Spre deosebire de școala de acasă, de la Bicaz şi Piatra Neamț, despre care a povestit adesea cu mare drag, școala de teatru nu pare să fi însemnat pentru Alexandru Dabija decât o oportunitate de-a lucra cu ceilalți, colegii actori. Şi de a lega nişte prietenii despre care afirmă, constant, că sunt mai mult decât prietenie, sunt forme de existență în şi pentru vocația teatrală.[1] E şi pricina pentru care, de foarte devreme, examenele lui nu au fost „exerciții” – în sensul comun, universitar – ci de-a dreptul spectacole, cărora li se dă drumul la public, la marele public. De altfel, e aproape sigur că decizia unui asemenea comportament lipsit de timiditate să le fi aparținut ambilor studenți ai minusculei clase regie a promoției 1978, Mihai Măniuțiu şi Alexandru Dabija. O pereche stranie de colegi care e de imaginat că s-au format împreună pe bază de dialog şi lectură, pe baza citirii distanțelor caracterologice şi de cunoaștere dintre ei, în mult mai mare măsură decât s-ar fi putut lăsa modelați de profesorul lor oficial, regizorul (de film!) Gheorghe Vitanidis.
Foarte interesant, ambii studenți-regizori își asumă, la nivelul anului III, texte care, într-un fel foarte net, le prevestesc interesele de cunoaștere, specificitatea stilistică şi natura foarte personală a expresiei. În vreme ce Măniuțiu optează pentru o meditație morală cu fior tragic, dintre textele cele mai puțin exploatate (atunci) ale liricului dramaturg Radu Stanca, Oedip salvat, Dabija se oprește la o farsă elisabetană necunoscută, Răfuiala de Philip Massinger, asupra căreia își exercită cu atenție şi subtilitate spiritul analitic, în intenția, se pare perfect atinsă, de a obține o satiră caracterologică în haine de spectacol popular.
„Înscenând această piesă, Alexandru Dabija (student în anul III, clasa profesorului Gheorghe Vitanidis-Cătălina Buzoianu) a făcut însă o bună alegere, în tradiția claselor de regie de altădată, alegere validată de o montare aproape profesionistă. Intențiile studentului regizor, expuse limpede în caietul program, denotă o abordare creatoare a piesei, un decupaj concis şi esențial, centrat pe natura istorică a relațiilor sociale. Răsturnând raporturile dintre personaje şi reașezându-le din perspectiva noastră, găsind şi o expresivă idee de spectacol în formula judicioasă a „demontării mecanismului minciunii”, oferind radiografii necruțătoare în dorința, firească, de a expune portretele şi nu intriga, Dabija ne-a convins că știe să gândească un spectacol citind atent un text.”[2]
Deloc întâmplător, după absolvire tânărul regizor se întoarce acasă, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, loc evocat tot timpul ca fiind un adevărat (şi unic în felul său) spațiu care unea experimentul cu performanța de înaltă clasă. Numai că, o dată cu retragerea asta, urmele arheologice prin presa vremii devin dificil de detectat. Nici Cum vă place de Shakespeare ori Schițele lui Caragiale, de la Naționalul clujean (ambele în 1979), nici celelalte montări pietrene (printre care, programatic, Dʼale carnavalului în 1980) n-au parte, în revista Teatrul, de vreo cronică.
Primul semn interesant de după absolvire îl găsim, la nivelul cronicii dramatice din oficiosul mediului teatral românesc în 1981, când Dabija montează la Naționalul ieșean o Chirița în provincie care s-a jucat aproape un deceniu şi a fost şi achiziționat de televiziunea națională, având-o în rolul principal pe Tamara Buciuceanu.
„Spre deosebire de unii colegi de generație care adoptă o atitudine ostentativ «radicală» față de textele clasice, Alexandru Dabija a optat pentru o înțeleaptă moderație, „modernizând” fără exces şi fără stridențe, menajând totodată nostalgiile spectatorilor ieșeni. Detaliile realiste care făceau altădată deliciul scenei au fost menținute: pe scenă apare un cal în carne şi oase (e drept, mai mult oase), pisicuța e pisicuță, curcanul – curcan. (…) Regizorul a vrut – şi a reușit – să facă un spectacol popular, în care primează tonurile de vodevil şi de farsă, tonul alert, buna dispoziție contagioasă. Muzica dobândește un rol şi mai important (cu unele accente apăsat parodice), se dansează un cancan îndrăcit, iar finalul este absolut remarcabil, creând un moment de lirism autentic”[3].
Printre puținele urme pe care le lasă creația sa regizorală în revista Teatrul merită reținută cronica la excelenta Jucărie de vorbe[4], adaptare după Cartea cu Jucării a lui Arghezi (la care va reveni 13 ani mai târziu într-un spectacol găzduit de Teatrul Odeon); apoi, în 1985, o cronică ce îi aparține unui patriarh al criticii literare, foarte consecvent interesat de teatru dar scriind rar despre spectacole, profesorul Ov. S. Crohmălniceanu. Cum, în epocă, încă mai subzista obiceiul (azi aproape pierdut) de a produce spectacole de poezie, textul se concentrează asupra a două astfel de producții ale Teatrului Nottara, al cărui regizor angajat devenise, deja Dabija. Una semnată chiar de el:
„Orfeu în câmpia Dunării, spectacolul de poezie cu versurile lui Nichita Stănescu, a fost o certă reușită. Selecția textelor, inteligentă, atentă la varietate, comprehensivă, a da putință reconstituirii unui univers.
Sobru, slujit admirabil de actori excelenți (…) spectacolul nu a ezitat să apeleze şi la interludii coregrafice (Raluca Ianegic) inspirate. Silful care aleargă adesea fără să atingă pământul prin versurile autorului Necuvintelor a fost sugerat şi el, cu inventivitate şi grație.
Nichita Stănescu e un poet dificil. Intonația, mimica şi gesticulația actoricească au reușit să-l facă, nu o dată, mai accesibil. Aplauzele repetate şi entuziaste ale sălii au venit s-o dovedească”[5]
Dacă asociem acest spectacol cu anteriorul proiect după Cartea cu jucării, atunci lucrurile par a se limpezi, iar faptul că tânărul regizor, mai degrabă înclinat spre ironie și satiră, își selecta asemenea momente de concentrare asupra dimensiunii lirice a teatralității devine una din mărcile de traseu personal.
Spre sfârșitul anului 1985 are loc, însă, o premieră pe care Teatrul Nottara o va tura ani la rând, cu motoarele la maxim, beneficiind de un asemenea succes de public încât, după 1990 va fi preluată de Televiziune Română. E vorba despre Scapino (Vicleniile lui Scapin) de Molière, prilej cu care regizorul se reîntoarce hotărât către comedie şi, firește, către speranța de-a da unitate armonică unei echipe de actori dintre care unii foarte tineri.
Anul 1895 e unul plin de muncă pentru regizor, dar şi unul plin de stres, câtă vreme repetițiile la Conu’ Leonida față cu reacțiunea, montat la Piatra Neamț, au început în decembrie 1984, pentru ca premieră să iasă, după îndelungate lupte cu cenzura, abia în 30 aprilie 1986. Conform atentului dosar alcătuit de Andreea Iacob în 2006[6], mărturiile actorilor, direcțiunii şi secretariatului literar indică între 12 şi 17 vizionări, pe care, într-un interviu din dosarul respectiv, Dabija însuși le tratează drept „hărțuire pură”. De altfel, regizorul se confruntase deja, la Nottara, cu o situație asemănătoare la punerea în scenă a Insomniei lui Adrian Dohotaru (1982), iar tot acolo Burghezul gentilom de Molière, din 1989, va fi interzis după doar câteva reprezentații[7].
