Valer Dellakeza s-a născut în 29 martie 1942 la Craiova. A rămas fidel toată viața orașului de baștină și a devenit actor al Teatrului Național ”Marin Sorescu”, dar și al ”Teatrului Dramatic Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, după înființarea acestuia în 1993. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale”, la clasa prof. Beate Fredanov, asist.univ. Octavian Cotescu. Pe 27 martie 2022 Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova l-a sărbătorit, într-un eveniment public, la împlinirea a 80 de ani, pe actorul care a realizat personaje marcante ale spectacologiei românești, în regia lui Silviu Purcărete, Vlad Mugur, Mircea Cornișteanu, László Bocsárdi, Robert Wilson, Claudiu Goga, Gabor Tompa, Cristian Hadji Culea, Georgeta Tomescu, etc. A semnat, de-a lungul carierei, peste 100 de roluri în teatru și peste 16 în filme regizate de Dan Pița, Sergiu Nicolaescu, Andrei Blaier, Cristi Puiu, Andrei Gruzsniczki, etc. Este căsătorit și are o fiică.
A debutat pe scena naționalului din Craiova, la vârsta de 12 ani, în 1954 a interpretat Janek, în Să nu-i zici nume de Vasili Minko, în regia lui Ion S. Bologa și Tiberiu Pențiu și din acest moment drumul i-a fost pecetluit. S-a pensionat de la același teatru și este societar de onoare al instituției pe care a slujit-o cu fidelitate mai bine de 60 de ani. A realizat, în cariera sa, o serie de roluri memorabile dintre care amintim: Madam Ubu în Ubu rex cu scene din Machbeth, Egist în Orestia și Demetrius în Titus Andronicus în regia Silviu Purcărete, Voinițki în Unchiul Vanea, în regia lui Mircea Cornișteanu și Truffaldino în Slugă la doi stăpâni, regia Vlad Mugur. Niciodată silfid, mai degrabă corpolent, cu o voce caldă, pătrunzătoare, are ceva din atitudinea unui tată iubitor, un profesor sever și un farseur de mare clasă, după caz. Cu o dicție impecabilă și o logică a frazei studiată și dublată în permanență de gând în subpartitură, Valer Dellakeza își construiește personajele lăsându-se total pe mâna regizorului sau regizoarei cu care lucrează:
”Regizorul trebuie să fie un Dumnezeu al momentului! Trebuie să gândească spectacole la care, dacă intri ca spectator, nu se poate să ieși cu mâna goală. Cum teatrul este o prelungire a fiinţei mele, am avut şi am darul de a mă feri de ridicol, de a simţi când un regizor vine cu lecţia neînvăţată. Nu am acceptat spiritul gregar şi nici sacrificiul de a juca în spectacole proaste, care, din nefericire, inundă teatrul de azi.”[1]
Chiar dacă a fost un actor iubit și până în acel moment, cunoaște succesul odată cu montarea spectacolului Unchiul Vanea[2] de A.P.Cehov în regia lui Mircea Cornișteanu, în 1989. Îl interpretează pe Vanea la 47 de ani și spune: ”Acesta este personajul cu care m-am născut ca actor. Un personaj care mi-a marcat existenţa nu numai prin grandoarea lui, ci mai ales prin reuşita execuţiei. De altfel, cu un regizor în formă, cu o distribuţie de acelaşi rang şi cu un scenograf pe măsură – Ştefania Cenean, nu este greu să te impui.”[3] Teatrul realizează un turneu național și astfel, actorul Valer Dellakeza intră în conștiința spectatorilor și breslei cu un personaj pe muchie de cuțit, care îmbină momente de umor cu momente de un tragism sfâșietor, utilizând treceri subtile de la o stare la alta, pendulând permanent între bucuria simplității și ridicolul situațiilor în care se regăsește.
”… Unchiul Vanea, rol în care Valer Dellakeza atinge starea de grație a interpretului-creator, moment rar, dacă nu unic în cariera actorului. Îndrăgostit umil sau răzbunător furibund, cabotin ieftin sau filozofastru ironic, mahmur sau lucid, Valer Dellakeza întrupează un Vanea așa cum ni l-am închipuit unii, poate așa cum l-a vrut Cehov, cu siguranță așa cum l-a gândit Cornișteanu, a cărui pricepere de a alcătui și conduce distribuții se confirmă, acum, din nou.”[4]
Urmează, foarte repede după acest moment, etapa Purcărete: ”Am jucat doar în șase spectacole puse de el (n.n. Silviu Purcărete). Am fost materialul pe care a lucrat el cum a vrut. (…) Să știți că Purcărete, după familia mea, a fost cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut viața.”[5]. Pornește în această aventură cu un rol în travesti: Madam Ubu din spectacolul Ubu rex cu scene din Machbeth și va fi ovaționat la scenă deschisă peste tot în lume.
