Legitimat cu numele Dan Ilie Micu, regizorul Dan Micu s-a născut la 5 noiembrie 1949 la Sibiu, ca fiu al lui Ilie Micu, apreciat profesor de muzică din anturajul compozitorului Gh. Dumitrescu și al dirijorului Marin Constantin. De la tatăl său pe care l-a venerat a moștenit pasiunea pentru muzică, pentru arte în general, remarcându-se încă din școală ca un talentat pianist, recitator și povestitor. Prin mijlocirea bunicilor dinspre mamă, de la Sebeș, unde-și petrecea vacanțele, a învățat să prețuiască obiceiurile și muzica populară din zonele locuite de românii ardeleni pe care i-a iubit și omagiat ori de câte ori a avut ocazia. Urmează școala gimnazială și liceul la Sibiu și la doar 18 ani, în 1967 devine student la regie la Institutul de artă teatrală și cinematografică din București, avându-l ca profesor inițial pe Dinu Negreanu, regizor de modă veche dar cu renume de bun dascăl. În anii următori norocul îi surâde prin venirea la catedră a regizorilor David Esrig ( anul II și III ) și Radu Penciulescu (anul III și IV) . În anii aceia Institutul de teatru avea faima unei școli valoroase, de tradiție, având la data studenției lui Dan Micu profesori ce vor fi repere în teatrul românesc. Așa încât viitorul regizor a beneficiat de o îndrumare de specialitate la cote performante dublată de o atmosferă de creație stimulativă. Atelierele cu Esrig și Penciulescu, autori în același timp ai unor spectacole inovatoare, l-au pregătit pentru munca în echipă cu deschidere spre o nouă viziune asupra teatrului și regiei ca artă autonomă. Contextul era și el favorabil datorită afirmării pe scenele din România a unei pleiade de artiști pe care vremelnicul dezgheț politico-ideologic îi îndeamnă spre o nesperată libertate de creație. După mișcarea de reteatralizare începută și susținută de regizori ca Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, David Esrig, Radu Penciulescu, Gheorghe Harag dar și Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu, Dinu Cernescu, Sanda Manu se afirmă un nou val, pe care l-am numit al tinerilor regizori ai anilor 70[1] din care face parte și Dan Micu, care vibrează la ideea revitalizării teatrului printr-o regăsire de sine a artei regizorale și a spectacolului teatral ca atare, în raport cu literatura -suport și realismul dominant anterior. Alături de colegi ca Silviu Purcărete, Alexa Visarion, Alexandru Tocilescu, Adrian Lupu, Alexandru Colpacci, Anca Ovanez, Iulian Vișa, Dan Micu se angajează în avangarda acestei mișcări promițătoare pledând pentru un concept generaționist :
”Atâta vreme cât generația mea va face doar spectacole oricât de importante, de tulburătoare, dar nu va naște mișcare teatrală bazată pe concept, structură și formă, nu va rămâne mai nimic în urma ei”, susținea Dan Micu la Colocviul tinerilor regizori , manifestare anuală organizată de ATM ( Asociația oamenilor de teatru și muzică ) la Bârlad.
Structurarea gândirii sale regizorale începe încă din școală, sub îndrumarea profesorilor de la clasă, când au loc și primele confirmări ale talentului său. Participă cu succes la Festivalul studențesc de la Wroclaw cu spectacolul Ritmuri, urmare a colaborării cu Teatrul Podul de la Casa studenților, iar producția de absolvire cu Lăpușneanul, adaptare proprie după nuvela lui Constantin Negruzzi îl impune definitiv printre numele ce vor conta în teatrul românesc (în distribuție : Florin Zamfirescu, Mircea Diaconu, Stefan Velniciuc, Gelu Colceag, Diana Cheregi).
