Fiu al actorilor Consuela Roșu și Iurie Darie de la Teatrul de Comedie, Alexandru (Ducu) Darie s-a familiarizat cu scena de mic copil. La vârsta de 6 ani a apărut în spectacolul Troilus și Cressida în regia lui David Esrig, jucând în figurație, un mirmidon. Și-a urmat părinții cunoscând viața teatrală pe care a îndrăgit-o, într-o perioada de mare efervescență a Comediei. De la aceștia a moștenit talentul pentru arta dramatică, iar de la tată și pe acela de desenator. (Talent transmis mai apoi fiului său Serghei, copil rezultat din căsătoria cu scenografa Maria Miu). A făcut studii teatrale de regie la Universitatea de Artă Teatrală și cinematografică I.L.Caragiale din București, la clasa regizorului Dinu Cernescu, cursuri pe care le-a absolvit în anul 1983. Ca student, a realizat între altele spectacolul Paracliserul de Marin Sorescu pentru care a obținut premiu la Festivalul Școlilor de teatru de la Riccione, Italia, în 1983. Examenul de absolvire l-a dat cu Magie roșie de Michel de Ghelderode, manifestând apetit pentru expresia simbolică în spectacolul de teatru, drum stilistic pe care l-a abandonat ulterior, cum vom vedea. După cum a mărturisit în nenumărate rânduri, i-a avut drept mentori pe Gyorgy Harag, Lucian Giurchescu și David Esrig, și mai ales pe regizorul italian Giorgio Strehler, pe care îl numea un Mozart al teatrului.
După facultate a fost repartizat cu o parte din colegi la Teatrul de Stat din Oradea. Primele producții pe această scenă au fost Săptămâna luminată de Mihail Săulescu și Jolly Joker de Tudor Popescu, acest spectacol acid având probleme cu cenzura până la interzicere, care s-a produs după participarea la Festivalul Arta Comediei de la Galați. Atunci i-a fost interzisă și semnătura, iar deblocarea situației s-a făcut cu sprijinul directorului Mircea Bradu de la Oradea, care i-a acceptat propunerea de a monta spectacolul Amadeus de Peter Shaffer în contul unei aniversări a actorului Ion Mîinea, care l-a jucat pe Salieri. Pe afiș, colegii de an Cristian Șofron, Cristina Schiopu și scenografa Maria Miu, care-i devenise soție.
Acest spectacol, datând din anul 1986, a fost și primul mare succes al tânărului regizor. După reprezentația de la București, apreciat fiind pentru anvergura ideilor și a transpunerii în imagini, ca și pentru subtilul caracter subversiv (spectacolul insista, pe lângă temele filozofice conținute, asupra condiției artistului într-un stat totalitar), Amadeus a fost premiat de Asociația oamenilor de teatru și muzică ATM, drept cel mai bun spectacol al anului. La Oradea a mai realizat Zece hohote de râs, de Tudor Popescu, spectacol cenzurat de mai multe ori. În aceeași perioadă dă curs unor invitații de a colabora cu alte teatre. La Teatrul Tineretului din Piatra Neamț a montat RUR de Karel Capek, abordând tema SF a robotizării, spectacol anunțând caracterul vizionar al gândirii artistului. Spectacolul a fost premiat. A realizat apoi la Teatrul Mic din Bucuresti Cameristele de Jean Genet.
Din 1989 devine angajat la Teatrul ce Comedie din Bucuresti, unde realizează în 1990 Visul unei nopți de vară de Shakespeare, primul său mare succes internațional. Conceput ca un spectacol de teatru sărac, în sens grotowskian, Visul lui Darie anunța marea disponibilitate ludică a regizorului care imaginează împreună cu scenograful Puiu Antemir și realizatoarea costumelor, Maria Miu un manej în care, precum într-o arenă de circ, actorii sunt puși să practice un joc acrobatic, atârnându-se de sfori sau făcând diverse tumbe în lumina reflectoarelor pe care tânărul regizor, viitorul maestru light designer, le manipulează cu artă. Comparându-se cu un alt Vis celebru, cel de la Bulandra în regia lui Liviu Ciulei, Darie spunea despre creația sa:
”Spectacolul nostru era jucat cu sânge , era minimalist, murdar, smucit si foarte agresiv….” ( din volumul subsemnatei, Alexandru Darie, Spectacole de poveste).
