Maestru al compoziției scenice și înzestrat cu vitalitate și cu un farmec inconfundabil, Mircea Albulescu a făcut parte din „generația de aur” a teatrului românesc, recunoscut ca un actor distins, carismatic a cărui expresivitate nuanțatoarea în crearea personajului s-a impus în toate formele artei actorului pe care le-a cultivat.
S-a născut la 4 octombrie 1934 în cadrul unei familii caracterizată de multiculturalitate, în care tatăl său, Vasile Albulescu, era român și ortodox, iar mama sa, Olga Tempinsky, era de etnie maghiară și practicantă a religiei catolice. A fost botezat Iorgu Constantin, însă în timpul copilăriei timpurii, mama sa i-a conferit numele de Mircea care a devenit ulterior prenumele său utilizat în viața cotidiană, dar și în cea profesională.
În anul 1948, deși elev al Școlii Medii Tehnice de Arhitectură în anul I, Mircea Albulescu alege teatrul datorită unei iubiri adolescentine. „Iubeam o fată, Simona. Fata aia se ducea la Ateneul Popular «Ana Ipătescu», cum erau numite pe atunci Casele de Cultură. M-am dus după ea. M-au încercat la cor. M-au pus să dansez, dar aveam picioarele cam legate. Ce era să fac? Să mă dea afară, s-o pierd pe Simona? Dumnezeu m-a ajutat. Era acolo o doamnă, Dinu, instructor de teatru, pensionară de la Teatrul Național, care mi-a spus: «Măi băiete, ia vino tu încoace!» Am intrat, la îndemnul dumneaei, în echipa de teatru. Acesta a fost momentul în care m-am legat de teatru pe viață”[1].
În anul 1950, în calitate de figurant al Teatrului Național București, Mircea Albulescu a pătruns în lumea teatrului. Deși tentat să abandoneze arhitectura, la îndemnul lui Nicolae Bălțățeanu finalizează studiile la Școala Medie Tehnică de Arhitectură în anul 1952, obținând calificarea de conductor arhitect. Astfel, după absolvire, este admis la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde va fi coleg cu Amza Pellea, Victor Rebengiuc, Gheorghe Cozorici, Draga Olteanu Matei ș.a.
Aflat sub influența „B-ului” („«B»-ul a avut o influență foarte mare în viața mea. Aura Buzescu, prima mea profesoară, doamna Bulandra, prima mea directoare, după care apare al treilea «B» […] Beligan”[2]), după terminarea studiilor la Institut, Aura Buzescu[3] îi propune să se alăture echipei Teatrul Național pentru a juca împreună, dar circumstanțele îl duc în cele din urmă la doamna Bulandra[4]. Deși nu participă oficial la procesul de selecție pentru angajare, ci merge doar pentru a-și sprijini colegii, Lucia Sturdza Bulandra îl observă și îl angajează imediat la Teatrul Municipal. Nu urcă direct pe scenă, deoarece angajarea se suprapune cu întâiul său rol principal în cinematografie, Adam Jora în Pasărea furtunii, film regizat de Dinu Negreanu.
În anul 1959 joacă rolul lui Happy Loman în Moartea unui comis voiajor, alături de Jules Cazaban, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Dorin Dron, Ion Manta, Lucia Cristian. Având inițial o vorbire scenică pripită, la vizionarea spectacolului Lucia Sturdza-Bulandra tușea ostentativ în sală în speranța că Mircea Albulescu se va redresa, corectându-și interpretarea. Jules Cazaban, însă, îl oprește șoptindu-i „Fii bun, ia-o mai ușor, că nu mă simt așa bine și nu vreau să bage de seamă Comisia”[5]. Cu privire la vorbirea sa precipitată i-a atras atenția și Gheorghe Storin, care a văzut în el potențialul și talentul colosal. Înzestrat parcă cu clarviziune, maestrul Storin îi spune după o repetiție „dacă lași pripeala asta din vorbire, care te face să bolovănești replicile, să le spui ăstora să-ți dea să joci Danton”[6], ceea ce s-a și întâmplat șaptesprezece ani mai târziu pe scena Teatrului Național.