””Prin Lăpușneanul mi-am impus o regulă , poate teatrală, oricum de viață, și anume, să-mi pierd cât mai puțină vreme cu lucruri mărunte….Să merg cum ar spune Noica, pe bulevardele principale ale vieții.”[2]
Lăpușneanul certifica și asupra preocupărilor tânărului regizor pentru un teatru cu ținte înalte, umane și politice. Încă de atunci, Dan Micu arăta preocupare pentru cultura spectacolului punând la dispoziție interesaților un vast material documentar și un jurnal de creație (caiet de regie) revelator[3]. Amplu comentat în presă spectacolul a reținut atenția și tânărului pe atunci critic George Banu, care într-o amplă cronică din Contemporanul ( 15 septembrie 1971) aprecia valențele shakespeareane ale propunerii regizorale, și ineditul interpretării istoriei, ”condensarea metaforică, imaginile memorabile,” George Banu aprecia totodată că : ”spectacolul Lăpușneanul al IATC anunță un regizor: Dan Micu”.
Inteligența, cultura dar mai ales curajul de a inova limbajul teatral izvorât din natura sa artistică plurivalentă (era și un excelent povestitor), vor fi pe mai departe atributele ce ne îndreptățesc să-l considerăm pe Dan Micu ca un artist special în contextul generației sale și nu numai.
Primul loc de muncă : Teatrul din Târgu Mureș ( ”capitala de suflet a Ardealului meu”, cum o numea Dan Micu ) unde e chemat de Gyorgy Harag și unde poposesc mai mulți dintre absolvenții acelei promoții printre care actorii Florin Zamfirescu, Mircea Diaconu, Gelu Colceag, Mihai Perșa, Gabriel Iencek. Ei se vor alătura valoroasei trupe păstorite de Harag cu care Dan Micu va realiza spectacole semnificative : Prințesa Turandot de Carlo Gozzi, Războiul vacii de Roger Avermaete, Speranța nu moare în zori de Romulus Guga, Piticul din grădina de vară. de D. R. Popescu. Văzând la București, în turneu acest din urmă spectacol, Liviu Ciulei îl aprecia ca spectacol de excepție, remarcând maturitatea și deplina stăpânire de sine a regizorului. Vor urma la Târgu Mureș alte spectacole precum, Tartuffe și Cabala bigoților, mai puțin împlinite, dar care anticipau prin ideea duplexulului viitorul succes de la Teatrul Bulandra al lui Alexandru Tocilescu. În biografia sa artistică Prințesa Turandot e menționat ca spectacol de diplomă care confirmă personalitatea originală a regizorului, prin modul de interpretare a cunoscutului basm redat printr-o simbolistică elaborată. Maturitatea de gândire la numai 22 de ani uimește de asemenea, mai ales în privința curajului și a atitudinii (aici vizând tema puterii și a dictaturii) ce-l vor caracteriza, asumând ca și colegii săi de generație mai ales mesajele politice, întrebările și angajamente sociale, umane, filozofice de anvergură din societate.
Din toamna anului 1974 Dan Micu devine regizor al Teatrului Nottara unde e chemat de Horia Lovinescu pentru a-i monta Paradisul, un text dificil, experimental al apreciatului dramaturg. Câțiva ani va bascula între Târgu Mureș și București, dar prietenia cu Lovinescu și unii dintre actorii trupei, printre care Al. Repan, îi dă aripi și își va spune cuvântul în decizia de a opta pentru Nottara. Adevărata apropiere între Dan Micu și Horia Lovinescu pe temeiul unor afinități spirituale certe se produce însă câțiva ani mai târziu, în 1978 cu ocazia marelui său succes Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă sau Cain și Abel, o parabolă filozofică răscolitoare despre destinul umanității, în interpretarea unui cuartet strălucit de actori format din George Constantin, Dana Dogaru, Alexandru Repan, Ștefan Sileanu (scenografia Mihai Mădescu). Între timp, numele lui Dan Micu atrage venirea în Teatrul Nottara a unei pleiade de tineri actori ce vor forma nucleul viitoarei trupe tinere. Dana Dogaru, Ioana Crăciunescu, Victor Ștrengaru, Dragoș Pâslaru, Valentin Teodosiu, Horațiu Mălăele, Emil Hossu, Anca Bejenaru se alătură ”greilor” : George Constantin, Stefan Iordache, Alexandru Repan, Stefan Sileanu, Ion Dichiseanu, Gilda Marinescu, Anda Caropol, Margareta Pogonat, Ruxandra Sireteanu, Dorin Varga, Stefan Radof, Lucia Mureșan, o constelație de talente lângă care un tânăr nu putea fi decât fericit, mai ales că era primit cu încredere. Înainte de Jocul vieții….Dan Micu realizează alte câteva spectacole interesante, parțial împlinite precum Ulciorul sfărmat de Kleist, la Nottara cu Stefan Iordache, Fedra, cu Melania Ursu la Târgu Mureș, Răceala, piesă istorică de Marin Sorescu pe tema războiului de independență la Teatrul Bulandra, spectacol cenzurat îndelung în virtutea unor temeri precum ”să nu se supere turcii, cine sunt bizantinii și mai ales cum apar românii”[4] .