După căderea regimului Ceaușescu, regizorul pune în scenă un fermecător spectacol cu Ospățul lui Bathazar de Benjamen Fondane (Barbu Fundoianu), o recuperare în premieră mondială, bine primită de public și critică[8]. Însă cea mai ciudată și bravă dintre deciziile sale este preluarea, de la regizorul Vlad Mugur și la recomandarea acestuia, a direcției Teatrului Odeon (fostul Teatru Giulești) în vara anului 1991.
Reflectând asupra traseului primului directorat al lui Alexandru Dabija la Odeon, această mișcare poate fi explicată atât prin țintele artistice și administrative înnoitoare, cât și prin contextul tensiunilor politice ale momentului. Efortul constructiv de atunci se dovedește, în felul său, atât unul profund reformist, cât şi unul de rezistență consecventă față de presiunile contra-reformiste, din ce în ce mai virulente, ale regimului iliescian. Desigur, nu de militantism repertorial e vorba aici, şi nici n-ar fi putut fi, fiindcă atenția directorului era concentrată în primul rând către creșterea accelerată a calității artistice a producțiilor. Ci de o anume stare de spirit, nonconformistă şi revigorantă, încurajând dezbaterile inconfortabile şi atitudinile cu aer de frondă în fața restaurației mascate.
Să punem, însă, în context. În afara unei succesiuni de premiere dintre cele mai strălucite (Mincinosul de Goldoni în regia lui Vlad Mugur, Cehov-Comedii, ori Richard III în regia lui Mihai Măniuțiu, …au pus cătușe florilor… și La Țigănci în regia lui Alexander Hausvater, ca să nu enumerăm decât câteva dintre cele mai celebre spectacole ale vremii) Dabija inițiază și primul Centru de cercetare în dans contemporan, găzduit la sala din Calea Giulești și condus de Raluca Ianegic. Alături de o echipă parțial înnoită și într-o atmosferă efervescentă, schimbă sistemul de PR și publicitate al teatrului, deschide o sală studio (Pod) dedicată experimentului, împrospătează repertoriul, pune la dispoziție foaierul Majesticului pentru expoziții, târguri de carte, dezbateri etc. În condiții de crescândă animozitate între guvernarea Văcăroiu şi UNITER, Odeonul şi-a făcut un titlu de onoare din a găzdui primele Gale UNITER, cu Principesa Margareta în loja de onoare. În vreme ce statusul politic al lui Ion Rațiu era resimțit drept o amenințare directă la „unitatea de nezdruncinat” a electoratului în jurul președintelui Iliescu, politicianul revenit din exil a fost primit festiv, de întreaga suflare a conducerii şi echipei de actori, atunci când a dorit să vadă un spectacol care făcuse vâlvă; în timp ce, într-o situație similară, președintele Iliescu nu s-a bucurat nici măcar de primirea senină şi detașată de care avusese parte, cu vreo săptămână înaintea sa, fostul prim-ministru Petre Roman, ci doar de salutul politicos, la sosire şi la plecare, al directorului economic. Pe de altă parte, sub directoratul său, Odeonul a deschis şi menținut, ani la rând, contactele directe, aproape familiare, ale teatrului Odeon cu mediul cosmopolit al lumii academice, cu cel al ambasadelor şi serviciilor culturale străine, ori cu cel al agențiilor de presă occidentale.
Dabija are dreptate atunci când precizează, în minuscula sa intervenție din interviul cu privire la primii ani de Odeon luat de regizoarea Olivia Grecea[9], că noțiunea cheie care revenea obsesiv în discursurile sale mai mult sau mai puțin programatice, în acei ani, era performanța. Performanță regizorală, performanță actoricească, performanță scenografică, performanță de comunicare, performanță tehnică: în ideal, statutul intern al unei instituții care își asumă, la fiecare nivel, de la garderobier la vedetă, dictatul lucrului foarte bine făcut ca pe cea mai firească normalitate. Exprimat astfel, ce pare oare mai simplu? Şi totuși… Prețul acestui efort a fost, pentru regizor, acela de a fi pus în scenă foarte puțin în perioada primului directorat, 1991-1994; și, în mod asumat, niciodată la Odeon.
În mod abuziv și ilegal, chiar la întoarcerea dintr-un triumfal turneu în Marea Britanie cu Richard III de Shakespeare, Alexandru Dabija a fost înlăturat de la Teatrul Odeon în timpul vacanței de vară printr-un ordin al Ministerului Culturii. În urma procesului deschis și câștigat de Primăria capitalei (finanțatorul teatrului), în 1996 se va întoarce la conducerea instituției; acest al doilea directorat va lua sfârșit, din dorința sa, în 2003.
*
„Ce fac eu acum e un drum înapoi. Am pornit să fac teatru cu un anume sâmbure, cu o anume credință, şi acum, în ultima vreme, la o analiză lucidă, sâmburele ăsta nu l-am mai dibuit. Şi m-am trezit în meserie (…) E atât de departe de ce credeam eu că am de făcut, încât, practic, acum am nevoie de un proces de recuperare. Deci, cum gândeam eu despre asta? Care erau motivațiile? Fiindcă sânt convins că acolo e adevărul. Motivele alea foarte intime acum îmi par îngrozitor de ruginite, de obnubilate. Şi asta, lucrul cu textul, face parte dintr-un fel de strategie recuperatoare, artistică, de a lua totul asupra ta, de a nu te mai sprijini pe nimic. Să te trezești singur cu această materie primară care este teatrul, fiindcă prea mult ne-am tot bălăcit în iluzia cu echipa… cu imaginea, cu plasticul, cu spațiul convențional… Când, de fapt, problema e să rămâi la un moment dat singur pe scenă cu un anume material. Fără acest moment atât de intim şi de periculos, cred eu că se ajunge, cu foarte multe finețuri, la ceva simulat”[10].
Această declarație de ascetism reflexiv, datând de la începutul deceniului 1990-2000, e probată atât de numărul redus de spectacole puse atunci în scenă – între care Adunarea femeilor de Aristofan la Teatrul Național din Iași, Prostia e nemuritoare după I.L. Caragiale la Naționalul clujean sau, mai ales, la straniul și rău înțelesul experiment numit Suită de crime și blesteme, după Euripide, de la Teatrul Bulandra – cât și de Chestionarul cu cele 13 întrebări despre teatrul antic[11], expus la Colocviul de antropologie teatrală organizat în iulie 1993 la Mogoșoaia de regizoarea Cătălina Buzoianu. Cât e simulare și cât e adevăr în comunicarea teatrală? Care sunt funcțiile ei cele mai profunde, dincolo de divertisment? Chestionarul constituie și astăzi o platformă de reflecție pe cât de neliniștitoare, pe atât de necesară oricărui om de teatru.
Revenirea sa regizorală se petrece imediat după mazilirea de la Odeon: ca să păstrăm ordinea cronologică, trebuie să ne oprim asupra primei (dintr-o serie lungă şi fericită) colaborări a regizorului cu Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, într-o experiență dintre cele mai neobișnuite în raport cu „mainstream” regizoral al mijlocului de deceniu 1990-2000. Un text de teatru poetic, abia apărut într-o antologie de dramaturgie irlandeză, pe care cu greu ți l-ai fi închipuit montat: Frații de Sebastian Berry. Pe enorma scenă a teatrului Brașovean, publicul era invitat să pătrundă într-o grădină cu gazon verde crud, cu câteva abia schițate elemente de mobilier, parcă depozitate la întâmplare: un scaun, o masă de fier, un pat de lemn prăfuit (scenografia Dragoș Buhagiar și Irina Solomon). Realist, oniric, parodic şi liric totodată, spațiul te îmbrățișa şi te obliga la empatica aventură memorială propusă de spectacol, undeva pe muchea dintre nostalgie şi refuzul ei, dintre agonie şi transcenderea ei pe calea evocării. Jocul – nedeclarat fățiș – între înăuntru şi afară, între fantasmatic şi obiectiv, între materialitate şi dematerializare era întrupat de o extraordinară echipă de actori, cu Mircea Andreescu şi Costache Babii în rolurile centrale, antologice fiecare.