La Teatrul Municipal, Albulescu a jucat în douăzeci și șase de spectacole în zece ani, aici încredințându-i-se întâiul rol de compoziție, Schmitz în Biedermann și incendiatorii de Max Frisch, în regia lui Lucian Pintilie, despre care Ana Maria Narti notează: „Albulescu este fioros ca înfățișare, alunecarea lui continuă pe bicicletă are o ciudată măreție […] Mircea Albulescu și Octavian Cotescu au realizat individualități noi, pe care le urmărim nu numai cu plăcerea de a descifra sensurile desenate cu rară finețe, ci savurând gesturi de un adevăr copios (Schmitz răsturnând în ziarul întins pe genunchi gustarea elegant prezentată de subretă) și cu încântarea de a descoperi personajele mereu din alt unghi. […] Albulescu este poate actorul care a dus cel mai departe modul preconizat de regizor. Există mult curaj artistic în alternanța de contraste pe care el își construiește rolul, fără teama de a folosi mijloace foarte brutale în evocarea grosolăniei personajului, dar cu deplin simț al măsurii și cu o autodisciplină strictă. Este primul rol în care acest actor ajunge la o creație «rotundă», finisată. I se datoresc câteva dintre cele mai bune scene ale spectacolului; așezarea acestui portret viguros, dens, alături de cele două palide umbre ale stăpânilor casei, dă naștere la efecte neașteptate, pline de sevă (așa este, de pildă, scena în care Schmitz o înduioșează pe Babette cu urletele sale de fiară)”[7].
În anul 1967 este invitat de actorul și directorul Teatrului de Comedie, Radu Beligan[8], în colectivul artistic al instituție pe care o conducea pentru a face parte din distribuția spectacolului Troilus și Cresida de William Shakespeare în regia lui David Esrig: „A fost primul spectacol care a colindat toată lumea”[9]. Mircea Albulescu rămâne actor al Teatrului de Comedie timp de zece ani, unde va juca în spectacole puse în scenă de regizori ca Moni Ghelerter, Lucian Giurchescu, Dinu Cernescu, avându-i colegi de distribuție pe Gheorghe Dinică, Sanda Toma, Marin Moraru, Stela Popescu, Iurie Darie, Dem Rădulescu, Amza Pellea.
Relocarea sa la Teatrul de Comedie a coincis cu inițiativa lui Sergiu Nicolaescu de a realiza filmul Dacii, al cărui producător era Henry Deutschmeister și care a adus în România pentru rolurile principale pe Marie-José Nat și Pierre Brice. După una dintre reprezentațiile spectacolului Troilus și Cresida, în care Mircea Albulescu interpreta rolul lui Achile și la care au participat și actorii francezi, Marie-José Nat i-a spus producătorului „Achile acesta să nu lipsească din film”[10]. Chiar dacă, după Pasărea furtunii, un tovarăș influent al cărui nume Albulescu nu a vrut să-l pronunțe[11] i-a interzis să mai facă filme, iar Albulescu stă departe de industria cinematografică timp de zece ani, revine pe platou ca parte din distribuția filmului Dacii unde va juca rolul Oluper, iar numele său va fi strâns legat de filmele lui Sergiu Nicolaescu din prima perioadă a carierei sale regizorale.
După mutarea lui Radu Beligan de la conducerea Teatrului de Comedie la Teatrul Național, Mircea Albulescu este chemat în distribuția unui spectacol monumental, pus în scenă de Horea Popescu la jumătate de secol după ce fusese scris: Danton de Camil Petrescu. Previziunea lui Gheorghe Storin cu privire la Mircea Albulescu se adeverește, iar Danton devine personajul de suflet a lui Mircea Albulescu. Despre jocul său actoricesc, Dinu Săraru scria „Mircea Albulescu – în Danton – o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic.”[12] „Mircea Albulescu – în Danton – un moment de referință în teatrul românesc modern. Suntem într-adevăr datori să aplaudăm fără rezerve această performanță şi să nu ne zgârcim la elogii pentru că, așa cum se va vedea în timp, creația tânărului, totuși, actor va fi greu de egalat vreodată.”[13] „Ce mare bucurie pentru un cronicar să poată constata, alături de exigentul public care aplaudă copleșit la final, că teatrul românesc are azi actori atât de dăruiți şi că acest teatru are astfel șansa de a înscrie o epocă de aur!”[14].