În 1981 are loc premiera spectacolului-eveniment Karamazovii. Marcând centenarul marelui Feodor Dostoievski, Dan Micu se alătură demersului lui Horia Lovinescu care era și președintele Penclubului în vederea realizării unui scenariu având la bază romanul omonim Frații Karamazov, dar vizând o dezbatere cu caracter general despre fenomenul karamazovismului. Născut din viziunea nihilistă a filozofilor vremii (Berdiaev, Șestov, Nietzsche) – acest filon de idei care a generat în Rusia mișcări de idei și sociale importante – spectacolul e gândit ca avându-l în centru pe Ivan și dilemele lui existențiale provocate de disputa dintre rațiune și credință, morală și viață, în spectacol apărând și personaje din alte romane cu aceleași probleme, Crimă și pedeapsă, Demonii. Autorii reușesc un echilibru excepțional între materialul romanesc și dezbaterea filozofică despre libertate, credință, sensul vieții, lupta dintre aspirațiile ascetice și epicureismul pământean. Distribuția e ea însăși o garanție, avându-l în frunte pe George Constantin urmat de Alexandru Repan în cel mai bun rol al vieții lui, Ștefan Sileanu, Dragoș Pâslaru, Horațiu Mălăele, Dana Dogaru, Ioana Crăciunescu. Încununat cu numeroase premii, spectacolul va fi prezentat cu succes la Moscova și fostul Leningrad în turneul întreprins de Teatrul Nottara în1985.
Tot în 1985 Micu pregătește pentru Festivalul de la Avignon, la invitația Institutului Francez din București, spectacolul Les aigles rampent, dedicat comemorării lui Victor Hugo (scenariu Romulus Vulpescu) și petrece o lună cu trupa la marele festival.
În 1986 îl găsim pentru scurt timp ca participant la programul International Visitor, unde ajunge prin recomandarea predecesorului său Alexa Visarion, cu sprijinul financiar al Fundației Ford.
În stagiunea 1985-86 Dan Micu produce un alt spectacol de referință, Cum vă place de Shakespeare după o nouă traducere comandată lui Andrei Brezeanu dar cu aceeași echipă de colaboratori consacrată la Karamazovii : Vasile Șirli- muzica, Dragoș Georgescu – decoruri, Anca Pâslaru- costume.
Mai montase piesa cu succes în Ungaria, acum însă spectacolul cu vădită miză politică face vizibil elogiul libertății, mesaj purtat de personajele care se refugiază în pădurea Ardenilor pentru a scăpa de abuzul puterii absolute de la curtea regelui care amenința să zădărnicescă până și iubirea Rosalindei pentru Orlando. Cu vizibile trimiteri la o mitologie contemporană exprimată într-o colecție de obiecte și gesturi, spectacolul făcea aluzie la însuși sistemul represiv, autoritar din România. Un singur exemplu poate fi sugestiv, respectiv interogatoriul sub reflectoare după fuga fetelor și zgomotul de lanțuri în lătrături de câini care însoțea punerea sub urmărire a lui Orlando după scena de lupte de la curte. În partea a doua pădurea Ardenilor, ca loc al libertății în suferință, încarcă spectacolul de melancolie potențată și de songurile compuse de Vasile Șirli pe versurile sonetelor shakespeareane alese de regizor între care cel cu nr. 66 : Sătul de toate clipa morții chem…a dat bătăi de cap cenzorilor.