„Spectacolul, în care protagonistă devine memoria afectivă, invocată în scenă printr-un vechi aparat de proiecție care redimensionează, pe un virtual ecran al fondului comun de afectivitate umană, un sumum de trăiri intime. Sunt imagini vizuale stimulate şi potențate de senzații adiacente, dar de impact imediat: lanul de iarbă (universalului green grass of home!) prin care pășești mai întâi tu, spectatorule, sau aroma lemnului natur al casei generice de țară, deopotrivă magazie a amintirilor ori sală de dans etern. Spații neconvenționale care facilitează glisările psihanalitice, întreținând impresia de existență dublă, reală sa imaginară, prezentă sau trecută, normală sau arierată. Totul derulându-se în ritmuri când lente, când accelerate, în funcție de fluxul rememorărilor cu tentă grotesc-nostalgică”[12].
Intervalul mai cuprinde, în propuneri foarte ambițioase, două montări după piese de Shakespeare, Comedia Erorilor la Teatrul de Comedie și Mult zgomot pentru nimic la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Școala femeilor de Molière la Teatrul Mic ș.a. Însă 1995 e anul care consemnează una dintre cele mai spectaculoase, mai profunde și mai bine receptate dintre montările lui Dabija, intrate pe bună dreptate în legendă: Orfanul Zhao de Ji Jung Xiang.
”Regizorul spunea „povestea” chinezească străveche cu mijloace aparent foarte simple. Locul decorului este ocupat de o excepțională sculptură a luminilor de scenă; prin ceața deasă răspândită de mașina de fum, spațio-timpul se desface în volume de o stranie geometrie, coloane de lumină, pânze frontale, dar şi adâncimi de fund de mare, umbre de aer pe aer. Raporturile dintre gol şi plin, clarobscurul din care apar personajele conferă o rafinată densitate cubului scenei, din care istorisirea pare a se închega asemenea duhului din lampa lui Aladin (…)
În fața corului (un cor în ambele sensuri ale cuvântului, şi în cel antic, de narator-comentator, şi în cel modern, pentru că se cântă admirabil), se găsesc, dintru început, doi povestitori. Unul ne recită ceea ce „spune poezia”, celălalt traduce istoria în limbaj gestual, pentru surdomuți. Ni se sugerează astfel enorma distanță care ne desparte de sinteza dramatică a originarului, distanță care modifică nu doar sensul mesajelor, ci însăși substanța codurilor comunicării. Nu vorbirea firească ni se adresează nouă, în hieratica ei rostire, ci al doilea limbaj, mult mai împuținat, involuat în fiziologica sa esențializare. Surdomuții suntem noi, efect comic dar şi profund neliniștitor (…)
Sigur, compozițiile sunt mai degrabă tipologice, amintind de commedia dell arte (experiență stilistică şi epistemică majoră pentru Dabija, dac-ar fi numai să ne amintim de Scapino); iar șansa de a exploata contrastul dintre detașare şi tensiunea internă nu scapă unor actori care mizează pe performanță: Liviu Timuş (Generalul Du Anjia), Tudor Tăbăcaru (Doctorul Chen Ying), Corneliu Dan Borcia (înţeleptul Gong Suchu), Loredana Botezatu (Prințesa), Radu Băiţan (Generalul Han Ju). Cum vârstele protagoniștilor sunt foarte diferite, merită subliniat, o dată în plus (…) că trupa de la Piatra Neamț a reușit miraculos să întinerească masiv, recuperîndu-şi specificitatea şi tradiționala sa direcție curajoasă.
Nimic din frumusețea delicată şi totuși somptuoasă a spectacolului nu ar fi fost posibil fără excepționalele costume ale cuplului Irina Solomon şi Dragoș Buhagiar: tunici ample, în cea mai mare parte de piele, pictate cu grație desăvârșită de un grup de elevi ai liceului de artă din Piatra Neamț. Nici fără muzica, prezentă peste tot, cu vagi sugestii orientale, nicicând asupritoare, concepută de Mircea Octavian, interpretată live de coriști (corepetitor Ioana Murariu). Maestrul de lumini merită, pe bună dreptate, scos din anonimatul său tehnic, fiindcă este vorba, evident, de un artist în adevăratul înțeles al cuvântului: Vasile Popovici.”[13]
Orfanul Zhao a fost distins, de altfel, cu Premiul pentru cel mai bun spectacol la Gala UNITER 1995. Acest triumf e urmat, la doar un an distanță, de Saragossa 66 de zile, dramatizare după Jan Potocki (coproducție SMART, Philip Morris şi Teatrul Odeon, cu participarea festivalului de la Berlin); a fost ceea ce azi am numi „un proiect de mare anvergură”, foarte unul ambițios, dac-ar fi doar să ne gândim că premiera oficială a avut loc la Festivalul „Theater der Welt” de la Berlin, în 1999, că a implicat costuri substanțiale şi că, ulterior, a reprezentat România, în 2000, la Expoziția Mondială e la Hanovra. Mai mult, producția ca atare a adus cu sine reunirea şi desfășurarea unor forțe artistice cu atribuțiuni specifice, fiindcă regizorului şi scenografilor Dragoș Buhagiar și Irina Solomon li s-au alăturat o casă de mode (Janine), un coregraf experimentat (Malou Iosif), un mare artist responsabil de pantomimă (Dan Puric), un altul de ansamblul mișcării scenice (Ionel Mihăilescu), un maestru de scrimă (Szoby Cseh) şi un cor de cameră în carne şi oase (MUZICA SELECTA) interpretând aranjamente corale anume alcătuite (Gabriel Popescu).