”Ce cuplu bizar Ilie Gheorghe-Valer Dellakeza, Ubu și Madam Ubu, ce tehnică a folosirii travestiului, a grotescului, a unui tip de umor negru. Scenele deșănțate ale puterii și ochii mereu mirați, mereu explodați ai unui personaj diavolesc, al răului întreg.”[6]
Străbate lumea timp de zece ani cu montările lui Purcărete de la Craiova, face, alături de Valentin Juravle un cuplu ”sinistru” în Titus Andronicus și îl joacă pe Egist în Orestia aceluiași regizor: ”eu sunt unul din cei care, în mod determinant, a adus şi celelalte mari premii naţionale şi internaţionale panopliei teatrului românesc, cum ar fi cele două premii de la Edinburgh: Premiul criticii şi cel de Excelenţă, luate în compania unor nominalizări de răsunet, ca, Peter Brook, Tadeusz Kantor, Yukio Ninagawa, Deborah Warner, apoi Premiul Americii, acordat la Montreal cu o concurenţă de mari regizori ai lumii – Ariane Mnouchkine, Robert Wilson, ca şi alte 10 premii internaţionale şi peste 100 naţionale. Şi astea toate în 10 ani! Am trăit 10 ani de bucurii artistice unice şi irepetabile!”, spune actorul, făcând referire la momentul în care i s-a decernat Premiul Uniter pentru întreaga activitate în anul 2012.
Poate cel mai marcant rol pentru cariera lui Valer Dellakeza îl reprezintă însă Truffaldino, din Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur la același Teatru Național ”Marin Sorescu” din Craiova în 1999, chiar dacă spectacol a avut un destin național, mai degrabă, decât unul internațional. Într-o construcție ”pe dos” în care se regăsesc tușe de commedia dell arte, Vlad Mugur propune o citire neobișnuită a textului opunând vitalității, nestatorniciei și energiei debordante a personajelor de tip Arlechino, un Truffaldino lent, obosit, disperat de propria condiție, căruia i-a rămas doar șugubețenia din ochi, vitalitatea din privire și o ultimă încercare de a câștiga ceva, orice, poate un dram de fericire. Valer Dellakeza construiește, alături de Iosefina Stroia, cuplul de slugi cu o vârstă apropiată de cea a bătrânilor – I Vechi Pantalone și Dottore, fapt ce le conferă o candoare ieșită din comun celor două personaje ”asuprite” de soartă. Într-un tur de forță de o oră și patruzeci de minute, Dellakeza aleargă de la un stăpân la altul într-o tragi-comedie a oprimatului a cărui părtaș devine, volens-nolens, fiecare spectator:
”În Truffaldino, acest bătrânel ponosit, dar încă jovial în ciuda a tot ceea ce i se întâmplă, Valer Dellakeza nu e numai o slugă isteață ci o față a umanității năpăstuite, luptând cu agresivitatea arogantă a celorlalți ca și cu limitele fizice ale propriei vârste, într-o încrâncenată, aproape deznădăjduită, dar eroică tentativă de supraviețuire. Actorul are cuvenita așezare în datele personajului, compunându-l cu siguranță și dezinvoltură, într-o manierăfoarte personală și atașantă, care-l face de neuitat.”[7]
Un râs amar însoțește spectacolul la finalul căruia Truffaldino își găsește ”fericirea”, într-un monolog atipic de scurt pentru un astfel de personaj, condus de actor cu o sinceritate dezarmantă acordată personajului, care face ca întreaga construcție să înghețe ca o meditație nesfârșită asupra condiției nedrepte a omului.
Spectacolul beneficiază de o adaptare pentru televiziune, semnată tot de Vlad Mugur, vizionabilă pe canalul de Youtube la adresa https://www.youtube.com/watch?v=G62okI6lNZI
”…Valer Dellakeza – din nou Truffaldino, după mai bine de 25 de ani – creează, cu o lacrimă ascunsă mereu îndărătul zâmbetului șugbăț, o ”slugă” hărțuită și trudită, al cărei hohot de râs din final răsună nu vesel, ci disperat-ironic, părând a spune că, indiferent dacă ne dăm sau nu seama, asta este soarta noastră, a tuturor.”[8]
Trăsătura definitorie pentru toată creația lui Valer Dellakeza o reprezintă maleabilitatea, disponibilitatea și generozitatea acestui actor de a se pune la dispoziția viziunii regizorale, înțelegând din asta capacitatea fantastică de metamorfozare utilizată subtil și pusă în slujba ansamblului spectacular. El însuși un personaj, plin de căldură, dar mai ales de umor, s-a constituit în model de urmat (poate chiar maestru) pentru tânăra trupă a Teatrului ”Elvira Godeanu” de la Târgu Jiu, condusă de Marian Negrescu, actor la rândul său, crescut în umbra extraordinarului duo-fetiș a lui Silviu Purcărete: Ilie Gheorghe– Valer Dellakeza. Prezența celor doi pe scena din Târgu Jiu a constituit, pentru trupa în formare a teatrului, o adevărată școală, cu actori care stăteau la arlechin pentru a-i urmări în timpul repetițiilor și care rămâneau alături de ei să le asculte poveștile, târziu în noapte, în cabine, mult după ce programul se termina. A jucat cu generozitate alături de ei, creînd mici camee ca rolul lui Cebutîkin din Trei Surori, regia Ovidiu Caița în 2007.
