La Teatrul de Comedie a montat următoarele spectacole: Burghezul gentilom de Molière (premiera: 15.02.1961); De la perigeu la apogeu de Victor Bârlădeanu (25 aprilie 1961); Švejk în al doilea război mondial de Bertolt Brecht (19.01.1962); Nuntă la castel de Sűtő András (24.04.1962); Rinocerii de Eugen Ionescu (10.04.1964); Fizicienii de Friederic Durrenmatt (17.06.1965); Un Hamlet de provincie (Platonov) de A.P.Cehov (15.02.1967); Ucigaș fără simbrie de Eugen Ionescu (1.10.1968); Croitorii cei mari din Valahia de Al.T.Popescu (19 martie 1969); Dispariția lui Galy Gay de Bertolt Brecht (21.11.1969); Cher Antoine de Jean Anouilh (4.10.1970); Mutter courage de Bertolt Brecht; adaptare scenică: Lucian Giurchescu și Mircea Șeptilici (7.04.1972); Buffalo Bill și indieni de Arthur Kopit; (9.03.1973); O noapte furtunoasă de I.L.Caragiale (24.01.1974); Trei surori de A.P.Cehov; Versiunea românească: Lucian Giurchescu și Andrei Băleanu (5.12.1975); Plicul de Liviu Rebreanu (8.10.1976); Cercul de cretă caucazian de Bertolt Brecht; versiunea românească: Mircea Șeptilici și Lucian Giurchescu (4.12.1977); Livada de vișini de A.P.Cehov; versiunea românească: Ana Sulițeanu și Lucian Giurchescu (17.05.1979).
Teatrul Național din București: Cercul de cretă caucazian de Bertolt Brecht (27.12.1962); Nevestele vesele din Windsor de W.Shakespeare (15. 09. 1963); Teatrul Bulandra: Comedia erorilor de W. Shakespeare (03.07.1963); Teatrul Tineretului Piatra Neamț: Băiatul din banca a doua de Alecu Popovici (15.11.1961); Jocul dragostei și al întâmplării de Marivaux (19.07.1962); Trei generații de Lucia Demetrius (31 iulie 1963); Poem pentru 23 august; autor Eduard Covali (21.08.1964); Teatrul „C.I. Nottara”: Sonet pentru o păpușă de Sergiu Fărcășan (8.12.1964); Henric al IV-lea de Luigi Pirandello (14.05.1966); O casă onorabilă de Horia Lovinescu (16.04.1968); Frumoasa istorie a vieții și morții regelui Henric al IV-lea, adaptare Lucian Giurchescu după W.Shakespeare (18.11.1976); Jocul dragostei și al morții de Romain Rolland (21.05.2003); Teatrul din Brașov: Icre negre și fasole de Giulio Scarnici și Renzo Tarabusi (27.08.1966); Teatrul Național din Cluj: Școala bârfelilor de Sheridan (9.12.1967).
Spectacole montate în străinătate:
Spectacole a căror semnătură regizorală au purtat numele Lucian Giurchescu au fost: Băiatul din banca a doua de Al.Popovici (stag. 1962‒1963) la Theater der Freundschaft Berlin Est; Mirosul florilor de James Saunders (stag.1966‒1967) la Theater der Stadt Bonn; Fanny de Marcel Pagnol (stag. 1969‒1970) la Teatrul Municipal din Haifa; Henric IV de L.Pirandello (1970‒1971) la Teatrul Național din Helsinki; Peripețiile bravului soldat Svejk de B.Brecht (stag. 1971‒1972) la Teatrul Satiric din Sofia; Zbor deasupra unui cuib de cuci de Kessey (stag.1974‒1975) la Malmö Stadsteater. Cântăreața cheală și Jacques și supunerea de E.Ionescu (stag.1975‒1976) la Ärhus Teater; Cercul de cretă caucazian de B. Brecht(15 ian. 1977)) la Ärhus Teater; Le Roi des cons de Volinski-Confortès la Atelier Teater Göteborg; Noaptea la Madrid de Calderon de la Barca la Malmö Stadsteater; Ubu de Alfred Jarry (stag. 1977‒1978) la Malmö Stadsteater; Henric al IV-lea de Shakespeare (1978‒1979) la Ärhus Teater; Nu plătim de Dario Fo (17.11.1979) la