Pe de altă parte, de această dată Dabija, autor al ingenioasei dramatizări după romanul fluviu al iluministului polonez, nu doar regizor al spectacolului, scria negru pe alb în caietul program că dedică spectacolul „generației de regizori a anilor 70”, când el însuși se formase. Formă subtilă dar fermă de a marca ceremonial atât caracterul „evocator” (şi chiar de comentariu) al esteticii în care trebuia citită construcția regizorală, cât şi pe acela de „rămas bun” adresat acestei estetici de regizor în câteva declarații publice anterioare. Eschiva dabijiană în ceea ce privește spectacolele cu vocație de artă poetică pare, în acest caz, cu atât mai ciudată cu cât Saragossa 66 de zile a fost, la acea vreme, tratat de majoritatea cronicarilor drept un manifesto adresat de regizor publicurilor sale, iar tema sa centrală a fost identificată ca fiind teatrul însuși:
„..spiritul ludic, își capătă un rafinament aparte pe parcursul romanului, perfecţionîndu-şi armele şi prezentarea, iar în spectacol este permanent însoțit de ironie fină, de un umor de mare clasă, pe muchie de cuțit, care acoperă ca un văl montarea lui Alexandru Dabija. Cheia concepției sale regizorale, ideea de „teatru-n teatru” mi se pare a fi şi clou-ul mizanscenei. Interpretare deloc forțată şi perfect justificabilă prin esența acestei narațiuni foiletonistice, interpretare care cred că l-ar fi cucerit şi pe enciclopedicul Potocki, care şi-a urcat ficțiunile în balon, a călătorit ca un Icar deasupra Varșoviei, privind lumea de sus, cu detașarea pe care ți-o dă distanța. (…) Doar teatrul poate oferi șansa unei astfel de călătorii, vizualizând ce se imprimă pe ochiul minții, o călătorie de largă respirație intelectuală, o călătorie în profunzimile umanității expusă rafinat de Alexandru Dabija. El nu vrea nimic în mod ostentativ, nu face nici-o demonstrație, nu apelează la clișee care atrag fără greș succesul, pentru că vrea cu adevărat un singur lucru. Major: să fim martorii unui miracol – TEATRUL.”[14]
După 2000, atenția regizorului de îndreaptă, pe de-o parte, către o zonă de cercetare ce reunește câteva axe principale: valorificarea literaturii române clasice și exploatarea unei expresii teatrale bazate primordial pe capacitatea de sugestie a actorului, într-un regim plastic minimalist dar de maximă eficacitate în comunicarea cu spectatorii. În acest scop el înseriază câteva construcții scenice bazate pe basme dramatice (Înșir’te mărgărite după Victor Eftimiu, la Nottara 2003), ori basme populare: Telefonul, omleta și televizorul un fel de Decameron contemporan, la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea (2006). Vrea să afle, cu scormonitoarea sa curiozitate, dacă mai e posibil, azi, să construiești teatru din simpla rostire, de către o singură persoană, a unei povești. Cât monolog narativ încape într-un actor? Câtă expresivitate verbală şi nonverbală, cu ce tipuri de mijloace poate el, actorul/actrița, ține trează atenția publicului? Şi pentru câtă vreme?
La Telefonul, omleta și televizorul de exemplu, într-un cadru simplu de apartament închiriat într-o suburbie occidentală, sunt reuniți migranții de muncă: din tăceri lungi, prânzuri improvizate și conflicte mute, cu greu stăpânite, țâșnesc poveștile, ca bruște şi aproape disperate iluminări, una mai ciudată ca alta, una mai hazlie sau mai macabră ca alta. Povești vechi, din locuri românești uitate de lume, ba chiar şi (una) din afara spațiului național, pe care, ca trezit din vis, câte unul din eroi se apucă s-o spună pentru a umple tăcerea, pentru a calma conflictele pe pragul clocotului, ori pentru a alina vreo durere nemărturisită, ori imposibil de mărturisit, a sa sau a vecinului de exil. Un set, perfect articulat, de recitaluri, s-ar zice.
Că jocurile şi jucăriile lui Dabija sunt dedicate preferențial adulților, e limpede… Însă în nețărmuritul său amor față de Ion Creangă, artistul le propune ulterior colegilor săi nemțeni un „studiu de caz” pe snoava scrisă de magistralul său înaintaș: Punguța cu doi bani.
„Proiectul pietrean e o creație colectivă. O formulă în vogă prin Occident în urmă cu câteva decenii a devenit în acest caz un dinam creator, care i-a provocat pe cei implicați. În formația de lucru s-a intrat benevol, coechipierii fiind (în ordinea din programul de sală) Nora Covali, Ecaterina Hîţu, Cătălina Eşanu, Irina Ivan, Alina Leonte, Cezar Antal, Daniel Beșleagă, Ionuț Cucoară, Dragoș Ionescu, Tudor Tăbăcaru. Ei au făcut, vreme de câteva săptămâni, un adevărat brainstorming, venind fiecare cu câte o idee-două, după inspirația de moment, pentru adaptare. Nevăzută (în varianta finală), Gențiana Ionescu, „secretarul cel literar”, cum e „alintată”, consemna soluțiile propuse, apoi ele se triau, la următoarea repetiție, pentru ca scenariul să aibă o coerență narativă şi estetică. Cum mai mulți ochi şi mai multe minți sunt mai bune decât doi/una singur/ă, mizanscena, supravegheată atent de Alexandru Dabija, surprinde prin inventivitatea cu care rescrie scenic o poveste clasică. Se pornește, cert, de la suita întâmplărilor istorisite de Ion Creangă, dar aceasta devine pretextul unui metatext spectacular ingenios articulat. Intitulat OO! (o ironie la adresa provocării reprezentate de acest plural, care mai dă şi astăzi bătăi de cap comercianților atunci când trebuie să afișeze prețul perisabilei mărfi), spectacolul exploatează mai ales subtextul poveștii, cel ușor licențios, mutând accentul de pe cei doi bănuți din punguță pe ouăle pe care bietul cocoș ar trebui să le producă şi pe rostul lor în lume. Până la aplauze, povestea e spusă integral, doar că pe parcurs i s-a mai adăugat pe ici, pe colo, câte o plombă intertextualistă; care n-o încarcă, nici nu-i alterează spiritul, o face doar mai suculentă, îi subliniază potențialități pe care numai adulții le pot sesiza, arătând că poate fi citită şi astfel!”[15]
E de presupus că Dabija plănuia, de multă vreme, să îl readucă pe Ion Creangă pe scenă, în dimensiunile sale adevărate, cele de scriitor major şi constructor de limbă românească, scoțându-l din restrictivul cotlon rezervat de practica școlară canonică, acela de autor pentru şi despre „copilul universal”. Subtextul licențios, la care face referire Oltița Cîntec, e o constantă de substanță a unora dintre snoavele, poveștile, basmele şi povestirile lui Creangă (va reveni târziu chiar și la Moș Nechifor coțcariul, într-o montare la Teatrul Act din 2019 cu Marcel Iureș și Ruxandra Maniu) şi, dacă ne aducem bine aminte, tocmai acest subtext făcea deliciul lecturilor de la Junimea. Teatrul Act are, de altfel, meritul de a fi găzduit mai multe dintre aceste recitiri experimentale după Creangă: Ivan Turbincă, în adaptările de enorm succes Absolut! (2011), sau Capra cu trei iezi (2012).
Pentru spectacolul cu Aventurile lui Habarnam, după Nosov, de la Teatrul Odeon, Dabija şi autoarea dramatizării, Mihaela Michailov, sunt interesați de cel dintâi roman al celebrei serii sovietice, care oferă, simultan, o panoplie de caractere (în sensul iluminist-satiric), dar şi o călătorie inițiatică, dulce-conflictuală, dinspre „lumea bărbaților” spre „lumea femeilor” şi retur. O temă, nu-i așa, foarte motivantă pentru regizor; cu atât mai mult cu cât oponentul năucului Habarnam (Pavel Bartoș), Ştietot (Marius Stănescu), utilizează în acest scop – geografic şi antropologic -… un balon adevărat. Călătoriei i se asociază Ada Milea (cu care va mai colabora la multe alte spectacole), care scrie muzica, şi chiar Romulus Chiciuc (Piculină), care joacă şi… firește, cântă. Scenografia semnată de Constantin Ciubotariu vrea să fie spectaculoasă şi reușește grațios; ea mizează pe reducția proporțiilor actorului în contrast cu obiectul scenic, şi pe multă, multă culoare. Cum personajele piesei sunt nişte pitici, primele scene induc această senzație prin supradimensionarea grădinii de zarzavat, cu lujeri de ceapă cât eucalipții, păpădii cât frasinul şi vrejuri din care atârnă castraveți cât buteliile de aragaz. Ba chiar, la un anume moment, harbujii dungați, cât dulapurile dintr-un apartament, tind să se ia la luptă între ei, spre spaima personajelor şi deliciul audienței. Şi balonul? E chiar balon? Ei bine, da: şi el, în pofida cârcotelii unora dintre prichindei („N-o să zboare!” „Ba o să zboare!”) confirmă geniul constructorilor şi chiar se ridică la pod.