După spectacolul Danton, care a avut premiera în 1974, Mircea Albulescu rămâne actor al Naționalului bucureștean, iar itinerariul său profesional ia avânt. În anul 1985 își începe cariera didactică la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București unde va fi profesor pentru generații viitoare de actori. Printre studenții săi se numără Adrian Titieni, Natașa Raab, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Gabriela Codrea, Zoltán Lovas, Dan Bordeianu, Dragoș Bucur. Despre relația sa cu studenții, Albulescu miza pe colaborare: „«Poți să mă îngenunchezi, tinere student? Îngenunchează-mă. Rupe-mă. Fă să iau notițe după tine. Dacă nu, iei tu notițe după mine.» Iar acest sens de colaborare trebuie să mărturisesc acum că s-a schimbat de destule ori. Nu puține au fost împrejurările în care eu a trebuit să iau notițe. Pentru că curățenia lor, din punct de vedere al meseriei, m-a făcut să mă întorc cu un an, cu 10, cu 20, cu 30, cu 50 de ani la ce am sperat atunci, când m-am apucat şi am visat să mă fac actor.”[15].
În anul 2002 și-a finalizat teza de doctorat intitulată Despre teatru… și teatru radiofonic, având-o coordonator științific pe Ileana Berlogea. Actorul Naționalului bucureștean a manifestat un respect considerabil teatrului radiofonic, despre care afirma că este „cea mai prodigioasă dintre activitățile mele artistice”[16]. Mircea Albulescu a scris istorie cu peste 300 de roluri înregistrate, vocea sa devenind un standard și un punct de referință al genului.
Având și un fin talent literar și publicistic, Mircea Albulescu a lansat nouă volume de beletristică, a scris articole în Teatrul, Cinema, România liberă, Libertatea, Actualitatea, Cronica română, dar a realizat și emisiuni de televiziune și radio. Ca recunoaștere pentru activitatea sa, a fost distins cu Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României” (2000), cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer (2001), cu Premiul Național pentru întreaga activitate artistică, acordat de Ministerul Culturii și Cultelor (2003), Premiul Academiei Române pentru cei 50 de ani de „creație interpretativă în arta teatrală și cinematografică” (2004), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2005), Premiul „Aristizza Romanescu” pentru artele spectacolului acordat de Academia Română (2006), Premiul de excelență al TIFF (2009), Premiul de excelență la Festivalul Comediei Românești (2010), Titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București (2010), Premiul de excelență Radio România Cultural (2015) și o stea pe Aleea Celebrităților din București.
Astfel, când spunem Mircea Albulescu spunem actor, profesor, doctor în arte, poet, prozator, publicist a cărui creație transcende timpul. Prin moștenirea pe care a lăsat-o generațiilor următoare, Mircea Albulescu devine „semn important în existența culturală, spirituală a României”[17].
[1] Pușa Roth, Poezie de teatru. Pușa Roth în dialog cu Mircea Albulescu, cuvânt înainte, biografie artistică și postfață de Costin Tuchilă, Iași, Editura Ars Longa, Colecția Summa cum laude, 2008, p. 15.
[2] Adrian Titieni, „Întâlnirile UNATC. Mircea Albulescu și arta dăruirii totale” în Concept, vol. 9-10, nr. 2/2014 și 1/2015, UNATC Press, 2015, p. 13.
[3] [n. a.] primul „B”.
[4] [n. a.] al doilea „B”.
[5] Pușa Roth, Op. cit., p. 19.
[6] Ibidem, p. 18.
[7] Ana Maria Narti, „De la ironia crudă la seninătate lirică” în Teatrul nr. 7, (anul IX), iulie 1964, pp. 83-84.
[8] [n. a.] al treilea „B”.
[9] Cristian Radu Nema, „Interviu cu Mircea Albulescu” în Concept vol. 15-16, nr. 2/2017 și 1/2018, p. UNATC Press, 2018, p. 3.
[10] Pușa Roth, Op. cit., p. 17.
[11] Cf. Cristian Radu Nema, Art. cit., p. 4.
[12] Mircea Albulescu, Duelul sau Jurnalul actorului care l-a interpretat pe Danton, Fundația Națională „Niște țărani”, București, 2011 apud. Concept vol. 9-10, nr. 2/2014 și 1/2015, UNATC Press, 2015, p. 21.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem.
[15] Cristian Radu Nema, Art. cit., p. 2.