Ärhus Teater; Opera de trei parale de B. Brecht (1980-1981) la Teatrul Regal din Copenhaga; Romulus cel Mare de Dürrenmatt la Ärhus Teater; Pelicanul de Stridberg la Teatrul Regal din Copenhaga; Dom Juan de Molièr(1981-1982) la Ärhus Teater; Maraton Dansen de McCoy (15 octombrie 1982) la Malmö Stadsteater; Monsieur Chasse de Feydeau (1982‒1983) la Ärhus Teater; Monsieur Chasse de Feydeau (stag. 1983‒1984) la Teatrul Național din Finlanda; Androcles de Harris (stag. 1983‒1984) la Teatrul Național din Tel-Aviv; Benefactors de Michael Frayn (stag.1984‒1985) la Malmö Stadsteater; Trei surori de Cehov (stag.1984‒1985) Teatrul Regal din Copenhaga; Femeile savante de Molière (stag.1985‒1986) la Théâtre du Bois de Coulonge din Québec; De si tandres liens de Loleh Bellon(stag.1987‒1988) la Drama Teater Göteborg.
Spectacole eveniment și reacții critice
(selecție de Vera Molea)
Teatrul Giulești. Domnul Puntila și sluga sa Matti de Bertolt Brecht; Premiera: 25 mai 1959. Regia: Lucian Giurchescu; Scenografia; Sanda Mușatescu; Din distribuție: Ștefan Mihăilescu-Brăila (Puntila), Colea Răutu (Matti), Traian Dănceanu (Judecătorul), Tamara Buciuceanu (Laina), Dody Caian (Emma), Mihai Constantinescu (Surkalla), Maria Georgescu (Eva), Kity Mușatescu (Preoteasa), Sabina Mușatescu (Farmacista), Elvira Petreanu (Telefonista), Ion Aurel Manolescu (preotul), Genoveva Preda (fiica lui Surkalla), Ernest Maftei (veterinarul), Ion Pascu (avocatul), Mircea Gheorghiu (Roșcovanul), Gavril Tănase (Chelnerul), Titu Vedea (Atașatul).
Lucian Giurchescu mărturisea în Capriciile destinului…. despre spectacolul Domnul Puntila și sluga sa Matti:
Dar eu am avut noroc că în anul când am montat Puntila… a sosit și Berliner Ensemble la București. Mai înainte fusese și în Ungaria, dar nu le-a plăcut spectacolele pe care le văzuse acolo. Când au sosit în România au aflat că la Teatrul Giulești se joacă Puntila… și au venit să-l vadă. În timpul acestui turneu al germanilor au avut loc și niște întâlniri-discuții cu oameni de teatru. Beligan a întrebat, ca să se dea și un pic deștept, cum e cu efectul de distanțare. Atunci Helene Veigel i-a răspuns că dacă vrea să vadă cum e cu efectul de distanțare îi recomandă să meargă la Teatrul Giulești să vadă spectacolul Domnul Puntila și sluga sa Matti. Asta fot confirmarea din partea brechtienilor de la Berliner Ensemble, care găsiseră un specialist și la București. Aici putem spune că se potrivesc parțial vorbele lui Eugen Ionescu, toate problemele până la urmă se rezolvă, dar bine.
Teatrul de Comedie. Švejk în al doilea război mondial de B.Brecht; Data premierei: 19 ianuarie 1962; Regia: Lucian Giurchescu; Decoruri și costume: Dan Nemțeanu; Ilustrația muzicală: Hans Elsler; Distribuția: Florin Scărlătescu, Mircea Șeptilici, Dem. Savu, Ion Lucian, Gheorghe Crâșmaru, Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Dumitru Rucăreanu, Mircea Constantinescu, Nae Mazilu, Tamara Buciuceanu, Iarina Demian, Zizi Petrescu, Vasilica Tastaman, Puica Stănescu, Valentin Plătăreanu, Dumitru Chesa, Mircea Balaban, Nicolae Turcu, Aurel Cioran, Ștefan Tapalagă, Dumitru Chesa, Eugen Cassian, Mircea Mușatescu, Costel Constantinescu, Ștefan Radof, Marius Rolea, Vasile Moraru, Emil Hossu, Cornel Nicoară, Traian Pârlog, Mihai Teacă.