̎Dar, povestea scenică cu atâtea ispite teatrale a Ardenilor îl copleșește pe regizor.
”Ca și alte dăți Dan Micu nu găsește drumul înapoi la masa de lucru unde, cu siguranță ar fi observat ce era neîmplinit în spectacolul său. Simțea ca și toți artiștii autentici nevoia să savureze emoția unei idei frumoase, a unei stări, pierzându-se în ea …sacrifica acestei aventuri viziunea întregului. Avea geniul imperfecțiunii și faptul că spectacolele sale apăreau la public în forme adesea convulsive, nedesăvârșite ne face să credem că el se simțea bine în asemenea stări.”[5]
Cum vă place este selectat de criticul Iovan Cirilov să participe la Festivalul avangardist BITEF de la Belgrad, din acel an.
”Nu am crezut și nu cred decât în partidul de suflet al lui Caragiale”[6], declara Dan Micu, dând marelui dramaturg odată în plus dreptul la exclusivitate în privința judecăților sale morale. A montat în mai multe rânduri Caragiale, în țară și în în străinătate, la Bulandra Conu Leonida (cu Victor Rebengiuc și Mircea Diaconu) și Articolul 214 (în 1980) la Vezsprém ( Ungaria) O noapte furtunoasă (1982) la Kuopio (Finlanda), O scrisoare pierdută (1984) din nou la Veszprém : O noapte furtunoasă (1982) și D-ale carnavalului (1990), la Nottara O noapte furtunoasă (1986) și o altă versiune după 89, aceasta din urmă propunând un experiment, un studiu de limbaj ”realizat cu răceala științifică a unui turist străin, colecționar de curiozități oriental- balcanice”[7], cum puncta pertinent criticul de teatru Cristina Dumitrescu.
Fiecare spectacol Caragiale realizat de Dan Micu a avut trăsăturile momentului din punct de vedere politic și exegetic ca și al propriei evoluții profesionale a regizorului. În montarea cu O noapte furtunoasă din 1982 s-a focalizat pe replica lui Rică Venturiano ”Box Populi, box Dei” (Ce să facă interpretul, întreabă regizorul într-o fictivă scrisoare adresată autorului apropo de această exprimare : să strige, să șoptească sau să omită replica? ) În Finlanda, prin scenografia lui Dragoș Georgescu avem o inovație privind spațiul, acțiunea din O scrisoare pierdută se mută în piața publică unde dau ferestrele tuturor personajelor urmărite simultan în ignobila lor încrengătură, regizorul fiind preocupat după cum a declarat în nenumărate rânduri, de transferul mișcării personajelor de la exterior la interior și invers. De unde și cerul mioritic pictat de Sică Rusescu pentru cherestigeria lui Jupân Dumitrache în spectacolul de la Nottara.
Un capitol însemnat în spectacologia regizorului l-a reprezentat dramaturgia națională. Nu din obligație, ci printr-o selecție motivată Dan Micu a ales să monteze autori în care a crezut. Primul pe listă Horia Lovinescu, căruia i-a regizat multe din piesele scrise în acea perioadă (Jocul vieții…, Și eu am fost în Arcadia, Al Patrulea anotimp, Negru și roșu). Apoi Mihai Ispirescu pe care l-a lansat cu Trăsura la scară, montând ulterior Aprilie dimineața, spectacol cu mari probleme de cenzură determinate în primul rând de virulența satirică a autorului. A realizat la Târgu Mureș spectacole după piese de D.R Popescu, Romulus Guga sau Fănuș Neagu în scurta lui trecere pe la Naționalul din București. Cu Ion Brad, director la Teatrul Nottara în perioada 1984-1990, a semnat dramatizarea Pădurii spânzuraților de Liviu Rebreanu pe care a și pus-o în scenă într-un spectacol cu titlul Ultimul bal, marcat de sentimentalismul celor doi autori ardeleni. Simțindu-se la fel de atașat de Lucian Blaga montează tot la Național Anton Pann.