O altă temă de explorare în ultimele două decenii este, pentru Alexandru Dabija, cea a relației dintre arta regiei și multiplele forme de creativitate ale actorului. Poate cea mai declarativă – și Act, prin Creatorul de teatru de Thomas Bernhard (2001). Piesa, foarte complexă şi cu o dantelărie de referințe foarte specifice spațio-timpului german-austriac al sfârșitului de secol XX, reprezintă doar unul dintre multele proiecte ce i-au reunit pe cei doi artiști; li se adaugă Ultima Bandă de magnetofon a lui Krapp de Samuel Beckett, 2003, Capra sau Cine-i Sylvia? de Edward Albee, 2007 (cu excelentele contribuții ale Emiliei Dobrin și Marius Damian), ori Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule? de Cătălin Ștefănescu (2014), în care Iureș îl are ca partener pe George Mihăiță.
Dabija a montat în ultimele două decenii texte clasice ori deja clasicizate pe care le-a supus unei atente recitiri interpretative, debordând de imaginație – dac-ar fi să ne referim, dintr-o lungă listă, doar la Gaițele de Al. Kirițescu, cu Dorina Lazăr și excelentele travestiuri ale lui Ionel Mihăilescu și Constantin Cojocaru (Teatrul Odeon, 2003), Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, cu aceeași pereche mirifică Mircea Andreescu și Costache Babii (Teatrul Sică Alexandrescu Brașov, 2004), excepționalul Trei Surori de Cehov (Teatrul Toma Caragiu Ploiești, 2005), controversatul O noapte furtunoasă dar și Iașii în carnaval de Alecsandri de la Naționalul ieșean (2010, respectiv 2012), dramatizarea după Două loturi de Caragiale la Naționalul din București (2012, câștigător al Premiului pentru cea mai bună regie la Gala premiilor UNITER), impozantul Platonov de Cehov la Teatrul Radu Stanca din Sibiu (2013) ș.a. Un spumos eseu cu dimensiune fățiș satirică, bine primit de critică și public, este Pyramus & Thisbe 4 you, după scenele meșteșugarilor din Visul unei nopți de vară, montat în 2009 la Teatrul Odeon (câștigător al Premiului pentru cea mai bună regie la UNITER în 2010).
Montări surprinzătoare, de o finețe hermeneutică de filigran sunt și cele dedicate operei lui Eugene Ionesco, cu Omul cu valize (premieră mondială, din păcate vitregită de soartă cu doar câteva reprezentații, la Teatrul Municipal din Turda, 2005) și strălucitorul Ionesco – 5 piese scurte de la Odeon (2008).
„Spectacolul gândit de Alexandru Dabija are tăietura clară, grația, limpezimea şi frumusețea epurată la care a ajuns şi în Saragossa, are atmosfera aceea onirică, stranie din tablourile lui De Chirico. Ce bine că se mai face la noi şi astfel de teatru! (…) Ce unește, așadar, cele cinci piese scurte ale lui Ionesco? (…) Aș spune că toate sunt variațiuni, mai mult sau mai puțin îndepărtate, pe o aceeași temă: virtuțile erotice ale limbajului descărnat de semnificație. Verbul ca instrument, conștient sau nu, de putere. Temă disecată, de altfel, şi în Lecția. Şi cred că tocmai pentru a sublinia ceea ce le unește a renunțat Dabija să anunțe titlurile scheciurilor, şi s-a mărginit să le introducă doar cu numerele rostite de o voce cavernoasă. Pe de altă parte, în spectacol, unitatea e asigurată şi de decor (Alexandru Dabija şi Laura Paraschiv): un perete alb pe diagonala a doua a scenei, cu o ușă în partea dinspre public, plus un dulap de medicamente, un scaun şi o bancă, şi de folosirea repetată a acelorași actori, în roluri diferite, dar în costume de o unitate a stilului, accesoriilor şi culorilor evidente”.[16]
Curiozitatea scormonitoare a regizorului a adus în ultimii ani pe scenele țării nu doar dramatizările sale libere după diverși autori români și străini, ori texte dramatice redescoperite (ca, de exemplu, suprarealistul Florența sunt eu de Gellu Naum și Jules Perahim, de la Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj, 2001), ci și opere din patrimoniul universal contemporan, în stilistici dintre cele mai diverse, dintre care am putea reține, alături de altele deja menționate: Colonelul pasăre și Colonelul și păsările de Hristo Boicev, la Teatrul Bulandra și Naționalul Clujean (2001, respectiv 2003), Molly Sweeny de Brian Friel la Bulandra (2006), tripticul Camera de hotel de Barry Gifford la Odeon (2008), ori halucinantul Contra democrației de Esteve Soler, la același teatru (2014)
„Alexandru Dabija preferă spațiul gol şi proiecțiile video (realizate de Cinty Ionescu). Care creează decorul pentru scena bătăii «pe bune» între doi corporatiști (Vâlcu şi Smarandache) şi, ulterior, a unui politician (Richard Bovnoczki) ce distruge un întreg oraș teoretic nemulțumit de propriii alegători, de fapt, ca să scape de amantă. Ei bine, când politicienii şi corporatiștii devin personaje centrale, logica însăși a absurdului/grotescului/etc. se pierde – fiindcă nu poate învinge în lupta cu imaginarul realității. E una dintre rațiunile pentru care e remarcabilă scena imigrantei cu burka (Oana Ștefănescu e o actriță atât de bună! – aici, ca şi în celelalte roluri pe care le joacă), ucigașă a propriului soț violent şi luptîndu-se pentru propria identitate (din care hulitul văl islamic face parte): e o poveste «realistă», venind din miezul lumii condamnate la invizibilitate de conceptul nostru limitat şi normativ de democrație”. [17]
Am putea spune, la final, că, de fapt, neliniștea dabijeană în legătură cu teatrul e abia în ordin secundar una estetică, una dedicată lui „cum”, chiar dacă în discursul său public, atâta cât ne lasă el să-l primim, conceptul de „performanță” cade totdeauna greu, iar grija față de omogenitatea echipei de actori e mereu dublată de o grafie scenică ce evită cu obstinație decorativismul, chiar și atunci când spectacolul se dorește și reușește să fie grandios. Desigur, e important să-ți faci treaba bine, chiar mai mult decât bine, seducător (tu actor, în primul rând, tu regizor, ca maestru de ceremonii al ideii, din spatele actorului, tu scenograf şi așa mai departe). Dar lucrul bine făcut e, din punctul lui de vedere, o obligație primară, o condiție, aș zice, minimală, nu o țintă. Expresivitatea, frumusețea, inteligența sunt vehicule pentru ceea ce stă (ori mai bine zis, lucrează) după expresie, după plastică, după efectul sincretic imediat. De fapt, punctul de concentrare a operei sale țintește asupra valorii argumentative și emoționale a teatrului, asupra a ceea ce poate el face în procesul de trezire a omenescului – din care își extrage existența şi către care își răsfrânge acțiunea expresivă. Fiindcă, nu-i așa, teatrul nu e doar arătare, iluzie, chiar dacă aparent dispare în secunda în care-ai părăsit sala. El e (atunci când nu e doar divertisment ocazional, însă cine știe dacă nu cumva şi atunci) o acțiune vie, directă, exercitată asupra unei ființe care i se supune benevol și care trebuie să părăsească sala îmbogățită.
20 iulie 2022
Identificator obiect digital: https://www.doi.org/10.47383/DMTR.03.42
Bibliografie:
[1] Unele fragmente din acest articol provin din Miruna Runcan, Habarnam în orașul teatrului. Universul spectacolelor lui Alexandru Dabija, București, Teatrul azi și Editura Limes, 2010.
