care a lăsat-o generațiilor următoare, nu doar că a avut ceva de spus, dar a și demonstrat prin reușitele artistice că locul său este în galeria marilor actori români.
(specializarea Artele spectacolului – Actorie, anul III, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș)
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.02.16
Bibliografie
Note
[1] Eva Sîrbu, Octavian Cotescu: omul n-are vârstă, în „Cinema”, anul X (118), nr. 10, octombrie 1972, p. 44.
[2] Răzvan Moceanu, Portret: Octavian Cotescu – un actor inegalabil, Url: https://www.radioromaniacultural.ro/portret-octavian-cotescu-un-actor-inegalabil/, data accesării 21 august 2021.
[3] Valeria Ducea, «Fii cuminte, Cristofor!» de Aurel Baranga (Premieră la Teatrul «Lucia Sturdza Bulandra»), în „Teatrul”, anul X, nr. 1, ianuarie 1965, p. 70.
[4] Radu Albala, «Puricele în ureche» de Georges Feydeau (Teatrul «Lucia Sturza Bulandra»), în „Teatrul”, anul XV, nr. 1, ianuarie 1970, p. 48.
[5] Mira Iosif, «Tartuffe» de Molière şi «Cabala bigoţilor» de Mihail Bulgakov (Teatrul «Bulandra»), în „Teatrul”, anul XXVII, nr. 4, aprilie 1982, p. 48.
[6] Idem.
[7] [n. a.] ultimul fiind jucat la Teatrul de Stat Oradea (azi, Teatrul „Regina Maria” – Trupa „Iosif Vulcan”) în spectacolul A optsprezecea cămilă (În toate timpurile iubirea) de Samuil Alioșin, regia Victor Ioan Frunză.
[8] Cf. Ileana Berlogea, «Passacaglia» de Titus Popovici – Teatrul «Bulandra», în „Teatrul”, anul XXXIV, nr. 5, mai 1989, p. 6.
[9] Monica Andrei, Octavian Cotescu – portret inedit, în „Ziarul Metropolis”, 14 februarie 2017, Url: https://www.ziarulmetropolis.ro/octavian-cotescu-ar-fi-implinit-astazi-83-de-ani/.
[10] Cf. Valentin Silvestru, In memoriam: Arta lui Octavian Cotescu, în „Teatrul”, anul XXX, nr. 10, octombrie 1985, p. 58.
[11] Idem.
[12] Idem.
[13] Răzvan Moceanu, Portret: Octavian Cotescu – un actor inegalabil.
[14] Catrinel Dumitrescu i-a adus un omagiu marelui Octavian Cotescu la Festivalul Național de Comedie. Url: http://www.fanitardini.ro/stiri-evenimente/catrinel-dumitrescu-i-a-adus-un-omagiu-marelui-octavian-cotescu-la-festivalul-national-de-comedie/, data accesării 22 august 2021.
[15] [n. a.] Octavian Cotescu și Valeria Seciu au avut un copil, Alexandru, care s-a născut în 1968 și care în anul 1975 va fi coleg de distribuție cu tatăl său în filmul Păcală, în regia lui Geo Saizescu. Deși atât Octavian Cotescu, cât și Valeria Seciu sunt considerați repere importante ale teatrului românesc, fiul lor a decis să nu le urmeze profesia, ci să urmeze calea monahală, trăind la Mănăstirea Vatopedu de la Muntele Athos, Grecia, sub numele bisericesc Daniil.
[16] Monica Andrei, Octavian Cotescu – portret inedit.
[17] Idem.
[18] Idem.
[19] Idem.
[20] Idem.
Articole semnate de Octavian Cotescu:
Interviuri:
Anchete:
http://www.cimec.ro/teatre/revista/1969/Nr.3.anul.XIV.martie.1969/imagepages/image27.html;
http://www.cimec.ro/teatre/revista/1969/Nr.3.anul.XIV.martie.1969/imagepages/image28.html;
http://www.cimec.ro/teatre/revista/1969/Nr.3.anul.XIV.martie.1969/imagepages/image29.html;
http://www.cimec.ro/teatre/revista/1969/Nr.3.anul.XIV.martie.1969/imagepages/image30.html;
http://www.cimec.ro/teatre/revista/1969/Nr.3.anul.XIV.martie.1969/imagepages/image31.html
Articole despre Octavian Cotescu:
Url: https://www.ziarulmetropolis.ro/octavian-cotescu-ar-fi-implinit-astazi-83-de-ani/
Lucian Pintilie, Octavian Cotescu – Ei văzuți de ei în Revista Cinema nr. 1, ianuarie 1968 apud. All about Romanian Cinema (AaRC), Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România, Url: http://aarc.ro/articol/octavian-cotescu-ei-vazuti-de-ei
Roluri în teatru:
Roluri în teatru radiofonic:
Regie de teatru:
Roluri în film
Roluri televiziune:
Fotografii din spectacole reprezentative:
Fotografii din filme:
Teatru radiofonic:
https://www.mixcloud.com/teatru-radiofonic/william-shakespeare-negutatorul-din-venetia-1974/
https://www.mixcloud.com/teatru-radiofonic/ion-luca-caragiale-o-noapte-furtunoasa-1974/
Teatru TV – fragment:
https://www.youtube.com/watch?v=tRDmttwK-mg
Film:
https://www.youtube.com/watch?v=Gm814bCumtc
Scenete umoristice:
https://www.youtube.com/watch?v=Y-Y-z-jz9Nc
https://www.youtube.com/watch?v=7UL75Yunj_0
Interviuri:
https://www.youtube.com/watch?v=P_ktLBSosow
Emisiuni:
Afișe spectacole:
Afișe filme:
Cărți dedicate personalității:
Capitole, paragrafe și pasaje dedicate personalității:
Copertă carte:
Cronici care tratează opera personalității:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Cotescu
https://www.imdb.com/name/nm0182819/
http://aarc.ro/personalitate/view/2979
Acest sit utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de navigare.
Află mai multe sau ajustează-ți setările.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