După 1989 când părăsește Teatrul Nottara, simțindu-se părăsit el însuși, Dan Micu devine pentru scurt timp directorul Teatrului Mic unde montează un notabil Mandragora (Mătrăguna) de Nicolo Machiavelli și păstorește debutul unor viitori actori și regizori de succes (Nona Ciobanu, Liliana Pană). Mai fuge la Veszprem pentru câte un spectacol fără ecouri importante.
Oarecum dezorientat Dan Micu poposește pentru ultimii ani ai scurtei sale vieți la Râmnicu Vâlcea, la invitația prietenului său Silviu Purcărete atașat acelui loc magic și Teatrului ”Anton Pann” animat de colegul lor de generație Goange Marinescu. Spectacolele realizate aici de Dan Micu, Svejk în al doilea război mondial, Scapin nu-l mai reprezintă. Se gândește din nou la Faust, proiect născut și abandonat la Nottara, fără rezultate, dar realizează în schimb un spectacol despre Saint Exupery, o altă obsesie a sa (Le petit piaf) .
Epuizat de incertitudini și dezorientat, Dan Micu nu se poate regăsi în noua lume în mișcare cu confuziile și nesiguranța produse de trecerea de la un regim la altul. Oricât de dragă i-a fost libertatea se pare că Dan Micu n-a știu ce să facă cu ea irosindu-și nu doar uriașul talent, ci și viața. A murit la 22 martie 1999 la doar 49 de ani la Râmnicu Vâlcea, aflându-și odihna veșnică în cimitirul din Sibiu, orașul natal.
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.02.05
Bibliografie :
Note
[1] Doina Papp – Dan Micu, un destin spulberat, colecția Galeria Teatrului Românesc, Fundația ”Camil Petrescu”, București, 2003
[2] Elisabeta Munteanu – Tinerețea actorilor, Editura Meridiane 1987
[3] Idem pg 31
[4] Dan Micu despre Marin Sorescu , revista Teatrul 7/1977
[5] Doina Papp – Dan Micu, un destin spulberat, colecția Galeria Teatrului Românesc, Fundația ”Camil Petrescu”, București, 2003, pg.110
[6] Idem, pg. 118
[7] Cristina Dumitrescu – Cotidianul, 24 ianuarie 1996
Articole semnate de Dan Micu:
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1957/Nr.12.anul.II.decembrie.1957/imagepages/image11.html
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1957/Nr.12.anul.II.decembrie.1957/imagepages/image12.html
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1957/Nr.12.anul.II.decembrie.1957/imagepages/image13.html
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1957/Nr.12.anul.II.decembrie.1957/imagepages/image14.html
Regie de teatru:
Spectacole neterminate:
Regie teatru radiofonic:
Scenografie teatru:
Roluri teatru:
Roluri film:
Autor teatru:
Piese montate în teatru:
Ilustrații muzicale teatru:
Teatru radiofonic:
https://www.mixcloud.com/teatru-radiofonic/ioan-chelaru-camillus-1993/
https://www.youtube.com/watch?v=PH-upVPE4ow
Spectacol teatru:
https://www.youtube.com/watch?v=tkG9xDodZdQ
https://www.youtube.com/watch?v=ufvNmwykWdU
https://www.youtube.com/watch?v=KybDAvuuzOc
https://www.youtube.com/watch?v=ufCGtqr1LdU
https://www.youtube.com/watch?v=k-T3NuBjjKw
Fragment din caietul program al spectacolului „Cum vă place” de W. Shakespeare. Regia: Dan Micu. Teatrul Nottara. Premiera: 30 aprilie 1985. © Teatrul Nottara:
Caiet program al spectacolului „Fotbal” de Mircea Radu Iacoban. Regia: Dan Micu. Teatrul Giulești (azi: Teatrul Odeon), București. Premiera: 19 ianuarie 1976. © Teatrul Odeon, București:
Caiet_Program_Fotbal_regia_Dan_Micu@Teatrul_Odeon
