Levintza, Doina

Scenograf, creator de costume pentru teatru și film, designer vestimentar, Doina Levintza s-a născut la 10 aprilie 1939 în București. A  urmat cursurile Școlii de arhitectură ”Ion Mincu” având de la  mama ei talentul și pasiunea pentru arhitectură care s-au regăsit mai apoi în creațiile din lunga și prodigioasa ei carieră.

A debutat la Televiziune ca scenograf și a lucrat la Teatru TV cu regizori importanți ai momentului precum, Petre Sava Băleanu, Cornel Todea, Letiția Popa, Alexandru Tatos, Lidia Ionescu. Cităm din vasta operă a acelei perioade câteva titluri: Nu sunt Turnul Eiffel, Moartea lui Bessy Smith în regia lui Cornel Todea (1968), Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, Bătrânul de Hortensia Papadat Bengescu în regia Letiției Popa (1969), Nebunia lui Pantalone în regia lui Alexandru Tatos (1979), Pescărușul de Cehov, regia Petre Sava Băleanu (1974), Micii burghezi de Gorki în regia Soranei Coroamă Stanca, Rezervația de pelicani de D. R. Popescu în  regia lui Valeriu Moisescu (1974).

Între 1963 și 1977 Doina Levintza a lucrat pentru televiziune în total 450 de producții, incluzând aici și emisiunile de varietăți, filmele de televiziune, de animație, emisiunile muzicale. Alături de Alexandru Bocăneț, soțul ei, a contribuit la crearea unui nou limbaj, un stil nou, care valorifica în mod original tehnica alb-negru. În cadrul emisiunilor Profil pe 625 linii și Gala lunilor, alături de actorii Anda Călugăreanu, Dan Tufaru și Florian Pittiș acest stil nou a făcut vogă, fiind și azi recunoscut ca atare.

”Talentul Doinei Levintza, scria criticul de film și TV Ecaterina Oproiu, face să cânte albul. Umorul subțire, foarte subțire, al costumelor sale, al decorurilor sale, parcă antiseptic, dă senzația unui laborator de pe o stație selenară. Grafica sa combină acuratețea cu ironia.”

Din 1977, inițial din motive financiare, după cum declară artista, Doina Levintza dezvoltă preocupări în domeniul modei, pe care o îndrăgește ulterior devenind un artist de succes, obișnuit al marilor competiții internaționale. Peste 100 de prezentări ale brandului care-i poartă numele au avut loc la Monte Carlo, Paris, Washington, New York, Londra, Praga, Geneva, Madrid, Roma Beijing, Nagoya.

Încă din perioada când era angajată a Televiziunii Române, Doina Levintza a semnat decoruri dar mai ales costumele unor spectacole importante pe scenele teatrelor din București și din țară. Fiecare etapă a activității sale  a fost legată de numele unui regizor, dintre cei mai importanți ai momentului. Colaborarea cu regizori din prima linie a teatrului românesc a continuat și după revoluție, mai ales în domeniul costumului, unde ”marca Levintza” a fost o garanție de succes. L-a acompaniat pe Andrei Șerban la realizarea spectacolelor Trilogia antică, Livada cu vișini, Noaptea regilor, apoi pe Mihai Măniuțiu realizând senzaționalele costume din acel memorabil Richard al III-lea, de la Teatrul Odeon, dar și dintr-un șir lung de alte spectacole ale reputatului regizor (vezi secțiunea Teatrografie),  a format cu Cătălina Buzoianu un cuplu creativ de referință, semnând costumele pentru Patul lui Procust (Bulandra). O lungă și prodigioasă perioadă – până în prezent – Doina Levintza a colaborat la scenă cu regizorul Dragoș Galgoțiu, însoțindu-l în montările lui baroce, opulente, de la Odeon, începând cu acel senzațional Portretul lui Dorian Gray care a marcat începutul aventurii artistice a colaborării lor.  

Urmărind drumul afirmării și succesului acestei mari creatoare se poate observa că, încă de la începutul carierei sale, Doina Levintza s-a remarcat nu numai prin talentul viguros, inepuizabil în privința capacității de a imagina, iscoditor în căutarea unor forme noi sau a valențelor ascunse ale materialului folosit, dar și a uriașei puteri de muncă. Conceperea, pe de o parte, dar mai ales execuția adeseori propria manu au dat împreună marca stilului Levintza, recognoscibil de la distanță în peisajul artelor decorative, scenografie sau  modă.