Tonusul tineresc și fantezia creatoare, dar și curajul de a aborda pe lângă tema lumii ca teatru, în subsidiar, idei politice importante, precum manipularea, fac să se ducă repede vestea despre producție și regizor, aducându-le invitația la Londra, la un cunoscut festival, LIFT ( London International Festival of Theater). Cu prilejul acestui turneu, Ducu Darie se face cunoscut în cercurile teatrale londoneze, și primește invitația să realizeze la Oxford Stage din Londra, în 1992, spectacolul Mult zgomot pentru nimic de Shakespeare. Apoi, o producție cu un text românesc la Royal Court Theatre unde va monta Șarpele de Horia Gârbea.
Ulterior, începe să circule mai mult și ajunge în SUA la New York, Performing Arts Center. Acolo Ducu Darie a realizat câteva spectacole semnificative: Cabala bigoților de Bulgakov, Mizantropul de Molière, și l-a cunoscut pe Liviu Ciulei care a venit din Minnesota să-i vadă spectacolele, sfătuindu-l să se întoarcă în România și să-și facă trupă. După spusele regizorului, în America și-a dezvoltat gustul pentru inovație propunând soluții adesea șocante, precum aceea din Mizantropul, unde plasează acțiunea în primul război mondial și-l trimite pe Alceste în final, pe front.
Revenind în țară, urmează o perioadă intensă de lucru, cu o serie de spectacole realizate la Teatrul Bulandra, unde coagulează în jurul său o trupă de tineri actori printre care : Oana Pellea, Marian Râlea, Manuela Ciucur, Emilia Popescu, Mihai Constantin, Anca Sigartău, Șerban Celea. Cap de serie: Poveste de iarnă de Shakespeare, 1994, în care evanescența imaginilor cu zăpadă și portocale siciliene în care zburdă grupul tinerilor care-și cer dreptul la libertate, se interferează cu drama Perditei, victima comportamentului autoritar al unui tată- rege, inuman și rigid, care o alungă în pribegie, ca urmare a unor vini imaginare atribuite mamei. Spectacolul are premiera la Milano, la Festivalul Uniunii Teatrelor Europene, și cucerește inima vestitului Giorgio Strehler, regizorul care-i va deveni prieten și mentor, și alături care s-a perfecționat în arta luminilor.
Urmează alte spectacole de excepție din seria amintită, printre care Trei surori de Cehov, Iulius Caesar de Shakespeare (care va avea premiera în Japonia, la Tokio) prin care Alexandru Darie face o pledoarie concretă pentru teatrul de artă, acel teatru care exprimă o gândire poetico-filozofică despre lume cu mijloace artistice rafinate stilistic. Teatrul a însemnat pentru el și acel spațiu sacru în care se produce catharsisul, cu puterea de a-l transforma pe spectator din punct de vedere spiritual. Scopul unui spectacol, spunea Darie, e să adâncească cunoașterea de sine și a lumii, făcându-l pe spectator să plece schimbat de la întâlnirea cu piesa și actorii. Sau cel puțin pe gânduri.
Peste ani, regizorul va teoretiza viziunea sa, respingând accesul pe scenă a acelui teatru supranumit de el alimentar, comercial, fără gând și estetică, fără trăiri superioare.
Teatrul bun, spunea el, e acela care ne revelează, ne descoperă lucruri neștiute, îmbogățindu-ne sufletul și mintea. Dacă nu spune ceva nou, fiindcă la marii autori e mereu ceva nou de descoperit, un spectacol e o pierdere de timp….( din volumul Alex Darie, Spectacole de poveste)
În ciuda debutului său ca artist cu atitudine socială (vezi spectacolele politice de la Oradea), Alexandru Darie nu a practicat teatrul agitatoric și nici nu l-a apreciat când a fost vorba de spectacole de inspirație jurnalistică. Teatrul politic a însemnat pentru el altceva și asta s-a văzut în spectacolul său testament, Coriolanus.