Caiet program al spectacolului „Într-o dimineaţă” de Mihai Ispirescu. Regia: Dan Micu. Teatrul Nottara, București. Premiera: 13 octombrie 1988. © Teatrul Nottara:
Intr_o_dimineata_regia_Dan_Micu@Teatrul_Nottara
Caiet program al spectacolului „Într-o dimineaţă” de Mihai Ispirescu. Regia: Dan Micu. Teatrul Nottara, București. Premiera: 13 octombrie 1988. © Teatrul Nottara:
Jocul_vietii_regia_Dan_Micu@Teatrul_Nottara
Caiet program al spectacolului „Mâța-n sac” de Georges Feydeau. Regia: Dan Micu. Teatrul Nottara. Premiera: 27 decembrie 1978 © Teatrul Nottara:
Mata_n_sac_regia_Dan_Micu@Teatrul_Nottara
Caiet program al spectacolului „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale. Regia: Dan Micu. Teatrul Nottara. Premiera: 4 februarie 1987. © Teatrul Nottara:
O_noapte_furtunoasa_regia_Dan_Micu@Teatrul_Nottara
Caiet program al spectacolului „Piticul din grădina de vară” de Dumitru Radu Popescu. Regia: Dan Micu. Teatrul de Stat din Târgu-Mureș (azi: Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania Liviu Rebreanu), secția română. Premiera: 20 iunie 1974. © Teatrul National Târgu-Mureș – Compania Liviu Rebreanu:
Piticul_din_gradina@Teatrul_National_Targu_Mures
Caiet program al spectacolului „Prinţesa Turandot de Carlo Gozzi. Regia: Dan Micu. Teatrul de Stat din Târgu-Mureș secția română (azi: Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania Liviu Rebreanu), secția română. Premiera: 17 decembrie 1971 © Teatrul National Târgu-Mureș – Compania Liviu Rebreanu:
Printesa_Turandot_1971@Teatrul_National_Targu_Mures
Caiet program al spectacolului „Răceala” de Marin Sorescu. Regia: Dan Micu. Teatrul Bulandra. Premiera: 1 martie 1977. © Teatrul Bulandra:
Caiet program al spectacolului „Ultimul bal de Ion Brad și Dan Micu după Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu. Regia: Dan Micu. Teatrul Nottara. Premiera: 21 septembrie 1986. © Teatrul Nottara:
Ultimul_bal_1986@Teatrul_Nottara
Caiet program al spectacolului „Les aigles rampent” de Romulus Vulpescu, spectacol inspirat de viaţa și opera lui Victor Hugo. Prezentat la Festivalul de la Avignon, iulie1985. Doina Papp, Un destin spulberat – Dan Micu, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, Revista „Teatrul azi” (supliment), București 2003, p. 172. © Doina Papp, Un destin spulberat – Dan Micu, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, Revista „Teatrul azi” (supliment), București 2003:
Cărți dedicate personalității:
Capitole, pasaje dedicate personalității:
Interviuri:
Pliante:
Cronici care tratează opera personalității:
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1988/Nr.12.anul.XXXIII.decembrie.1988/imagepages/image37.html
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1988/Nr.12.anul.XXXIII.decembrie.1988/imagepages/image38.html
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1988/Nr.12.anul.XXXIII.decembrie.1988/imagepages/image39.html
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1987/Nr.2.anul.XXXII.februarie.1987/imagepages/image25.html
http://www.cimec.ro/Teatre/revista/1987/Nr.2.anul.XXXII.februarie.1987/imagepages/image26.html
Acest sit utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de navigare.
Află mai multe sau ajustează-ți setările.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