Acest stil, în arta costumului de teatru îndeosebi, reprezentând contribuția artistei la dezvoltarea acestui domeniu, este, așa după cum o remarcă și studiile istorice, puține câte există, definit prin anumite constante, dar și prin  capacitatea de adecvare la loc, timp și obiect, dovedind adeseori o capacitate anticipativă care o situează pe artistă în postură avangardistă. Sesizând punctele de inflexiune experimentală sau doar intuindu-le ca om cu viziune, Doina Levintza a fost în acei primi ani la televiziune, parte a unui stil care surprinde și azi prin ineditul conceptului grafic, caracterizat prin acuratețe, simplitate, dinamism și o strălucire a imaginii care sparge ecranul deși e doar în alb și negru. Din fericire, aceste realizări s-au păstrat pe peliculă și pot fi văzute în înregistrările acelor emisiuni TV cu destulă frecvență.

Tot la televiziune, a avut loc și prima întâlnire cu teatrul, cu regizori specializați precum Petre Sava Băleanu sau Letitzia Popa, care au apelat la colaborarea cu Doina Levintza în virtutea calităților  remarcate, nu numai pentru spectacole de teatru, ci și pentru realizarea  altor emisiuni, de varietăți sau pur și simplu muzicale. Această deschidere spre diversitate manifestată de la începutul drumului său în profesie i-a folosit mai apoi creatoarei în a-și defini talentul și chiar iubirile. În Pescărușul (regia Petre Sava Băleanu), apar predilecția pentru alb, materiale vaporoase, dar și linia amplă, elegantă, aerul aristocratic, trăsături pe care le va cultiva cu obstinație în viitor, ducându-le  la strălucire. La fel, monocromia în negru din Șase personaje în căutarea unui autor (regia, Letitzia Popa), folosirea adecvate a materialelor grele, a catifelelor și, potrivite cu ele, a croiurilor ample, fluide, căzând în falduri.

În același timp, colaborarea cu Cornel Todea, regizor din aceeași generație cu ea, cu un spirit tineresc și acut simț al actualității, i-a dat prilejul să dovedească abilități în a caracteriza prin decor și costum lumea contemporană, în spectacole precum Nu sunt turnul Eiffel la TV sau Zigger – Zagger de la Piatra Neamț. Tot la Teatru TV a avut ocazia să demonstreze și capacități de abstractizare stilistică în  Seară de toamnă de Fr. Dürrenmatt , în regia aceluiași Todea.

A realizat costume pentru  Liviu Ciulei (Furtuna) și Lucian Pintilie (filmul De ce bat clopotele Mitică). A contribuit la succesul spectacolelor regizorului Horea Popescu, marcând în Caligula, printr-o simbolistică rafinată a a costumelor, relevanța concepției regizorale și folosind în același scop masca din machiaj. Un capitol însemnat în istoria costumelor de teatru create de Doina Levintza l-a reprezentat întâlnirea cu regizorul Gyorgy Harag, de la care declară că a învățat teatru: la Cluj, în Azilul de noapte, la Novi Sad, în Livada și Unchiul  Vanea, la Teatrul de Comedie în Procesul, Levintza l-a urmat pe regizor, dând viață personajelor printr-o  amprentă specifică a costumului.

Acestei caracterizări a personajelor prin costum îi va adăuga, în timp, nota personală a stilului său, așa încât în spectacolele, zece la număr, create alături de regizorul Mihai Măniuțiu, s-a putut vorbi de extraordinara frumusețe plastică, despre picturalitatea unui  spectacol ca Richard al III-lea de la Teatrul Odeon. Aur și roșu cardinal, negru și vișiniu, în combinații savante cu aplicații și broderii de haute couture, au transformat prin contrast sângeroasa poveste a regelui blestemat într-un  cinic și sadic balet al morții.

Caligula, de la Teatrul Bulandra și ulterior Richard al II-lea de la Teatrul Național din București au dus mai departe rafinamentul și opulența, luxurianța la care arta costumului Doinei Levintza ajunsese. Fastul ceremoniilor va reveni în spectacolele sale acoperind capete de regină sau năluci, precum celebra tocă a Oanei Pellea din Caligula, iar trena kilometrică a mantiei lui Marcel Iureș din Richard II-lea va deveni proverbială, ca și rochia de dantelă brodată, cu aripi a Tatianei Constantin. Simfonii de culori, grandori de frescă. Tot din perioada colaborării cu Mihai Măniuțiu datează și singurele sale prelucrări ale fondului folcloric, în Săptămâna luminată, inspirată din ritualuri păgâne românești și Nunta, unde explorează pitorescul fauve al unei alte zone folclorice.