Andrei Băleanu scria în revista Teatrul:
„Când îl vezi, mai mult slab decât înalt, numai nerv şi neastâmpăr, consumându-se neobosit, interesându-se de orice, gata să vorbească ore întregi despre lucrurile cele mai variate, cheltuind o energie inepuizabilă, îţi vine să crezi că e mai degrabă spirit decât materie. Dar spirit fiind, nu este din acele spirite prea pure şi prea hieratice, care se volatilizează în contact cu pământul sau se răsucesc în spirale albastre, nevăzute de ochii muritorilor. L-am urmărit la repetiții, tăindu-şi drum prin jungla nepătrunsă care este un text înainte de a deveni spectacol şi căutând claritatea, adevărul, străduindu-se să înțeleagă şi să se facă înţeles. Ca şi alţi colegi ai săi de generaţie, Lucian Giurchescu este preocupat de formarea unui stil popular al zilelor noastre; prin aceasta el nu înţelege reluarea mecanică a vechilor mijloace ale teatrului de bâlci sau a altor forme de origine populară ‒ dar care azi sunt de domeniul istoriei artei şi apar publicului livreşti, căutate ‒, ci urmăreşte să se adreseze spectatorului contemporan prin mijloace cât mai directe, care să îmbine maximum de accesibilitate cu o ținută artistică aleasă. Unul din cele mai semnificative şi mai desăvârşite roade ale acestor căutări este Švejk în al doilea război mondial. Transmiterea directă, nemijlocită, răspicată a mesajului politic se unește aci cu un umor irezistibil, iar diferite modalităţi scenice sunt „topite”, fără efort aparent, într-o sinteză artistică vie. Cum ar spune Hegel, ideea şi-a găsit întruparea integrală în imagine. Švejk-ul lui Giurchescu întruneşte o seamă de trăsături, a căror enumerare mi se pare programatică :
‒ Deplina claritate a ideii, punerea ei pe primul plan, subordonarea tuturor mijloacelor scenice fată de conţinutul textului, faţă de problema de stringentă actualitate a păcii şi războiului.
‒ Dezvăluirea mereu surprinzătoare a „subtextelor” piesei, care fac ca aproape tot ce se spune pe scenă (de la „entuziastele” declaraţii de supunere ale lui Švejk până la autoditirambele conducătorilor hitlerişti) să capete instantaneu sensul opus, provocând hazul copios şi obligând totodată la reflecţie.
‒ Îmbinarea plastică a jocului actoricesc cu muzica, dansul, cupletul de estradă, cu caricatura, cu măştile, cu grotescul, cu metafora, fără a uita însă o clipă că orice convenţie îşi are unica justificare în adevărul artistic pe care-1 exprimă.
‒ Caracterul cu adevărat popular al reprezentaţiei, care se transforma într-o sărbătoare, într-un miting, într-o cascadă de culoare şi voie-bună, într-o comunicare de înaltă factura spirituală între scenă şi sală.