[16] Ioana Diaconu, „Mircea Albulescu către românii de peste hotare: «Nu vă schilodiți sufletul»”, Ziare.Com, 08 martie 2011, disponibil la URL: https://ziare.com/cultura/stiri-cultura/mircea-albulescu-catre-romanii-de-peste-hotare-nu-va-schiloditi-sufletul-interviu-ziare-com-1080271, data accesării: 22 iunie 2023.
[17] „Alexa Visarion apud. „Portret – Mircea Albulescu, realizator: Daniela Ciolan TVR, 2017. TVR, „In memoriam Mircea Albulescu (Casa de Producţie TVR)”, Youtube. YouTube, LLC, 28 feb. 2022, disponibil la URL: https://www.youtube.com/watch?v=0uh00tR5LEI, data accesării: 22 iunie 2023.
Roluri în teatru
Roluri în teatru radiofonic
Regie de teatru
Asistență regie de teatru
Regie de teatru radiofonic
Adaptări pentru teatru radiofonic
Roluri în film
Roluri televiziune
Dublaj voce în limba română
Scenografie teatru
Caietul-program al spectacolului Harap Alb după Ion Creangă în regia lui Mircea Albulescu. Studioul de Teatru „Casandra”, București, 1998-1999. © Universitatea Națională de Artă Teatrală și cinematografică „I. L. Caragiale” București / Arhivă, Url: https://arhiva-teatru.unatc.ro/spectacole_absolvire/harap-alb/
Descarcă PDFCaietul-program al spectacolului Victimele datoriei, regia Crin Teodotescu. © Teatrul Municipal L.S. Bulandra / Arhivă
Descarcă PDF
Alte activități
Cărți dedicate personalității
Capitole, paragrafe și pasaje dedicate personalității
Articole semnate de Mircea Albulescu
Interviuri
Anchete
Articole despre Mircea Albulescu
Mircea Albulescu în Mihnea Gheorghiu (redactor șef), Ion Zamfirescu (redactor șef adjunct) et. al., Revue Roumaine d’Histoire de l’Art, Seria Théâtre, Musique, Cinéma, Editura Academiei Române, București, 1979, pp. 100-102
Descarcă PDFMircea Albulescu, „Duelul (3) – Întâlnirile mele cu «Don Camilo»” în Teatrul azi nr. 10-11-12, 1996, pp. 26-28
Descarcă PDFMircea Albulescu, „Duelul (2) – Întâlnirile mele cu «Don Camilo»” în Teatrul azi nr. 8-9, 1996, pp. 41-42
Descarcă PDFMircea Albulescu, „Duelul (1) – Întâlnirile mele cu «Don Camilo»” în Teatrul azi nr. 6-7, 1996, pp. 44-45
Descarcă PDF
Mircea Ghițulescu, „Alexa între două versiuni” în Teatrul azi nr. 9-10, 2010, pp. 228-229
Descarcă PDFIrina Ionescu, „Exclusiv valoare simbolică” în Teatrul azi nr. 3-4, 2009, p. 156
Descarcă PDFAdrian Mihalache, „Fluierul lui Pepelea” în Teatrul azi nr. 1-2, 2007, pp. 102-104
Descarcă PDFConstantin Paraschivescu, „Iubire simulată” în Teatrul azi nr. 11-12, 2003, pp. 113-114
Descarcă PDFClaudia Lipan, „Evadare tăcută” în Teatrul azi nr. 6-7-8-9, 2002, pp. 117-118
Descarcă PDFDoina Modola, „Nu e numai libertatea, e necuprinsul…” în Teatrul azi nr. 5-6-7, 2001, pp. 73-75
Descarcă PDFMagdalena Boiangiu, „Virtualități” în Scena nr. 4 (anul IV), aprilie 2001, pp. 22-23
Descarcă PDFAdrian Mihalache, „Iarba verde de acasă” în Scena nr. 11 (anul III), noiembrie 2000, p. 23
Descarcă PDFConstantin Paraschivescu, „Noi și-ai noștri. Bastonul domnului Toca” în Teatrul azi nr. 12, 1999, pp. 67-74
Descarcă PDFMirona Hărăbor, „Un buchet de flori pentru un spectacol” în Scena nr. 13 (anul II), mai 1999, pp. 49-50
Descarcă PDFMagdalena Boiangiu, „«Azilul de noapte»” în Scena nr. 1 (anul I), 1998, pp. 11-12
Descarcă PDF
Acest sit utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de navigare.
Află mai multe sau ajustează-ți setările.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