Revenind la perioada marilor spectacole de la Bulandra, la lecția Trei surori, mai ales, se cuvine să subliniem preocuparea regizorului pentru lucrul cu actorul. Distribuția acelui spectacol etalon pentru teatrul de artă pe care-l visa, formată din Oana Pellea, Anca Sigartău, Luminița Gheorghiu, Emilia Popescu, Dan Aștilean, Marcel Iureș și Ileana Predescu în rolurile principale, a făcut jumătate din succesul lui, iar felul în care regizorul a armonizat relațiile pentru a atinge tonul elegiac dorit ține de felul în care iubea actorii, fiind și reciproca valabilă. Iulius Caesar, a însemnat și fabuloasa colaborare cu compozitorul Adrian Enescu și aceeași Maria Miu, care i-a stat mereu alături, și care surprindea aici cu coloanele tăiate din décor, dintr-o Romă decăzută, cu ochiurile de apă sângerie ce scăldau pavimentul.
La 40 de ani, după alte experiențe spectaculoase, în regia de opera, de pildă, sau Lear-ul umbros din Belgia, revine la Teatrul de Comedie, și realizează capodopera numită Iluzia comică. Puțin cunoscuta comedie a tragedianului Corneille îi prilejuiește lui Darie un spectacol care va fi asociat în comentariile specialiștilor cuvântului magie. Magia teatrului lui Al. Darie este o altă dimensiune care-i întregește portretul. Din lumini, din culorile, aici imaculate, ale costumelor, din mișcarea elansată în zbor, din tandrețea cu care știa să învăluie atmosfera, regizorul Darie năștea miracol, frumusețe, niciodată gratuită.
Într-o altă etapă a creației sale, perioada spectacolelor : Anatomie, Titus, Căderea Romei, Marat-Sade, 1784, Macbeth-ul din Japonia, și în fine, Coriolanus, Alexandru Darie, se dezlănțuie în lupta cu demonii din om, introducând în spectacolele sale acea dominantă a cruzimii, de care nu-l credeam capabil. Noua sa filozofie de viață îi dictează o altă atitudine celui apreciat odinioară pentru candorile și ghidușiile sale, pentru tandrețea și poezia care se revărsau pe scenă în imagini calde, căptușite de dragostea pentru om.
Coriolanus, cu tema adiacentă a luptei pentru putere prin manipularea maselor, mustește de sânge și zăngănit de fiare, iar Conversație după înmormântare de Yasmina Reza, anterior acestuia, dezvăluie, prin grotesc, alte hidoșenii ale omului acestui secol. Schimbarea regizorului era un semn al sensibilității sale la timpul prezent, care nu i-a fost niciodată indiferent.
În 2002, Alexandru Darie a devenit directorul Teatrului Bulandra pe care l-a condus până în 2019, anul morții, iar în 2006 a fost ales președinte al Uniunii Teatrelor Europene, două legislaturi la rând. Proiectul său managerial nu a fost însă la înălțimea așteptărilor, lăsând cumva la voia întâmplării și a anturajului de binevoitori soarta acestui teatru unde Darie a strălucit ca regizor. Opera sa n-a mai cunoscut vârfuri, cu excepția unor experimente precum opera Orpheu și Euridice de Gluck și The Bach Files, un spectacol inedit după muzica lui Adrian Enescu cu prelucrări din Bach și cu participarea formației Toth Zolly Project. Ambele spectacole făceau parte din proiectul Bulandra per muzica, cel mai interesant proiect pe care l-a inițiat la Bulandra, cu o viață sporadică, însă, ca și Laboratorul de noapte, un spațiu destinat experimentelor.
Poate fi apreciată, în schimb, deschiderea față de colaborarea cu regizori importanți din străinătate precum Andrei Șerban și Yuri Kordonsky, care au realizat în directoratul Darie câteva spectacole de top.
Alexandru Darie a fost si regizorul unor spectacole de modă sau show-uri TV, fiind mereu în căutarea unor experiențe noi. A primit numeroase premii pe plan național și internațional pentru regia spectacolelor sale. La Gala Uniter a fost desemnat cel mai bun regizor pentru Iluzia comică și Trei surori și nominalizat pentru Poveste de iarnă.