Cum a ajuns regizorul la această sinteză? Probabil, fiindcă se apropie de acel grad de rafinament care-i permite să fie simplu, pentru că stăpâneşte arta de a merge drept spre țel, pe calea cea mai scurtă, de a transforma idei subtile şi adevăruri imediat vizibile şi spontan recunoscute. Şi probabil, pentru că-i place să râdă cu toată gura, nu din vârful buzelor. Şi, probabil, nu numai pentru că a făcut multe greşeli (toţi facem), dar a şi învăţat din ele, a trecut prin experiențe, le-a cântărit şi le-a „fumat”, şi pentru că, pus pe drum lung, nu se amăgeşte că i-a şi dat de capăt, nu se crede infailibil. (Păcat de cei care au atins perfecţiunea la 30—35 de ani. Ce-o să se mai plictisească până la bătrâneţe!). Cu alte cuvinte, e un artist viu. Nu ştiu cum o fi în alte domenii, dar în teatrul de azi numai celor vii le este dat să trăiască.” (17 regizori, din revista Teatrul, nr.4, an IX, aprilie 1964, p.14)
Teatrul de Comedie
Rinocerii de Eugen Ionescu. Data premierei: 10 aprilie 1964; Regia: Lucian Giurchescu; Decoruri și costume: Dan Nemțeanu; Muzica: Theodor Ciortea, Titus Suru; Distribuția: Radu Beligan (Béranger), Ion Lucian (Jean), Sanda Toma (Daisy), Tilda Radovici (Menajera), Nicolae Turcu (băcanul), Iarina Demian (chelnerița), Ina Don (băcăneasa), Mircea Constantinescu (domnul bătrân), Mircea Balaba (logicianul), Valentin Plătăreanu (patronul cafenelei), Gheorghe Dinică/Mircea Șeptilici (Papillion), Ștefan Tapalagă (Dudard), Costel Constantinescu (Botard), Dorina Done (doamna Boeuf), Marin Moraru (Pompierul), Nae Gh. Mazilu (bătrânelul Jean), Livia Hanuțiu (nevasta domnului Jean).
Lucian Giurchescu despre montarea spectacolului:
Decorul din ultimul act avea, printre altele, un geam spre sală. Îl pusesem intenționat, ca să nu pară că se vorbește direct înspre public, dar personajul să poată spune lucruri importante emise de la acest geam și țintite spre rinoceri. Trebuie menționat faptul că personajele „rinoceri” erau prezente sonor, dar nu și fizic. Sonorizarea era făcută în așa fel încât părea că rinocerii înconjurau nu doar pe cei din scenă, ci și publicul. Părea totul normal.
[…] Am pornit de la premiza că oamenii încep să-și piardă îndemânarea de om și capătă apucături de animale. Care e deosebirea dintre om și animal? Omul e îndemânatic, animalul nu e. Treptat omul devine din ce în ce mai neîndemânatic. Îi dai să mănânce și el mușcă, nu mai ia cu mâna, umblă aiurea, are o forță prostească, vorbește din ce în ce mai greu, nu-i vin cuvintele. (din Capriciile destinului. Vera milea în dialog cu regizorul Lucian Giurchescu)
Florin Tornea, în „Rinocerii pe scena Teatrului de Comedie”, din revista Teatrul, nr.5, anul IX, mai 1964: Lucian Giurchescu nu se sperie de teoretizări marginale, paralizante. Are de asemenea darul de a feri pe actorii cu care lucrează de efectul restrictiv pe care acestea le-ar putea provoca dispoziției lor creatoare. Aşa a montat el, în trei teatre, pe Brecht. La baza ştiutelor succese repurtate de Lucian Giurchescu în valorificarea marelui dramaturg german a stat însă, înainte de orice canoane, o atitudine de justificată încredere într-un elementar bun-simt : opera prevalează. Această atitudine a prezidat şi în abordarea, de astă dată, a unui teatru pătimaș declarat antibrechtian. Regizorul nu s-a arătat derutat. El a căutat trăsăturile caracteristice ale scrisului lui Eugen Ionescu în ceea ce ele se degajă şi se impun nemijlocit. în cazul nostru, în textul Rinocerilor. Şi, pe aceasta cale, a verificat şi demonstrat, printre altele, una din calitățile fundamentale ‒ revendicate şi de Ionescu pentru teatrul său, în genere ‒ ale piesei: literatura ei (cuvîntul, ideile, sentimentele) nu determina şi sprijină numai anumite valori propriu-zis scenice, ci se voieşte ea însăşi tratată, dinamizată, „vizualizată”, ca valoare scenică. Regizorul s-a bucurat, desigur, în aceasta privință, se constate că dialogul şi replica lui Ionescu sînt refractare discursivităţii lîncede, predispoziției spre rezonare dogită. […] Parabola Rinocerilor a fost valorificată de regizor pe planul fondului de idei puternic satirice, prin neliniştea şi marea respiraţie omenească ce o anima, prin confruntarea acesteia eu universul aspru, de dezgustătoare realităţi, în care se consuma procesul de „rinocerizare”, de dezumanizare a omului. Este un act de încredere în puterea de penetraţie artistică şi în eficienţa sporită a sugestiei prin cuvînt. Prin cuvîntul, desigur, care se mulează, cu sonorităţi şi fluctuaţii caracteristice, pe mimica, gestul şi atitudinea actorului, şi care cucereşte astfel sala de spectacol.