[2] Mira Iosif, Teatrul, nr.1, 1977, pp 45-46.
[3] Alex. Călinescu, Teatrul, nr. 10, 1981, pp 43-44.
[4] Alice Georgescu, „Jucăria de vorbe”, Teatrul nr. 7-8, 1983, p. 56.
[5] Ov. S. Crohmălniceanu, „Orfeu în câmpia Dunării”, Teatrul, nr. 1, 1985, p 54.
[6] Andreea Iacob, „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”, în Liviu Malița (coord.) Viața teatrală în şi după comunism, Editura EFES, Cluj, 2006
[7] Dan Predescu, „Burghezul gentilom din Iepoca de Aur”, Jertfa, Bucureşti, nr. 1, 20 mai 1990, în volumul Aur ş Aurolac. Însemnări din teatru & lume, Bucureşti, Editura Teka, 2010, accesat pe http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=2223
[8] Vezi în acest sens Valentin Silvestru, „Trecute vieți de domni și de domnițe”, România literară, 07.09.1991, p. 16; Vlad Andrei Orheianu, „Moartea, iubita tiranilor”, Vatra, nr 1, 1992, p. 99.
[9] Interviul Oliviei Grecea deschide volumul Miruna Runcan, Habarnam în orașul teatrului. Universul spectacolelor lui Alexandru Dabija, ed. cit.
[10] Miruna Runcan și C.C. Buricea-Mlinarcic, Cinci Divane ad-hoc, București, UNITEXT, 1994.
[11] Vezi chestionarul și discutarea lui în Miruna Runcan, Modelul teatral românesc, București, UNITEXT, 2000.
[12] Irina Coroiu, „Unitate în diversitate”, în albumul Alexandru Dabija. Suită de vorbe şi imagini, editori C.C. Buricea-Mlinarcic şi Alina Moldovan, Festivalul de regie studențească, Slobozia, 1997.
[13] Miruna Runcan, fragmente din „Istoria pe mutește” (eseu din 1995), în Modelul teatral românesc, Editura Unitext, 2000, p. 34-38.
[14] Marina Constantinescu, „1001 de nopți în 66 de zile”, România literară, nr. 43, 1999.
[15] Oltița Cîntec, „O poveste pentru oameni mari. OO”, Teatrul Azi, decembrie 2007.
[16] Liviu Ornea, „Placet qui absurdum – Ionesco – Cinci piese scurte”, Teatrul Azi, mai 2007.
[17] Iulia Popovici, „Contra politicului – Contra democraţiei”, Observator cultural, februarie 2014.
Teatrografie
Regie de teatru:
Regie de teatru radiofonic:
Regie de teatru de televiziune:
Filmografie:
Roluri în film
Scenografie:
Ilustrație muzicală:
Dramatizări și adaptări scenice:
INTERVIURI
https://suplimentuldecultura.ro/6085/interviu-cu-alexandru-dabija/
https://yorick.ro/alexandru-dabija-nu-am-si-nu-vreau-sa-am-control-rational-asupra-a-ceea-ce-fac/
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-meseria-regizor-de-teatru/
https://biblioteca-digitala.ro/?articol=51282-alexandru-dabija-sansa-tinerii–teatrul-azi–11-1991
Cărți dedicate personalității
Capitole, eseuri, studii
Articole semnate de personalitate:
https://www.youtube.com/watch?v=uID4P8blffY&ab_channel=CompaniaLiviuRebreanuTNTGM
https://www.youtube.com/watch?v=gcV5W_Mwi20&ab_channel=MarianIrimia
https://www.youtube.com/watch?v=-dLEMU4kemc&ab_channel=DragotescIonut
https://www.youtube.com/watch?v=zvPIwkpIpWk&ab_channel=romaniacultural
http://www.romania-actualitati.ro/interviu_cu_regizorul_alexandru_dabija-165507
https://www.youtube.com/watch?v=M-Vr62wZH04&ab_channel=GabrielAlionte
https://www.youtube.com/watch?v=DTFe2j3vhmA&ab_channel=TurdaNews
https://www.youtube.com/watch?v=3Q0Wm28Zczw&ab_channel=habarnamc
https://www.youtube.com/watch?v=__ZPAu0-6Bg&ab_channel=HarunaCondurache
https://www.youtube.com/watch?v=zSEOU9X8Bb4&ab_channel=21ARTemotion
https://www.youtube.com/watch?v=zSEOU9X8Bb4&ab_channel=21ARTemotion
https://www.mixcloud.com/teatru-radiofonic/ion-luca-caragiale-o-scrisoare-pierduta-2012/
https://www.mixcloud.com/teatru-radiofonic/marius-damian-pauza-regelui-2006/
https://www.mixcloud.com/teatru-radiofonic/harold-pinter-aniversare-2010/
https://www.mixcloud.com/teatru-radiofonic/ion-costin-manoliu-victoria-si-crocodilul-2007/
https://suplimentuldecultura.ro/37303/datul-in-spectacol-180/
https://www.scena9.ro/article/monciu-sudinski-rebarbor-odeon-dabija-spectacol
https://razvananita.wordpress.com/2022/02/07/piesa-asta-este-hit-omul-nou-nu-s-a-nvechit/
https://suplimentuldecultura.ro/35294/datul-in-spectacol-151/
https://romanialiterara.com/2021/07/rosto-un-manifest-on-sfoara/
https://agenda.liternet.ro/articol/25401/Mihai-Brezeanu/E-o-lume-minunata-Rosto.html
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/pelicanul-sau-babita
https://www.observatorcultural.ro/articol/dabija-stefanescu-co-mecanismele-umorului-destept/
https://reporterglobal.ro/alexandru-dabija-exeget-scenic-al-lui-creanga/
https://revista22.ro/cultura/afara-departe-pe-camp-un-proiect-de-tara-marca-dabija
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-politic-marca-dabija/
https://www.observatorcultural.ro/articol/recuperarea-moldovenismului-de-la-galati-la-cluj/
https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/tiganiada-carul-alegoric-al-rostirii
https://yorick.ro/pas-important-in-vederea-dobandirii-conditiei-de-trupa/
https://www.observatorcultural.ro/articol/mos-nichifor-in-cautarea-eternitatii/
https://www.observatorcultural.ro/articol/ispita-dublului-sens/
https://yorick.ro/mos-nichifor-acest-don-juan-neaos-satesc/
https://yorick.ro/marcel-iures-is-the-new-mos-nichifor/
https://agenda.liternet.ro/articol/23305/Mihai-Brezeanu/Poveste-de-iubit-viata-Mos-Nichifor.html
https://yorick.ro/cehov-absurdul-gogolianul/
https://www.observatorcultural.ro/articol/fugarii-o-dezamagire/
https://reporterglobal.ro/jurnal-cultural-teatru-la-cluj/
https://yorick.ro/tiganiada-noastra-cea-de-toate-zilele/
https://yorick.ro/seara-in-care-m-am-reintalnit-cu-epopeea-lui-ion-budai-deleanu/
https://manastur.info/tiganiada-deschide-stagiunea-teatrului-national-cluj/
http://ileanalucaciu.blogspot.com/2018/05/fugarii-teatrul-odeon-sala-mare.html
https://revistascena.ro/cronica-saptamanii/centenarul-in-teatru-sau-de-ce-viforul/
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/richamlet-voda
https://yorick.ro/stefanita-voda-singur-in-viforul-hazliu/
https://yorick.ro/rataciti-in-istoria-moldovei/
http://ileanalucaciu.blogspot.com/2016/03/svejk-teatrul-odeon.html
https://agenda.liternet.ro/articol/22562/Mihai-Brezeanu/E-ceva-putred-in-Dorohoi-Viforul.html
https://yorick.ro/n-am-eu-treaba-doar-zic/
https://www.scena9.ro/article/muzeul-domnului-prepeleac
https://yorick.ro/promoterii-si-prepeleacul/
https://yorick.ro/despre-relatia-sofer-pictor/
http://ileanalucaciu.blogspot.com/2016/03/recviem-teatrul-national-ilcaragiale.html
https://agenda.liternet.ro/articol/21730/Mihai-Brezeanu/Criogenia-omoara-Romania-N-ai-tu-treaba.html
https://yorick.ro/lefter-popescu-in-cautarea-fericirii-imposibile/
https://www.observatorcultural.ro/articol/micul-print-mare/
https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/deseneaza-mi-copilaria-hai-te-rog
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/la-umbra-sarpelui-in-floare
http://ileanalucaciu.blogspot.com/2017/01/micul-print-teatrul-de-comedie.html
https://yorick.ro/cei-ce-vad-elefantul-si-oaia/
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cadavrul-ascuns-sau-despre-mortii-vii–149407.html
http://yorick.ro/sunetul-muzicii-fnt/
https://www.ziarulmetropolis.ro/cand-ironia-da-navala-despre-linoleum-de-dabija/