Primește, în 2013, premiul Uniter pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru personajul Domnul Tót din spectacolul Familia Tót în regia lui László Bocsárdi, un spectacol complex, montat la studio-ul naționalului craiovean, cu actorii aflați aproape de spectatori, un tur de forță de aproape trei ore, care îl obligă pe Dellakeza să utilizeze toate mijloacele de care dispune pentru a-și susține personajul: ”Valer Dellakeza are știința tăcerii care spune mai mult decât cuvintele, a gestului mărunt, a unei simplități la care ajung numai interpreții cei mai profunzi.”[9]
La 80 de ani joacă sub bagheta lui Romeo Castellucci, în spectacolul Bros, în care regizorul italian creează un personaj special pentru actorul craiovean. Spectacolul se joacă, în continuare, la data redactării acestui articol, în Europa.
În ceea ce privește filmul, Valer Dellakeza colaborează sporadic, pe parcursul a 47 de ani și, după cum declară el însuși: ”eu n-am abuzat de relațiile cu cinematografia”. Creează un duo remarcabil cu Mircea Andreescu în După 40 de zile, regia Andrei Gruzsniczki, 2021.
Din 2004 este societar de onoare al Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova, în 2012 a devenit cetățean de onoare al municipiului Craiova, în 2013 a primit Ordinul Național ”Serviciul Credincios” în grad de ”Cavaler” acordat de Președintele României, iar în 2019 Ordinul Național ”Serviciul Credincios” în grad de ”Ofițer”. Rămâne în memoria publicului ca actorul jucăuș, plin de viață, cu barbă albă ca a lui Moș Crăciun, fidel unui singur teatru și unui singur oraș, după cum declară într-un interviu, nepunându-și niciodată problema să părăsească Oltenia mai mult decât pentru a-și însoți personajele în călătoriile lor interminabile.
”Chiriaşi legali ai trupului meu, fără chirie, cu viaţa personală pe stop, când timpul rămâne încremenit, egal cu sine însuşi, ca la computer, personajele interpretate au tras brazde adânci în suflet, lăsând, de cele mai multe ori, amintiri frumoase, dar şi suferinţă ca după o iubire neîmplinită. Şi asta pentru că munca cu personajul nu se termină niciodată. Totdeauna mai găseşti câte ceva în a-l împlini. Personajele jucate încă se zbat în mine, îmi sunt alături până la sfârşitul zilelor. Datorită unora dintre ele, atunci când le jucam, aveam impresia că ating cerul cu mâna.”[10]
20 iulie 2022
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.03.29
Bibliografie:
[1] Valer Dellakeza în ”Profil de artist. Interviul săptămânii/Actorul Valer Dellakeza: ”Îmi doresc sănătate, regizori și cronicari pricepuți” de Magda Bratu, Cuvântul Olteniei, 15 aprilie 2013, https://cvlpress.ro/15.04.2013/profil-de-artist-interviul-saptamanii-actorul-valer-dellakeza-„imi-doresc-sanatate-regizori-si-cronicari-priceputi/
[2] Fragmente din spectacol se pot viziona pe canalul youtube la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=_nwP_QW7XUw
[3] ibidem
[4] Alice Georgescu, ”Cronica viziunii regizorale: Cehov redescoperit într-un spectacol exemplar”, revista Teatrul, 1989, pg.27
[5] Valer Dellakeza – interviu pentru www.romanianactors.ro: https://www.romanianactors.com/actors/valer-dellakeza/
[6] Marina Constantinescu, ”Tușe pentru un portret” în România literară nr.48-49/2021
[7] v. Victor Parhon, ”Un Truffaldino al tranziției”, revista Teatrul azi, nr.10-11/1999, pag. 30
[8] Alice Georgescu – ”Un creator de stil” în revista Scena, nr.14, iunie, 1999
[9] Dana Ionescu- ”László Bocsárdi, călăuză spre o lume de coșmar” în revista Yorick, nr.194, 03.12.2013
[10] Valer Dellakeza în ”Profil de artist. Interviul săptămânii/Actorul Valer Dellakeza: ”Îmi doresc sănătate, regizori și cronicari pricepuți” de Magda Bratu, Cuvântul Olteniei, 15 aprilie 2013, https://cvlpress.ro/15.04.2013/profil-de-artist-interviul-saptamanii-actorul-valer-dellakeza-„imi-doresc-sanatate-regizori-si-cronicari-priceputi/
Teatrografie
Filmografie
Link-uri către materiale audiovizuale disponibile online (fragmente de spectacol, interviuri etc.)
Cronici care tratează opera personalității (PDF sau JPEG)
Alte referințe în presă
Acest sit utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de navigare.
Află mai multe sau ajustează-ți setările.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