Teatrul de Comedie. Ucigaș fără simbrie de Eugen Ionescu; Data premierei: 1 octombrie 1968; Regia: Lucian Giurchescu; Decoruri și costume: Dan Nemțeanu; Distribuția: Radu Beligan, Vasilica Tastaman, Mircea Șeptilici, Nineta Gusti, Mircea Balaban, Mircea Constantinescu, Dem. Savu, Mihai Pălădescu, Dumitru Chesa, Constantin Băltărețu, Dorina Done, Grigore Gonța.
Mira Iosif , în revista Teatrul, noembrie 1968: Lucian Giurchescu, mai sobru ca oricând în respectul față de text și spiritul textului, impune prin această modalitate gravă. Absența veleităților regizorale și a comentariilor teatrale restrictive prin unilateralitatea tendințelor a dus la realizarea acestui spectacol Ionescu, echilibrat, cu măsură, frumoasă fiind orchestrația lui, împletirea armonioasă, organică a temei majore cu cele câteva intermezzo-uri. Coexistența stilistică ‒ din text ‒ a curenților comici și tragici, osmoza grotescului și a poeticului intră în bună măsură în acest echilibru, în care acul balanței nu înclină deliberat de nicio parte. […] Dicolo de monologurile lui Béranger și întâlnirile sale capitale, „fugi majore” ale spectacolului, izbucnesc pe parcurs micile variațiuni pe teme ionesciene: se țese un fundal de acțiuni teatrale, la granița dintre vis și realitate, rezolvate însă diferit. În prologul actului doi, regizorul a vizualizat vocile, coagulând într-o mișacare mecanică, precipitată, frânturi de conversație, reziduuri de gândire, torentul cuvintelor plate, al locurilor comune, debitate identic de membrii aceleiași specii, figuri grotești, cu o responsabilitate țeapănă.
Teatrul de Comedie. Dispariția lui Galy Gay de Bertold Brecht; Data premierei: 21 noiembrie 1969; Regia: Lucian Giurchescu; Decoruri și costume: Dan Nemțeanu; Muzica: Paul Urmuzescu; Distribuția: Mircea Albulescu (Uria), Constantin Băltărețu (Jesse), Dumitru Chesa (Poly), Ion Lucian (Fairchild), Dem Savu (Jip), Stela Popescu (văduva Begbick), Mihai Pălădescu (Galy Gay), Aurel Giurumia (Wang), Mircea Constantinescu (Mah-Sing), Dorina Done/Livia Harnuțiu (nevasta), Cornel Vulpe, Ștefan Tapalagă, Dumitru Chesa, Nicolae Turcu, Constantin Vintilă, Eugen Racoți, Gheorghe Șimonca.
Dinu Kivu despre Dispariția lui Galy Gay de Bertold Breht, în Contemporanul din 12 decembrie 1969. Galy Gay se constituie, în această montare, ca un violent pamflet adresat depersonalizării și alienării ființei umane. […] Toate aceste considerații pot fi ușor deduse din spectacolul montat de Lucian Giurchescu, spectacol în care unul dintre principalele merite este tocmai claritatea. Regizorul ‒ ajutat de actori – nu a avut niciun fel de ezitări în a-și defini personajele, eroii spectacolului, și acesta este unul din argumentele calității sale. Celelalte sut verva și fantezia cu care sunt lucrate fiecare scenă, fiecare moment al spectacolului. Sunt atribute consolidate și de unitatea de stil pe care întreaga montare o dovedește: în regie, în scenografie, în interpretarea actorilor.