https://agenda.liternet.ro/articol/21423/Anda-Ionas/Despre-impreunarea-cu-un-vis-Moroi.html
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_32.pdf
http://www.radiocluj.ro/2016/05/12/cine-e-mort-cine-e-viu/
https://yorick.ro/svejk-si-umorul-rasuflat/
https://yorick.ro/svejk-a-la-carte-dupa-reteta/
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/comedia-mortilor
https://yorick.ro/ne-am-cacat-pe-noi-in-fata-mortii-si-manierismul/
https://suplimentuldecultura.ro/11064/datul-in-spectacol/
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/degenerativ
https://yorick.ro/variatiuni-pe-reteta-tocanitei-de-iepure/
https://agenda.liternet.ro/articol/20391/Mihai-Brezeanu/Mein-Fuhrer-Mein-Kampf-la-FNT-2015.html
https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2015/11/Tribuna_314_web-2.pdf
https://yorick.ro/dale-carnavalului-in-livada-de-visini-pierduta/
https://yorick.ro/si-daca-hitler-se-facea-pictor-auschwitz-mai-exista/
https://agenda.liternet.ro/articol/19368/Adrian-Tion/Alchimia-rasului-Mein-Kampf.html
https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2015/01/296denet.pdf
https://www.observatorcultural.ro/articol/mari-clasici-reinventati-prin-ludic/
https://www.observatorcultural.ro/articol/mari-clasici-reinventati-prin-ludic/
https://suplimentuldecultura.ro/9822/datul-in-spectacol/
http://ileanalucaciu.blogspot.com/2014/11/sanziana-si-pepelea-teatrul-national.html
https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2014/11/292denet.pdf
https://adevarul.ro/cultura/teatru/titanicul-canapea-1_543f9c730d133766a8fbef8a/index.html
https://www.nineoclock.ro/2014/10/12/job%e2%80%99s-humour/
http://www.radiocluj.ro/2014/10/01/ein-man-ein-wort/
http://www.agerkult.ro/el-maalei-rahamim/
http://ileanalucaciu.blogspot.com/2014/07/contra-democratiei-teatrul-odeon-sala.html
https://dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/teatrul-pur
https://suplimentuldecultura.ro/9523/datul-in-spectacol/
https://adevarul.ro/cultura/teatru/dabija–prietenii-1_535f75480d133766a8314c6d/index.html
https://yorick.ro/o-prostie-mare-cu-cantece-ragusite-sau-vodevil-fara-umor/
https://suplimentuldecultura.ro/9309/datul-in-spectacol/
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/asta-i-nivelul
https://yorick.ro/stetoscopul-punk/
https://yorick.ro/un-rege-shakespearian-ratacit-in-poiana-lui-iocan/
http://ileanalucaciu.blogspot.com/2014/03/pai-despre-ce-vorbim-aici-domnule.html
https://www.observatorcultural.ro/articol/contra-politicului-2/
https://www.observatorcultural.ro/articol/cuplaj-la-odeon-2/
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-ultimul-vals-al-democratiei-2/
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/hainele-noi-ale-democratiei
https://www.cotidianul.ro/cand-democratia-ucide-libertatea/
https://yorick.ro/democratic-contra-democratiei/
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/saga-necsulestilor
https://yorick.ro/un-vals-titanic-cu-pasi-nesiguri/
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/povestile-lui-dabija
https://yorick.ro/canapeaua-de-fite-si-pigmeii-sai-locatari-titanic-vals-la-teatrul-odeon/
https://revista22.ro/cultura/gogol-contemporanul-nostru
http://www.revistafamilia.shopia.ro/arhiva/
https://suplimentuldecultura.ro/8875/datul-in-spectacol/
https://suplimentuldecultura.ro/8815/datul-in-spectacol/
https://suplimentuldecultura.ro/8788/datul-in-spectacol/
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-o-poveste-cu-o-lada-2/
https://adevarul.ro/cultura/teatru/bufoneria-pepelea-cluj-1_52615bc2c7b855ff565107f9/index.html
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/sanziana-pepelea-si-dabija-de-radu-constantinescu-11086397
https://adevarul.ro/cultura/teatru/un-brecht-teorie-teorii-1_51c41289c7b855ff56b21897/index.html
http://www.revistaorizont.ro/arhiva/mai2013.pdf
http://www.revistafamilia.shopia.ro/arhiva/2013/2013februarie.pdf
https://www.observatorcultural.ro/articol/bifurcatii-doua-viziuni-asupra-lui-caragiale-2/
http://www.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2013/01/249de-net.pdf
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-iasii-in-binale/
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/un-spectacol-normal
https://www.observatorcultural.ro/articol/ghinionistul-domn-lefter-popescu-2/
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/inchisoarea-libertatii
https://yorick.ro/banu-i-ochiul-dracului/
https://yorick.ro/platonov-sau-comedia-iubirii/
https://adevarul.ro/cultura/istorie/senzational-1_50b9f31a7c42d5a663ad24e3/index.html
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_20.pdf
https://dilemaveche.ro/sectiune/arte-performative/articol/ca-soarecele-in-cursa
https://dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/caragiale-expresionist-cuminte-si-coregrafic
https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/la-tiganci-prin-ochiul-rau-sau-viceversa
https://yorick.ro/c-f-r-caragiale-figurant-ridicol/
https://suplimentuldecultura.ro/7487/datul-in-spectacol/
http://www.revistafamilia.shopia.ro/arhiva/
https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/moartea-lui-caragiale
http://ileanalucaciu.blogspot.com/2012/04/cfr-cometa-copilul-si-catelul-teatrul.html
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-unde-e-comeata-2/
https://www.observatorcultural.ro/articol/la-caragiale-birjar-2/
https://adevarul.ro/cultura/teatru/spectacolul-sprit-1_50aeae647c42d5a6639f0b9e/index.html
https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/reconstituirea-cazul-capra-cu-trei-iezi
https://agenda.liternet.ro/articol/14716/Oana-Stoica/Un-thriller-culinar-Capra-cu-trei-iezi.html
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-sarmalele-ca-parabola-a-razbunarii/
https://www.observatorcultural.ro/articol/omerta-cea-tenebros-curgatoare/
https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/teatrul-cruzimii-ca-arta-culinara
https://yorick.ro/capra-cu-trei-iezi-in-exercitii-de-actorie/
http://www.revistafamilia.shopia.ro/arhiva/
https://agenda.liternet.ro/articol/14858/Oana-Stoica/Iures-Absolut.html
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_15.pdf
http://ileanalucaciu.blogspot.com/2011/11/despre-iubire-la-om-teatrul-sica.html
https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/fnt-2011-sinteze-si-paranteze-ii
https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/intilnire-cu-gellu-naum-pe-scena-din-cluj
https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2013/12/219.pdf
https://yorick.ro/despre-iubire-la-om-in-padurea-de-mesteceni/
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_14.pdf
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_14.pdf
http://www.revistafamilia.shopia.ro/arhiva/
https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/decada-de-gratie
https://romanialibera.ro/la-zi/international/o-scrisoare-ciudata-229753/
http://yorick.ro/vanzatorii-de-iluzii/
https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/romania-intr-un-delir-ghici-ciuperca-ce-i
https://yorick.ro/caragiale-intre-a-fi-si-a-nu-fi/