A fost recompensat pentru merite artistice cu titlul de Cavaler al Artelor și Literelor de către Ministerul Culturii din Franța, cu ordinul Steaua Solidarității Italiene în grad de cavaler și Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de ofițer, de către Președinția României. A făcut parte din Loja masonică națională de rit scoțian.
Și dacă un artist e suma operelor sale, Alexandru Darie e suma spectacolelor sale. Fiecare dintre acestea a reprezentat o părticică din viața lui și a teatrului pe care l-a slujit cu patimă.
20 iulie 2022
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.03.43
Bibliografie:
Regie de teatru și operă:
Regie de teatru radiofonic:
Critică de teatru
https://biblioteca-digitala.ro/?articol=62988-tudor-popescu–scena–gust-16-1999
https://biblioteca-digitala.ro/?articol=53064-cronica-unei-intalniri-anuntate–teatrul-azi–1-2-1998
Light-design:
Roluri în film:
Caietul-program al spectacolului R.U.R., autor Karel Čapek, Scenografie: Maria Miu, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț, 9.05.1985. Sursă material: @Arhiva Teatrului Tineretului Piatra Neamț
Descarcă PDFCaietul-program al spectacolului D’ale protocolului de Paul Everac, Scenografie: Ion Popescu Udriște, Teatrul de Comedie, București, 22.02.1989. Sursă material: @Arhiva Teatrului de Comedie
Descarcă PDFCaietul-program al spectacolului Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare, Scenografia: Puiu Antemir. Teatrul de Comedie, București, 12.10.1990. Sursă material: @Arhiva Teatrului de Comedie
Descarcă PDFCaietul-program al spectacolului Iluzia comică de Pierre Corneille, Scenografie: Maria Miu, Teatrul de Comedie, București, 17.06.1999. Sursă material: @Arhiva Teatrului de Comedie
Descarcă PDF
Cărți dedicate personalității:
Cronici care tratează opera personalității:
Aurel Bădescu, Un debut regizoral, în „Contemporanul”, nr. 17, 22 aprilie 1983.
Descarcă PDFLudmila Patlanjoglu, Tineri regizori la rampă, în „România literară”, nr. 35, 28 august 1986.
Descarcă PDFMircea Em. Morariu, Spectacol cu miză și semnificație, în „Contemporanul”, nr. 6, 5 februarie 1988.
Descarcă PDFSebastian-Vlad Popa, Recuperarea frivolității, în „România literară”, nr. 16, 18 aprilie 1991.
Descarcă PDFMarina Constantinescu, Hubby de la Herman, în „România literară”, nr. 20, 26 mai 1993.
Descarcă PDFIrina Coroiu, „Revoluția” la rampa timpului, în „Contemporanul”, nr. 24, 18 iunie 1998.
Descarcă PDFMarina Constantinescu, Mecanismul terorii revoluționare, în „România literară”, nr. 4, 4 februarie 1998.
Descarcă PDFVictor Scoradeț, Urma scapă turma – o iluzie comică?, în „Contemporanul”, nr. 30-33, 1 august 1999.
Descarcă PDFLuminița Voina-Răuț, Dragostea a triumfat la Bogotá, în „România literară”, nr. 15, 14 aprilie 2006.
Descarcă PDFDaniela Cristescu, Teatrul și inefabilul comunicării, în „Amfiteatru”, nr. 9, septembrie 1986.
Descarcă PDFIrina Ionescu, Alexandru Darie: „Simțeai publicul – ca pe un animal sălbatic, ca un cal nărăvaș” în „Teatrul azi”, nr. 6-7-8, 2004.
Descarcă PDFLiana Ornea, Alexandru Darie: „În România nu există mișcare teatrală” în „Scena”, anul I, nr. 6, octombrie 1998
Descarcă PDFAlte referințe în presă:
https://biblioteca-digitala.ro/?articol=50708-de-vorba-cu-alexandru-darie–teatrul-azi–8-9-10-1992
Victor Parhon, Alexandru Darie: „Actorii trăiesc cu valiza în mînă” (interviu), în „Teatrul azi”, nr. 8-9-10, 1992
Acest sit utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de navigare.
Află mai multe sau ajustează-ți setările.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