Ileana Berlogea în caietul-program al spectacolului: În Dispariţia lui Galy Gay (Un om=un om), pusă în scenă la Teatrul de Comedie în 1969-1970, Lucian Giurchescu a oferit din nou spectatorilor săi o adevărată cascadă de „poante comiceˮ şi râs, fără însă să acopere nici o clipă primejdia reprezentată de posibilitatea transformării omului într-o bestie, de procesul crud al dezumanizării. Jucată pe un podium simplu de lemn, cu câteva draperii de pânză de cort militar, gluma nevinovată de la început devenea pe parcurs o adevărată ameninţare.
Teatrul de Comedie. Mutter Courage de B. Brecht; adaptare scenică: Lucian Giurchescu și Mircea Șeptilici; Data premierei: 7 aprilie 1972; Regia: Lucian Giurchescu; Decoruri și costume: Ion Popescu-Udriște; Muzica: Paul Hurmuzescu; Distribuția: Rusu Marcela (Anna Fierling), Mircea Albulescu (bucătarul); Sanda Toma (Kattrin), Cornel Vulpe (predicatorul), Dumitru Rucăreanu (Eilif), Stela Popescu (Ivette Poitier), Mihai Pălădescu (preotul catolic), Aurel Giurumia (generalul), Vladimir Găitan (Schweitzerkas), Candid Stoica (Ditter, Gunther, Chiorul), Dumitru Chesa (recrutorul, sergentul), Constantin Băltărețu (plutonierul), Rozalia Avram (însoțitoarea), Liliana Țicău (o țărancă), Dotina Done (o țărancă), Eugen Racoți (carl, Ferdinand), Turcu Nicolae (Alois), Gheorghe Crâșmaru (Brandt, Eugen), Gheorghe Șimonca (primul ofițer suedez, primul ofițer catolic), Marian Georgescu (al doilea ofițer suedez, al doilea ofițer catolic), Costel Constantinescu (Papenheim).
Ileana Berlogea despre spectacol: Un adevărat examen al îndrăznelii l-a dat Lucian Giurchescu în montarea piesei Mutter Courage în 1971-1972, având în vedere faptul că dintre toate lucrările lui Brecht aceasta pare a fi cea mai organic legată de viziunea lui regizorală. Este aproape imposibil să nu vezi încă de la cea mai elementară lectură silueta Annei Fierling târându-şi căruţa pe o scenă goală, în lumina albă a reflectoarelor, aşa cum s-a impus odată cu marele spectacol de la Berliner Ensemble şi interpretarea Helenei Weigel. Fără să urmărească în mod intenţionat distrugerea imaginilor familiare ale spectacolului german, Giurchescu a preferat însă o cromatică mai variată, sordidul şi dezolarea războiului fiind sugerate şi prin decorul mizer al unor garduri de nuiele ce păreau a limita în permanenţă drumul eroilor şi prin peisajul uman bine diferenţiat, ţărani şi soldaţi ce păreau a relua simbolic destinul Annei Fierling. Lucian Giurchescu continuă să fie şi astăzi cel mai credincios adept al lui Brecht în viaţa teatrului românesc.
Teatrul de Comedie. Trei surori de A.P.Cehov; Versiunea românească: Lucian Giurchescu și Andrei Băleanu; Data premierei: 5 decembrie 1975; Regia: Lucian Giurchescu; Decoruri și costume: Ion Popescu-Udriște; Distribuția: Liliana Țicău (Olga), Stela Popescu (Mașa), Sanda Toma (Irina), Vasilica Tastaman (Natașa), Dorina Done (Anfisa), Constantin Băltărețu (Andrei Prozorov), Silviu Stănculescu (Verșinin), Ion Lucian (Kulîghin), Vladimir Găitan (Tuzenbah), Dumitru Rucăreanu (Solionîi), Cornel Vulpe (Cebutîkin), Aurel Giurumia (Ferapont), Ion Cojocaru (ofițerul).