https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/iuresul-memoriei-si-ivan-fara-de-moarte
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-exista-geniu/
https://agenda.liternet.ro/articol/13586/Simona-Chitan/O-scrisoare-inegala.html
https://yorick.ro/despre-actorie-si-alti-demoni/
https://agenda.liternet.ro/articol/13483/Dan-Boicea/Absolut-genial.html
https://agenda.liternet.ro/articol/13330/Oltita-Cintec/Si-ma-cere-mama-cere-Dale-carnavalului.html
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_12.pdf
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-padurea-un-personaj/
https://yorick.ro/gradina-zoologica-a-lui-caragiale/
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-un-caragiale-neconventional/
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-fa-te-iubesc-sa-mor-io/
https://yorick.ro/jocul-de-a-caragiale/
http://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/n_mruntaiele_unui_text
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_10.pdf
https://www.observatorcultural.ro/articol/caragiale-scabros/
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-ministagiune-in-plina-vara/
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-etalonul-timisoara/
http://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/tristeti_si_canicula
http://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/cu_pyram_in_turneu
https://agenda.liternet.ro/articol/11638/Mihaela-Michailov/Eu-sunt-leul-Pyramus-Thisbe-4-You.html
https://yorick.ro/teatrul-in-lumea-noastra-si-lumea-din-teatrul-nostru/
https://agenda.liternet.ro/articol/10996/Dan-Boicea/Clisee-remixate-OO.html
http://www.revistafamilia.shopia.ro/arhiva/2010/familia%20martie.pdf
https://agenda.liternet.ro/articol/10485/Dan-Boicea/Moartea-trece-prin-fata-ferestrei-Gaitele.html
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_06.pdf
https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2013/12/176.pdf
https://adevarul.ro/cultura/teatru/trei-universuri-neterminate-1_50abbbcd7c42d5a6637f6b26/index.html
https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/homo_ludens
https://agenda.liternet.ro/articol/10112/Oana-Stoica/Joaca-de-a-teatrul-Pyramus-Thisbe-4-You.html
https://agenda.liternet.ro/articol/10022/Oana-Stoica/Salutari-de-la-Lehliu-Acasa-la-tata.html
https://www.observatorcultural.ro/articol/trio-cu-cintareata-cheala/
http://revistascena.ro/wp-content/uploads/2018/08/scena_05.pdf
https://agenda.liternet.ro/articol/9987/Doina-Papp/Un-spectacol-pamflet-Pyramus-Thisbe-4-You.html
https://agenda.liternet.ro/articol/8947/Doina-Papp/Un-duel-la-malul-marii.html
https://www.observatorcultural.ro/articol/un-duel-de-idei/
https://www.observatorcultural.ro/articol/duel-cehov-dabija-la-national/
https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2013/12/145.pdf
https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2013/12/127.pdf
https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/cucurigu_boieri_mari
https://agenda.liternet.ro/articol/6072/Oltita-Cintec/O-poveste-pentru-oameni-mari-OO.html
https://agenda.liternet.ro/articol/6009/Ionut-Sociu/Decojind-capra-Capra-sau-Cine-i-Sylvia.html
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/la-maturitate-3068323
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-frisonul-inefabilului-2/
https://agenda.liternet.ro/articol/5560/Oana-Stoica/Breakfast-with-God-Block-Bach-la-Odeon.html
https://www.observatorcultural.ro/articol/sa-dam-bach-la-tot-cartierul-2/
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/exceptional-3024756
http://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/o_lume_nchegat_din_frme
http://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/v_place_bach
https://suplimentuldecultura.ro/1437/teatralitatea-absurdului/
https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/nasul_maiorului_kovaliov_de_pe_sadovaia
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/lectie-de-dans-si-teatru-2884387
https://agenda.liternet.ro/articol/2908/Cristiana-Gavrila/Ultima-banda-a-lui-Krapp.html
https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/alb_i_negru
https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/oraul_de_basm
http://www.revistafamilia.shopia.ro/arhiva/
https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2013/12/067.pdf
https://biblioteca-digitala.ro/?articol=59402-un-om-al-muncii–teatrul-azi–4-5-2005
https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2013/12/065.pdf
https://agenda.liternet.ro/articol/1455/Adrian-Tion/Placut-fara-miza-Pygmalion.html
https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/ce_s-i_spun_domnului_godot
https://www.observatorcultural.ro/articol/istoria-unor-montari-2/
https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2013/12/032.pdf
https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/krapp_versus_krapp
https://www.observatorcultural.ro/articol/inainte-de-desprimavarare-asteptam-pasarile/
https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2013/12/013.pdf
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-plecind-de-la-gaitele/
http://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/mici_drame
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-tatomania-cu-parfum-de-mahala/
https://agenda.liternet.ro/articol/5167/Florica-Ichim/Gaitele-la-Odeon.html
https://www.observatorcultural.ro/articol/orasul-tacutelor-bizarmonii/
http://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/oraul_de_nicieri
https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/exerciiul_delirului
https://www.observatorcultural.ro/articol/teatru-arta-autoportretului-autoreferential/
http://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/legturile_vzute_i_nevzute_ale_unui_altfel_de_cuplu
https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/1001_de_nopti_n_66_de_zile
http://revistateatrul.cimec.ro/1988/Nr.7.anul.XXXIII.iulie.1988/imagepages/image20.html
Ludmila Patlanjoglu, Tineri regizori la rampă: Alexandru Dabija, în „Teatrul”, nr. 4, 1984, pp. 60-62
Descarcă PDFIrina Coroiu, Alexandru Dabija: Șansa, tinerii!, în „Teatrul Azi”, nr. 11, 1991, p. 6-7
Descarcă PDFMarina Constantinescu, Cam așa a fost: am vrut să mă fac actor, am răgușit și am ajuns regizor – interviu cu Alexandru Dabija, directorul Teatrului Odeon (I), în „România Literară”, nr. 48, 15 decembrie 1993
Descarcă PDFMarina Constantinescu, Am un organ specializat în a citi extremele – interviu cu Alexandru Dabija, directorul Teatrului Odeon (II), în „România Literară”, nr. 49, 22 decembrie 1993
Descarcă PDFMarina Constantinescu, Alexandru Dabija: Pentru mine, Cehov este un însoțitor, în „România Literară”, nr. 16, 25 aprilie 2001, pp. 12-13
Descarcă PDFCristina Modreanu, Regizorul Alexandru Dabija provoacă tânăra generație, în „Adevărul Literar și Artistic, 18 noiembrie 2003, pp. 8-9
Descarcă PDFAcest sit utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență de navigare.
Află mai multe sau ajustează-ți setările.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