La revenirea sa în țară, după 1989, Andrei Șerban a apelat pentru spectacolele sale la Doina Levintza. Aceasta a îmbrăcat personajele după viziunea esențializatoare a regizorului în veștminte de pânză, simple, albe sau negre potrivit regulilor adesea dihotomice ale moralei arhaice. Au realizat împreună și o Livadă …(decorul Mihai Mădescu. Costume D. Levintza) împodobită cu flori albe de vișini, și un spectacol după A 12-a noapte/Noaptea regilor, care pune în evidență umorul talentatei plasticiene.

În anii în care colaborează cu regizorul Dragoș Galgoțiu de la Teatrul Odeon, Doina Levintza atinge în costumele ei, culmea opulenței, mergând până la excentric. Dispunând parcă de resurse nelimitate pentru materialele prețioase din care creează costumele spectacolelor concepute împreună cu regizorul, artista realizează o serie barocă de mare strălucire și luxurianță. Începutul e marcat de  Portretul lui Dorian Gray, pagină antologică a operei sale, exultând de rafinament și eleganță, definitorii pentru lumea decadentă despre care vorbește spectacolul. O abundență coloristică, un lustru ireal al imaginilor situează spectacolul la limita suprarealului. Au urmat Hamlet Machine, Viața e vis, Epopeea lui Ghilgameș, Cassanova, din aceeași gamă stilistică, cu costume fastuoase, caracterizate prin croieli ample, culori intense, bogăție de broderii și  aplicații decorative. Creatoarea de modă pare a fi aici mai prezentă ca oricând, iar deceniile de experiență își spun cuvântul prin bogăția unui repertoriu de forme utilizate adeseori ca autocitat. Prezența ei dă tonul, s-ar putea spune, acestor spectacole în privința stilului și a concepției, nu doar plastice. Tot cu Galgoțiu realizează și Ascensiunea lui Arturo Ui unde accentele grotești, specifice cabaretului, denotă, ca și în spectacolul Berlin Alexander Platz de la Sibiu, capacitatea artistei de a transla cu ușurință registrele stilistice pentru a reda atmosfera și specificul epocii, uneori cu distanța critică necesară.

Colaborând cu trupa Passe –partout a lui Dan Puric  pentru spectacolul Hic sunt leones și Royal Fashion, Doina Levintza experimentează  la nivelul anilor 2000 spectacolul de costum, acela care, pornind de la veștmântul ce trebuie să ne definească, descrie cu tandrețe și grație lumea căreia îi aparține.  O lume în general apusă, după care se poate ofta cu nostalgie, mai ales în privința eleganței.

Un loc aparte îl ocupă în fișa de creație a Doinei Levintza filmul. De la acel fantomatic spațiu din Dincolo de nisipuri la mâzga mahalalei din De ce bat clopotele Mitică, de la voioșia solară din comedia muzicală Gloria nu cântă, în regia regretatului ei soț, Alexandru Bocăneț, film în nota anilor 70, și până la interbelicul deplâns în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război sau Orient Expres, ca să cităm filme din zone stilistice diferite, creațiile artistei, îndeosebi în domeniul costumului, au urmat mai mult ca oriunde cerințele scenariului, armonizate cu acelea ale regizorilor, nume de referință în domeniu precum Lucian Pintilie, Radu Gabrea , Mircea Veroiu, Nae Caranfil, Dan Pița.

Expozițiile din anii 2014 și 2019 din cadrul Festivalului Național de Teatru care i-au fost dedicate (ultima mergând până la recentele descoperiri ale creatoarei în domeniul colajului), precum și ampla retrospectivă din 2021 de la ARCUB, au pus în lumină drumul trudnic de la schița de atelier la spectacol și pe podiumurile unde și-a etalat creația în modă, punând în lumină totodată constantele unui stil care a marcat inconfundabil arta costumului și a modei  secolului XX și începutului de secol XXI. „Arta e pentru mine încântarea sufletului”, nota într-un catalog  Doina Levintza. Ceva din această încântare ajunge și la noi, spectatorii, când pătrundem în universul mirific al artistei și al creațiilor ei.

Doina Papp

20 iulie 2022

Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.03.47

Bibliografie

* Levintza, costumul de teatru de la schiță la miracol, catalog, serie scurtă, tipărit în 2014 pe echipamente KONICA MINOLTA

* Stilul Doina Levintza, publicat de ARCUB, Centrul Cultural al Capitalei 2022

* Doina Papp, Clipe de teatru, ed. Tracus Arte, 2015 pg. 12, 292, 218

* Doina Papp, De la Cortina de fier la teatrul fără perdea, Ed. Academiei 2013 pg. 120, pg 30, 117