Mira Iosif, în „Un aisberg ciudat. Trei surori de A.P.Cehov. Teatrul de Comedie”, din volumul Teatrul Nostru cel de toate serile, Ed. Eminescu, București, 1979, pp. 195-200:
Un spectacol în care semnătura lui Lucian Giurchescu este vizibil, recunoscându-se lesne creatorul unor viziuni comice cu subtext tragic, dar surptinzându-ne în ipostaza unui analist de mare profunzime. […] Spectacolul lui Giurchescu se situează pe linia unor montări recente, de anvergură, care au dat celor Trei surori dimensiuni și valorizări estetice noi. […] Prima operație a piesei pare a fi smulgerea pisei din vechea tradiție a „atmosferei locale”, a lirismului , urmărind cu precădere actele prin care personajele se definesc. […]În construirea spectacolului, Lucian Giurchescu a contopit organic procedeele teatrului epic, nu numai în modalitatea directă cu care se rezolvă startul reprezentației (acel început, iritant, declarativ, în care surorile itră în scenă cu detașare, își ocupă locurile „dinainte stabilite” și „încep piesa”, întretăindu-și replicile și confundându-și amintirile.), ci și în atitudinea generală, în viziunea care ne depărtează continuu de această lume; jonglând ușor cu comicul de situație și cu motivele farsei absurde, existențiale; pedalând grotescul până la marginea tragicului; operând analiza de caracter până la stadiul disecției; demontând cu înverșunare toate macanismele piesei, pentru a trage o concluzie răspicată, netă. O conculzie rece, despre lumea acestor trei surori, univers iremediabil condamnat, în care niște oameni egoiști, fără orizont, își irosesc viețișe mărunte, sfâșiindu-se cu indiferență, ucigându-se cu nepăsare și indolență, înecându-se, în cele din urmă, în mlaștina banalității cotidiene. Întreaga reprezentație ne convinge de vidul acestor existențe, care se cheltuie în nenumărate acțiuni mărunte, se zbuciumă în cuvinte mari, promițătoare și dezertează de l răspundere, se abțin în fața deciziilor esențiale. […] Dialogul se compune, astfel, la Giurchescu, într-o polifonie dirijată replicile se întretaie într-un savant contrapunct, cu rezultate insolite, frizând uneori absurdul; zburând peste clișeele conversației diurne, trecând ușor peste spațiile tragice, neoprit, dialogul țese o plasă fină, dar rezistentă ca o carapace, în jurul personajelor.
Teatrul de Comedie. Cercul de cretă caucazian de Bertolt Brecht; versiunea românească: Mircea Șeptilici și Lucian Giurchescu; Data premierei: 4 decembrie 1977; Regia: Lucian Giurchescu; Decoruri și costume: Ion Popescu-Udrişte; Muzica: Paul Urmuzescu; Distribuţia: Sanda Toma, Liliana Ţicău, Iarina Demian, Maria Ploae, Dorina Done, Dorina Urmaciu, Anca Pandrea, Consuela Darie, Telly Barbu, Cornel Vulpe, Mihai Pălădescu, Ştefan Tapalagă, Candid Stoica, Eugen Racoţi, Constantin Băltăreţu, Dumitru Rucăreanu, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Şimonca, Dan Tufaru, Dumitru Chesa, George Mihăiţă, Gheorghe Crâşmaru, Theo Cojocaru, Iulian Voicu, Ion Georgescu, RomeoPopescu şi copilul Codruţ Magdin.
Radu Albala, în revista Teatrul, decembrie 1977 despre spectacolul Cercul de cretă caucazian: Dificil, wagnerian spectacol, deși nelipsit de zâmbetsau chiar de râsul gros, de gluma groasă. De o întindere și o anvergură pe care bagheta stăruitorului prieten a lui Brecht – l-am numit pe Lucian Giurchescu – l-a condus „grave” mă refer la citirea „dură” textului (cu excepția, firește, a rolului Grușei, exprimând, după cum mi s-a părut, intransigența de care vorbeam mai sus, dar și „con brio”, ca în sugestia cumplitei învălmășeli a unei răscoale și a unui oraș pârjolit, o adevărată scenă de masă, ralizată în strâmtele dimensiuni ale scenei teatrului cu pricina.
Teatrul de Comedie. 3 Havel de Vaclav Havel; Data premierei: 9 noiembrie 1991; Regia: Lucian Giurchescu; Decor și costume: Ion Popescu-Udriște; Muzica: Paul Urmuzescu; Distribuția: Ion Lucian, Cornel Vulpe, Virginia Mirea, Vladimir Găitan, Șerban Ionescu.